CIOBURI DE GÎNDURI „Drum bun, şi nu uita că te iubesc!“

in Polemici, controverse

Aşa s-a încheiat, la Galaţi, întînirea promoţiei 1971 – 1976, a absolvenţilor Şcolii Militare de Muzică Iacob Mureşianu din Bucureşti. A fost o întîlnire frumoasă, în care spiritul de prietenie a pecetluit, cu frumuseţea sa, toate clipele petrecute împreună de vechii colegi şi prieteni. Soţiile noastre ne-au fost aproape şi s-au identificat cu evenimentul. De mulţi ani, această întîlnire este şi a lor. M-am bucurat de revederea atîtor chipuri dragi şi m-am bucurat, în egală măsură, de lumina Cinei noastre. Mulţi dintre prietenii mei au apreciat voinţa noastră şi sacrificiile făcute pentru a ne reîntîlni, periodic, noi, cei care am fost o frumoasă familie timp de cinci ani. Unii îmi spuneau, cu o vădită părere de rău, că ei nu au reuşit niciodată să se organizeze şi să se reîntîlnească peste ani. Le citeam cu uşurinţă tristeţea din ochi. Din păcate, sînt multe piedici în calea oamenilor, dar mai ales este nevoie de persoane de mare curaj, care să îşi asume responsabilitatea organizării unor asemenea întîlniri. Promoţia noastră trebuie să aducă cele mai sincere mulţumiri colegilor noştri Brat Teodor, care a făcut acest minunat gest pentru a doua oară, Gologan Florin, Vartolomei Viorel şi dirijorului Marin Boroghină, acesta din urmă fiind implicat şi în organizarea Festivalului Fanfarelor Militare de la Galaţi. Timpul a fost scurt! Prea scurt, pentru cîte am fi vrut să ne spunem. Şi totuşi, dacă ar fi să sintetizez toate acestea în cîteva cuvinte, ar trebui să spun că deşi au trecut 40 de ani de la absolvirea şcolii, toţi aveam în ochi aceeaşi frumoasă şi vie lumină, ca în vremea adolescenţei. Nimeni nu era blazat sau obosit, deşi au trecut atîţia ani şi peste noi. Toţi fremătam de bucuria revederii, toţi ne căutam din ochi, încercînd să mai recuperăm cîte ceva din ceea ce timpul şi distanţele ne-au răpit. Dar… viaţa îşi are legile ei. Aşa cum ne-am despărţit în 1976, fiecare mergînd pe un drum al său, la fel şi acum, a trebuit să ne luăm rămas bun unii de la alţii, întorcîndu-ne la casele şi familiile noastre, cu lumina sfîntă a chipurilor dragi pe care tocmai le-am revăzut, în ultimele mîngîieri pe care Dunărea ni le trimetea prin briza sa. Mi-am privit foştii colegi depărtîndu-se, şi am şoptit tremurat în urma lor: „Drum bun, şi nu uita că te iubesc!“. Îi adunasem pe toţi în aceeaşi lacrimă şi în aceeaşi lumină!

Ilarion Boca

COMENTARII DE LA CITITORI