Cine jupoaie ţara de vie… (3)

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

 

Doamnelor şi domnilor, există un risc major: noi îi putem face pe oameni să-şi piardă încrederea în Parlament. Şi în condiţiile în care atîtea şi atîtea alte oficialităţi ale ţării nu funcţionează cum trebuie, oamenii privesc la Parlament ca la o instanţă supremă, unde ei îşi rostesc păsurile şi de unde aşteaptă o ploaie binefăcătoare. Eu nu am convingerea că acest Raport poate stăvili fenomenul corupţiei. Pentru că ea, corupţia, e numai un copil rahitic al celor doi părinţi teribili: Jaful şi Anarhia. Dacă vrem să ne facem datoria faţă de ţară, trebuie să smulgem suliţa Sfîntului Gheorghe şi să omorîm acest balaur cu două capete. Prin forţa lucrurilor şi prin cele convenite de Birourile Permanente, noi ne limităm astăzi la făgaşul Raportului Vonica. Dar arborescenţa e mult mai mare, e de-a dreptul monstruoasă. Nu greşesc dacă afirm că avem de-a face cu o veritabilă metastază a societăţii româneşti. Aşa după cum îmi mărturisea autorul romanului „Nişte ţărani”, Dinu Săraru, sub ochii noştri are loc jupuirea ţării de vie. Goana după Aur a început în 22 decembrie 1989 şi nu se va termina prea curînd. Românie, sat fără cîini! Sau ţara ca o Pradă! Pentru că noi avem de luptat nu numai cu un climat infracţional, generat de sămînţa unui balcanism vechi, avem de luptat şi cu acel cromozom uman al lăcomiei, avem de luptat cu principiul „banul la ban trage”, avem de luptat cu ideea falsă că numai Puterea poate fi coruptă, în timp ce Opoziţia n-ar avea nici un fel de tentaţie şi ar fi neprihănită ca Albă-ca-Zăpada, ceea ce este o exageraţiune. Aşa cum o eroare comit şi aceia care afirmă că fenomenul corupţiei se datorează sărăciei şi comunismului. E momentul să ripostez la gluma nesărată a acelui deputat ţărănist, pe care nici acum nu ştiu prea bine cum îl cheamă (Ioan Avram Mureşan – nota ed.) şi care a acuzat P.R.M.-ul de comunism – nu maestre, noi nu ne simţim deloc comunişti, noi sîntem naţionalişti luminaţi, mai bine v-aţi uita în ograda voastră, pentru că în Convenţia Democratică se află cei mai mulţi comunişti şi propagandişti, în frunte cu fostul secretar P.C.R. Emil Constantinescu!

Adevărul este că fenomenul corupţiei se înregistrează, la cote de inflaţie, şi în ţări bogate, unde nu a stăpînit comunismul, ca S.U.A., Germania, Italia, Franţa şi Japonia. Într-o ţară ca a noastră, unde bătrînii îşi drămuiesc bănuţii de înmormîntare înnodaţi într-un colţ de basma – ţiganii atacă cu săbii Ninja trenurile, restaurantele, instituţiile publice şi casele oamenilor, lichelele îi acuză, ele, pe incoruptibili, iar gangsterii de profesie culcă la pămînt totul, pentru a putea cumpăra la un preţ de nimic hoteluri şi întreprinderi odinioară înfloritoare. „Pielea noastră s-a înnegrit ca un cuptor de văpaia foametei” – spune Biblia, dar parcă niciodată nu s-au dat mai multe recepţii, n-a curs mai multă şampanie, nu s-au despuiat mai multe femei la concursurile de „Miss” şi nu s-au făcut mai multe orgii ca acum, în această vreme a tuturor ticăloşiilor.

