Cine seamănă vînt culege furtună…

in Lecturi la lumina ceaiului

TRAIAN BĂSESCU VREA SĂ BAGE ROMâNIA

ÎN RĂZBOI PENTRU CĂ E NEBUN,

SAU CA SĂ-ŞI PRELUNGEASCĂ MANDATUL?

 

Noroc că, efectiv, nu-l bagă nimeni în seamă. Noroc că e total izolat peste hotare, aşa cum e şi în ţară. Noroc că un Gingis Han reîncarnat nu e posibil, după 800 de ani. Fiindcă Băsescu nu poate fi Napoleon, ci Gingis Han – de altfel, are sînge de tătar. L-am privit cîteva secunde, nu mai mult, cînd s-a proptit cu labele din faţă în pupitrul de la Aeroportul Otopeni. N-am putut mai mult, îmi e rău, fizic. Avea un cap mai stafidit ca niciodată, parcă intrase la apă (la apă de foc, desigur). Cearcăne vinete sub ochi, ceea ce trădează o surpare a organelor interne, dar şi insomnie. Ochiul stîng – mai tumefiat ca oricînd, tumoarea fiind din ce în ce mai rebelă. Încăpăţînarea cîinoasă a acestui Băsescu, de a se agăţa de Putere, cu orice preţ, ar trebui studiată de medicii care încearcă să repare filamentele acelora care prind muşte cu gura. „A farewell adress” – mai ţineţi minte? „Scrisoarea de adio”, pe care George Washington, retras la Mount Vernon, a trimis-o Congresului, ca răspuns la propunerile unora ca el să aibă şi un al 3-lea mandat. Întîiul preşedinte al SUA a refuzat, ca un adevărat om de onoare. Normal, el era general, nu purtător de ţucal. Dar cine a fost Washington şi cine-i Băsescu? Nişte aplaudaci imbecili l-au poreclit, cîndva, Zeus (?!). Iar el chiar se crede Stăpînul Olimpului. N-a afirmat, odată, că el e perfect?

Adică aidoma lui Dumnezeu… Mda, acesta e specimenul. Îmi pare rău pentru personajele pe care le tot învîrte pe degete, doar-doar va da lovitura cu vreunul şi-l va impune ca succesor: tot ce are tangenţă cu acest individ malefic e sancţionat exemplar de români! Toată aşa-zisa „dreaptă unită” nu va cîştiga, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, mai mult de 10-12%. O spun ca sociolog de profesie, dar şi ca om care are experienţa atîtor alegeri. De ce prăbuşirea asta? Din cauza lui Traian Băsescu. Nu este nimeni care să-i spună acestui om că în popor fierbe şi clocoteşte o ură fenomenală împotriva lui şi a tot ce atinge el?

Fireşte că, dintre cei 3 cu care încearcă să jongleze el acum – Elena Udrea, Monica Macovei, Teodor Meleşcanu – Nimfa din Pleşcoi e mai plăcută, arată bine, are charismă. Nu pot pricepe neruşinarea cu care procuroarea bătăuşă Monica Macovei se visează şefa Statului Român! La fel, rămîn stupefiat de tupeul delirant al lui T. Meleşcanu, care, la cei aproape 73 de ani ai săi, le-a făcut pe toate în viaţă: ofiţer de Securitate, ministru de Externe al PDSR, ,,cal troian” al acelui partid, pe care a încercat să-l rupă şi a înjghebat o altă formaţiune, ApR, din spinarea căreia a candidat la Preşedinţia României, în 2000 (a avut cca. 4%), apoi a mai voiajat pe la cîteva partide, a ajuns vicepreşedinte al Senatului, din partea PNL, după care s-a învîrtit de funcţia de şef al spionilor, adică director SIE. Nu e cam mare vagabondajul ăsta, Teo? Aşa de deştept şi de important te crezi tu? Care sînt lăudătorii ăia care te perie şi te fac să trăieşti în iluzia că, după o viaţă de profitor al tuturor regimurilor, ai dreptul moral să te sui pe jilţul lui Mihai Viteazul? Pe unul l-am cunoscut, Peter Imre – îţi e ginere, dar parcă ţi-ar fi bunic, mă rog, nu vreau să mă amestec. Alianţa dintre PMP şi PNŢCD mă duce cu gîndul la zicala veche ,,Curaj, găină, că te tai”. Ce-o fi în capul (mare!) al lui Aurelian Pavelescu nu pot să ştiu, dar ştiu că PNŢCD-ul nu va renaşte niciodată. E cît se poate de mort – vorba lui Raymond Chandler, într-un roman poliţist. E din ce în ce mai mort – aş spune eu. Aşa că s-au unit zero cu zero, rezultatul fiind un zero şi mai mare. Nu e realistă Elena Udrea? Nu-şi dă seama că n-are nici o şansă? Vrea aşa-zisa Opoziţie să-l bată pe Victor Ponta? Există un singur om care îl poate bate: acela sînt eu. Dar fie că ăştia nu-şi dau seama, fie că mă evită, percepîndu-mă ca pe un pericol mult mai mare decît e junele Ponta, ezitarea e staţionară, bălteşte. Probabil că, pe fondul acţiunilor sinucigaşe ale echipei lui Traian Băsescu, Victor Ponta va cîştiga, detaşat. Asta-i situaţia. Ne e scris să ispăşim, pînă la capăt, blestemul care urmăreşte acest popor amărît. Iar bomboana pe coliva ţării va fi un război…

CORNELIU VADIM TUDOR

Duminică, 31 august 2014

COMENTARII DE LA CITITORI