CIOBURI DE GÎNDURI

in In memoriam

 

 

Un vechi proverb, românesc sau nu, ne spune cît de importantă este „mintea cea de pe urmă“. Nu fac precizări asupra destinatarului, pentru că proverbul este valabil pentru fiecare om în parte, indiferent în ce colţ al lumii ar trăi. Corneliu Vadim Tudor a plecat dintre noi. A plecat aşa cum a trăit: puternic, drept şi luminos, încrezător în drumul spiritului sau dincolo de astre. Atîta timp cît s-a aflat printre noi, a fost contestat, blamat şi tîrăt la stîlpul infamiei, la fel ca şi Adrian Păunescu. Acum, cînd „mintea cea de pe urmă“ ne obligă să gîndim la rece, mulţi din contestatarii şi denigratorii săi renunţă la tot arsenalul lor de invective, recunoscîndu-i marelui om de cultură dreptul la o imagine postumă frumoasă. Este corect. Dar de ce aşa de tîrziu? De ce acum, cînd lui nu-i mai foloseşte la nimic nici un cuvînt, oricît de bun, oricît de mîngîietor ar fi el? De ce nu putem să ne preţuim din timpul vieţii? De ce nu ne recunoaştem şi nu ne preţuim, noi înşine, valorile? Cine să o facă în locul nostru? Ne ploconim pînă şi la cele mai ridicole experimente literare, admirînd lătrături şi „poezia“ unui cal aflat în călduri, aşa cum ne ploconim în tot soiul de idei, numai pentru că ne vin din afară! Dar de ce trebuie să fac eu acest lucru, cînd ţin în palma mea şi diamantele, şi colbul acestei lumi? Nu am nevoie de aprecierea nimănui! Nu am nevoie de nici o orientare spirituală. Îmi ajung rădăcinile strămoşilor mei şi credinţa că Dumnezeu, oriunde aş fi, rămîne cu mine, pentru că sînt copilul Său. Dacă aş naufragia, undeva, pe o insulă uitată de lume, într-un an mi-aş face literatura de care este nevoie pentru o întreaga viaţă! Aşa a fost şi cu acest om ilustru, pentru care nici un cuvînt laudativ nu este prea mare. A dominat peisajul spiritual românesc, alături de alte mari nume, asemenea unor piscuri măreţe de munţi. Este păcat că a plecat trist şi lipsit de mijloacele financiare care i-ar fi permis să aducă un plus de lumină pentru ţara sa. Fără el, evident, sîntem, şi noi, mai săraci, iar dacă nu vom realiza acest lucru şi nu vom face nimic pentru a evita repetarea Istoriei, atunci, vai de noi! Cei care nu-şi preţuiesc valorile, alergînd mereu la lumina şi la căldura vecinului, vor avea parte de statutul pe care şi-l pregătesc: niciodată nu vor fi stăpînitori de lumină. Drum bun şi în glorie, Corneliu Vadim Tudor! Dumnezeu să fie mereu cu tine şi să ne ajute, cu „mintea cea de pe urmă“, să înţelegem că în domeniul opinabilului este loc pentru toată lumea, iar atunci cînd avem puncte de vedere diferite, să fim generoşi şi îngăduitori, precum zeii. Numai aşa vom putea privi cu seninătate şi speranţă la cer.

ILARION BOCA

COMENTARII DE LA CITITORI