N-am auzit să fi păţit cineva ceva pînă acum, n-am văzut nici un mafiot după gratii şi, aici, trebuie să o recunoaştem, Guvernul a dat dovadă de o regretabilă slăbiciune. Marele inconvenient al noilor Rapoarte Parlamentare este că ne împiedică să le citim pe cele vechi şi să le punem în aplicare. Tot astfel se va întîmpla şi cu acest Raport, care este un copil născut mort. Ca să fiu sincer pînă la capăt, noi nici nu trebuie să discutăm aici un asemenea document – el trebuie să devină probă şi instrument de anchetă la Procuratura Generală. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar acum, la circa 8 ore de la începutul dezbaterilor de azi, îmi dau seama că noi am pierdut şi vremea Parlamentului, şi vremea populaţiei, ascultînd balivernele penibile ale unor infractori care cred că lumea a uitat cine a ticăloşit ţara. Numai că, spre neşansa oamenilor cinstiţi din această ţară, tot ce prinde năvodul Poliţiei face scăpat a doua zi Procuratura Generală, instituţie condusă de un porumbel voiajor, care, în loc să se ocupe de dosarele criminalilor din Decembrie 1989 şi de stăvilirea jafului, se ţine de excursii prin S.U.A., Italia, Spania, Portugalia şi pe alte meridiane ale lumii. Nu se poate face ordine într-o ţară bazîndu-ne pe navetişti, vilegiaturişti, fripturişti, liber-schimbişti şi absenteişti. Aţi auzit că au păţit ceva cei implicaţi în scandalul deşeurilor toxice? Aţi auzit că a fost tras la răspundere nedemnul general Gh. Florică, cel pe care chiar un raport al S.R.I., făcut public, îl acuză că a luat mită grea de la arabi, unii dintre ei fiind dovediţi ca terorişti internaţionali? A primit vreo pedeapsă contrabandistul de ţigări şi arme Niculae Spiroiu, ambii generali fiind mascotele Opoziţiei? A fost pedepsit bişniţarul cu cazier Nicolae Dide, care subînchiriază spaţiosul sediu al partidului său fantomă, la 6 firme, contra circa 20 de milioane de lei pe lună? I s-a clintit vreun fir de păr lui Triţă Făniţă? În fine, a suportat rigorile legii vreunul dintre primarii marilor municipii Bucureşti, Braşov, Timişoara şi Constanţa, care aparţin Opoziţiei şi care dau apă cu nămol populaţiei şi agonisesc averi de nababi, din care varsă vîrtos şi în vistieria partidelor care îi susţin? Doamnelor şi domnilor, vă cer permisiunea ca, în încheiere, să mă refer, în cîteva cuvinte, la rolul pozitiv şi negativ pe care îl are presa noastră. Ea a făcut şi lucruri foarte bune, îndeplinind uneori sarcini care ar fi trebuit să revină altor organe. Dar face şi lucruri rele, din partizanat politic şi ură patologică. Ce păcat că la noi s-a instaurat o mentalitate atît de păguboasă: ceea ce în ţările superdezvoltate ale lumii se numeşte business, la români a devenit bişniţă, or, nici aşa ceva nu se poate accepta, nu putem cădea în cealaltă extremă, fiindcă toată lumea a fost de acord cu libertatea totală a iniţiativei particulare. În ceea ce mă priveşte, eu nu mă voi da bătut. Nu mă leg la cap fără să mă doară, dar, fără a solicita vreo apărare, din oficiu, în luna august a anului 1994, prefectul judeţului Dîmboviţa, dl. Marin Antonescu, precum şi primarii localităţilor Răcari, Ciocăneşti şi Butimanu au emis documente relevante, prin care contestă categoric orice afirmaţie a piraţilor de presă, care susţineau în publicaţiile antiromâneşti „Evenimentul zilei”, „Ziua”, „România liberă” şi „Barikada” că eu aş deţine vreo proprietate undeva. N-am nicăieri nici o proprietate şi, chiar dacă aş avea, eu cîştig în mod cinstit totul, cu acest stilou, datorită celor două reviste pe care le conduc. Sînt singurul parlamentar român care de exact 2 ani, de cînd am intrat în Senat, donează toate salariile de senator la copii şi bătrîni, la biserici, şcoli şi şantiere arheologice, numai în acest an făcînd daruri de circa 25 de milioane de lei. Dar, vorba proverbului, gura ticăloşilor doar pămîntul o astupă. Să le dea bunul Dumnezeu vrăjmaşilor mei atîtea zile de viaţă cîte lacuri sau cîţi metri pătraţi de moşie am eu, undeva! Dar, toate pietrele care se aruncă în mine, nu numai că nu mă rănesc, ci îmi fac statuie. Ca să fiu sincer, aş vrea să cumpăr un lac, dar Lacul Balaton! (Amuzament în sală, aplauze).

CORNELIU VADIM TUDOR

(28 septembrie 1994, Camerele Reunite ale Parlamentului, Aula din Dealul Mitropoliei)

Cine jupoaie ţara de vie… (2)

COMENTARII DE LA CITITORI