CIOBURI DE GÎNDURI

in Lecturi la lumina ceaiului

Se-aud colinde din bătrîni,/ Şi noi nu ştim nici o colindă,/ Zadarnic ne visăm mai buni/ C-această vrajă n-o să prindă!…

 

Spre a fi ceea ce ne imaginăm ca sîntem, ar trebui să venim din Istorie cu mirajul colindei în suflet. Ar trebui să fim convinşi că sîntem colindători, că sîntem asemenea Magilor care au urmat, zile şi nopţi, stelei călăuzitoare, stelei care a vestit înnoirea lumii. Din păcate, ne mulţumim cu puţinul acestei lumi: cu lenea şi suficienţa ei. Aşadar, cine să mai primească şi colinda noastră, colinda suficienţei, cum am zis, a lenei noastre de desăvîrşire şi de adevăr? În acest amestec de trăiri, aşteptăm şi primele ninsori magice, din care să ne reculegem farmecul copilăriei noastre fără de sfîrşit. Şi dacă vom reuşi, totuşi, ceva… noi înşine vom mai putea crede povestea noastră? Mai există în noi puritatea fulgilor de nea, de dincolo de cutremurele acestor zile? Cred că va fi nevoie de un nou miracol, nu acela al unei noi naşteri a lui Isus, ci a renaşterii noastre spirituale, după chipul şi asemănarea părinţilor şi bunicilor noştri, în care era mai mult adevăr şi mai multă lumină decît mai putem noi ţine în potirul sufletelor noastre. Lăsaţi o lumină de veghe, pentru colinda nemuririi noastre!

ILARION BOCA

COMENTARII DE LA CITITORI