Cîntarea părinţilor

in Poeme

Se-apropie pămîntul în zbor de astrul iernii
curînd văzduhul fi-va un basm desfătător
în noaptea asta vîntul mi-a înteţit în suflet
făcliile aprinse spre pomenirea lor

Ei mai trăiesc, nu-i vorbă, dovada cea mai clară
e că migrează unul spre celălalt, frumos
şi amîndoi pogoară smeriţi în veşnicie
strîngînd la piept credinţa că n-au fost de prisos

Părinţii mei, bătrînii, de-aş îndura o clipă
cît pătimiră dînşii robind la cinci copii
din ochii mei ar prinde să izvorească Styxul
iar duhul meu podarul acestui rîu ar fi
Ei n-au avut deasupra vreo stea, sau de-au avut-o
a fost doar steaua cruntă a jertfei, fumegînd
arsura ei mai muşcă şi azi din sînul mamei
şi din grumazul tatei, cel înjugat şi sfînt

Spun mamă şi spun tată şi-mi tremură pe limbă
o infernală spaimă de-a-i pierde într-o zi
aşa cum trec prin viaţă, risipitor şi mîndru
îmi pare că sînt cel mai nedemn dintre copii

Azvîrle firea-n lume cu dărnicie multă
miros de frig, ivoriu şi vîsc ameţitor
şi-n noaptea asta vîntul mi-a înteţit în suflet
făcliile aprinse spre pomenirea lor…

CORNELIU VADIM TUDOR
(Poezie preluată din volumul „101 Poezii * 101 Bijuterii“)

COMENTARII DE LA CITITORI