Ciocănitoare

in Poeme

Trebuie că se întunecă mintea încet,
Înecată în gerul care lungeşte răbdarea de-acum,
Tot ce văzuseşi fără lumină îţi aminteşti
Şi viaţa se-ntoarce din drum.

Cu-această uimire pe faţă,
Eu nu mai caut răspuns,
Între clipe-s surpate milenii pustii,
Pierdut eşti, şi dintre oglinzi nu vei reveni.

Cuvintele umbre-s, şi-s turme viclene,
Nepriceput sufletul tău înnebunească în pace.
Bat ciocănitoare-ntr-un fluier
Ca într-un arbore viu,
Şi cîntecul vierme se face, de milă,
Se-arată şi tace.
De margine

De margine, de sine-s îngînată,
Deasupra trebuie că sînt copaci.
Te las să spui cuvinte, ori să taci,
Şi libertatea asta te îmbată.

De margine, de sine-s îngînată.
Vecin cu stuful, ram năştea din ram.
În fîn mirositor mă linişteam,
De parcă-aş mai fi fost aici odată.

Şi-aş vrea să înţeleg ca altădată,
Flori înecate, flori care înoată.

CONSTANŢA BUZEA (1976)

COMENTARII DE LA CITITORI