Cîntăreaţa de muzică populară Veta Biriş (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

În 2004, a fost decorată de preşedintele Românei, Ion Iliescu, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, categoria D – „Arta Spectacolului“, „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului“. De-a lungul timpului, oficialităţi de la Iaşi, Botoşani sau Neamţ i-au acordat „Diploma de excelenţă“. Este membru al Academiei Artelor Tradiţionale din România din Complexul Naţional Muzeal ASTRA Sibiu, concepută a fi şi a reprezenta forumul naţional al celor mai valoroşi şi reputaţi creatori şi interpreţi de artă populară din ţara noastră. În 2003 i se dedică o carte – „Veta Biriş – Cîntecul vieţii“, care cuprinde în cele unsprezece capitole ale sale momente şi evenimente din viaţa satului românesc transilvănean din deceniile cinci şi şase ale secolului trecut, dar şi evoluţia şi cariera artistică ale Vetei Biriş, relatate de artistă într-un lung dialog cu Ion Moldovan. Veta Biriş este prima cîntăreaţă care a interpretat cîntecele moţilor, melodii ce au fost interzise foarte mulţi ani. Interpreta se declara mîndră de faptele „moţilor mei“, într-o intervenţie la o emisiune TV. „Sînt prima cîntăreaţă care a interpretat cîntecele moţilor care au fost interzise foarte mulţi ani, pînă să vină Adrian Păunescu şi să le scoată la lumină. Aceste cîntece n-am avut voie să le cîntăm“, a spus Veta Biriş. „Fiecare cîntec de acolo este o lecţie de istorie a neamului românesc“, a mai spus artista.

Sfîrşit
Andreea Onogea

COMENTARII DE LA CITITORI