CINE ESTE ADEVĂRATUL AUTOR AL PIESELOR LUI SHAKESPEARE? (9)

in Lecturi la lumina ceaiului

El a fost avocatul-şef acuzator împotriva lui Essex şi Southampton în 1601, deşi se pare că s-a cunoscut bine cu Southampton – au fost amîndoi directori ai companiei London Virginia. (Oricum, această relaţie este cu certitudine mult mai apropiată decît oricare legături cunoscute dintre Southampton şi De Vere sau dintre Southampton şi Shakespeare). Bacon (spre deosebire clară de De Vere) a trăit prea mult, murind la zece ani după ultima lucrare a lui Shakespeare. Nu a avut nici o legătură demonstrabilă cu First Folio. Ben Jonson a fost, însă, un admirator al lui Bacon şi a scris o odă la cea de-a 60-a aniversare a zilei de naştere a acestuia, în ianuarie 1621. Cu toate că baconianismul a scăzut în mod vădit în importanţă, încă mai are adepţi, care au produs un număr de lucrări interesante în ultimii ani. Ca teorie alternativă a paternităţii, pare mai plauzibilă decît oxfordianismul şi este destul de surprinzător că i-a scăzut popularitatea.
Mai sînt şi alţi candidaţi la paternitate, cu diferite grade de credibilitate. Christopher Marlowe ar fi fost, cu siguranţă, cel mai important autor alternativ, dacă nu ar fi murit, cu totul nepotrivit, în 1593. Susţinătorii lui afirmă că nu ar fi murit în acel an, ci că s-a dus în Franţa, unde a continuat să scrie piesele „lui Shakespeare“. Această părere s-a bucurat de o mare doză de publicitate în 1955, odată cu publicarea cărţii lui Christopher Hoffman, The Murder of the Man Who Was Shakespeare. În 1956, Hoffman a deschis cripta familiei Walsingham, din Biserica Chislehust, unde se aştepta să găsească manuscrisele lui Marlowe. Nu a găsit nimic. Dacă adevărate dovezi ar ieşi vreodată la lumină demonstrînd că Marlowe a trăit după 1593, cazul lui, ca autor, ar trebui să fie luat în serios, ţinînd cont de faptul că piesele care au supravieţuit, deşi indiscutabil mari lucrări literare, nu au umanismul larg şi empatia universală din piesele lui Shakespeare. Şi nici nu există vreo legătură directă cunoscută între Marlowe, un absolvent al Universităţii Cambridge, care a scris pentru trupa Admiral’s Company (rivala trupei Chamberlain’s Company, a lui Shakespeare), şi William Shakespeare. Nu există nici un motiv pentru a presupune că cei doi s-au întîlnit vreodată, deşi Shakespeare a citat un vers din piesa Hero şi Leandru, a lui Marlowe în Cum vă place (de obicei, datată la 1599-1600, adică după ce Marlowe murise). Cel mai elocvent dintre candidaţii anteriori rămaşi este, probabil, William Stanley, al şaselea conte de Derby (1561-1642), care este cunoscut ca dramaturg şi că a vizitat Curtea regelui Navarrei în 1582, călătorie care, pretind susţinătorii lui, şi-a găsit loc în Love Labour Lost. Derby a fost prieten şi aliat politic al lui Southampton şi, de fapt, s-a căsătorit cu fiica lui Edward De Vere, al 17-lea conte de Oxford, care fusese respinsă ca soţie, cu făţiş dispreţ, de Southampton. Candidatura lui Derby este susţinută de dovezi şi pare mult mai puternică decît cea a lui De Vere. Cu toate acestea, nu există nici o dovadă directă că Derby a fost Shakespeare, iar faptul că Derby a trăit aproape 30 de ani după ce Shakespeare şi-a scris ultima piesă, trebuie să reprezinte un argument împotriva lui.
Astăzi, aproape toate periodicele, buletinele, site-urile web şi conferinţele care susţin punctul de vedere antistratfordinan sînt prooxfordiene. Practic dispărut în anii 1960, oxfordianismul s-a extins enorm, ca influenţă şi popularitate, pe parcursul ultimei generaţii. Revenirea acestui curent a fost alimentată de oxfordienii cu vechime, dar şi de noii convertiţi. Voluminoasa carte a lui Charlton Ogburn, The Mystery of William Shakespeare (1984 şi 1988) au avut un impact considerabil, la fel ca şi şocul pe care l-a creat o dezbatere PBS-TV din 1992, de la televiziunea publică americană, pe tema paternităţii. La ora actuală, în lumea vorbitoare de limbă engleză şi în Europa există o paletă de societăţi. În America, Shakespeare Oxford Society scoate o revistă trimestrială bine concepută, Shakespeare Oxford Newsletter, ca şi o excelentă publicaţie, foarte valoroasă, în jur de 100 de pagini, The Oxfordian, cu 8 sau 10 articole lungi, bazate pe cercetări impresionante. Există şi societăţi oxfordiene rivale, precum Shakespeare Fellowship. În Anglia, oxfordianismul este reprezentat de De Vere Society, care publică, şi ea, o revistă trimestrială, De Vere Society Newsletter, şi ţine conferinţe anuale.

(va urma)
WILLIAM D. RUBINSTEIN

COMENTARII DE LA CITITORI