Cine ucide dragostea

in Poeme

Aş vrea să-ţi fie bine, adorato

la Dumnezeul apelor mă rog

iluzia pe care am trădat-o

te va petrece ca un inorog.

 

E un răsfăţ al dragostei ce moare

orbirea mării, cînepa mustind

cerboaica înjunghiată la izvoare

cenuşa turmei fulgerate-n Pind.

 

Şi mi se face jale şi mi-e sete

ca unui veşnic înviat din morţi

în fumegarea unei vechi comete

îşi pune cimbru raiul pe la porţi.

 

Aşa se naşte din ruine dorul

aş vrea să-ţi fie bine pe pămînt

ca fluturii din cranii îşi ia zborul

această rugă fără de cuvînt.

 

Ne vor răzbi tristeţi duminicale,

icoanele vor putrezi de ploi

şi un vulcan cu stînjenei la poale

va viscoli de-a pururi între noi.

 

Cine ucide dragostea, şi cine

îngroapă leşul ei în amintiri?

mi-e rău de viaţă şi mi-e rău de tine

eu sînt călăul unei mari iubiri.

CORNELIU VADIM TUDOR

(Poezie reprodusă din volumul „Poems“)

COMENTARII DE LA CITITORI