Cîntec pentru locul natal

in Poeme

Dedicat familiei dirijorului DIODOR NICOARĂ

Mi-e dor de Caraşul meu natal,
Acolo unde, la nici o oră,
Cum cînta un poet sentimental,
,,Timpul nu devoră”…
Oamenii trăiesc
Într-un climat de eufonie,
Liniştiţi,
Fericiţi,
Atît de departe de atingeri necurate,
Pîn’ la identificare contopiţi
Cu miresmele naturii,
De viaţă dătătoare,
Istoria cu dînşii avînd multă răbdare,
Într-o ambianţă limpidă şi suavă,
De iubiri izbăvitoare,
Tălmăcite prin cuvinte cîntătoare.
Şi-n timp ce-n sate totul miroase
A frezii,
A iasomie
Şi-a grîu,
Femeile se-arată-n
Tainica lor splendoare,
Tulburătoare,
Parcă desprinse din legende străvechi,
Cînd se duc seara la rîu.
Şi-n acest peisaj mişcător şi-atît de pur,
Inspiraţia mea pentru noi melodii,
Îngemănate cu metafore pline de vocale
Cu ecouri muzicale,
Încet,
Prinde contur,
Ca un vis de poet.
Şi-aproape, parcă-nseninînd al meu suflet,
Se-aude tînguire de izvor.
Simt cum mă-nvăluie doinirea adîncă
A ,,dorului dor”,
Sub cerul de-o consolatoare poezie,
Unde încrederea-n oameni,
În bună-nvoirea dintre neamuri,
Ca o apă-nmiresmată,
Precum o iubire eternă,
Curată
Şi adîncă,
Simfonic reînvie,
Iar tabloul plin de-o liniştitoare armonie
Inima-mi alină,
De-mi vine a spune:
,,În Caraşul meu natal
E-atîta lumină“…

DORU POPOVICI

COMENTARII DE LA CITITORI