CIOBURI DE GÎNDURI

in Alte știri

 

Cu mulţi ani în urmă, am fost tratat în Spitalul Militar Central Bucureşti pentru o problemă renală, de către medicul de mare rafinament şi probitate profesională, colonelul Bana (din păcate, de la acelaşi spital a plecat la cele veşnice Corneliu Vadim Tudor, chiar dacă o armată de medici a încercat să-l salveze – n.r.). Mereu îmi aduc aminte cu recunoştinţă de modul în care s-a implicat în tratarea problemei mele. Trebuie să recunosc, sincer, că am rămas un fel de fan al domniei-sale. Cînd mă consulta, îi citeam pe chip îngrijorarea, preocuparea de a găsi soluţia cea mai bună pentru problema mea, dar şi determinarea de a face totul pentru mine şi pentru binele meu. şi toate acestea fără nici cea mai mică atenţie pecuniară. Eram un tînăr proaspăt căsătorit, iar domnia-sa se gîndea la mine şi la mica mea familie, căreia abia îi pusesem bazele, cu dragostea unui părinte. Atunci nu am ştiut să-i mulţumesc, poate, cu toată forţa inimii mele. Iată de ce astăzi revin cu toată recunoştinţa mea asupra acestui subiect şi aduc cele mai sincere mulţumiri unui medic de excepţie şi unui OM de mare caracter. Domnule profesor, vă mulţumesc pentru tratamentul de atunci, dar şi pentru frumoasa lecţie de omenie pe care mi-aţi predat-o, fără să aveţi această intenţie. Personalitatea şi exemplul dvs. m-au însoţit mereu peste timp, luminîndu-mi şi calea, şi paşii, dar şi modul de a gîndi şi de a mă raporta la oameni. Vă mulţumesc pentru toate acestea şi rămîn mereu în gînd cu exemplul dvs. înalt şi frumos. Dumnezeu să vă ocrotească! Lumea are nevoie de asemenea repere morale şi profesionale. Cu toată preţuirea,

ILARION BOCA

COMENTARII DE LA CITITORI