Ciprian Porumbescu (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

,,Ciprian îi răspunse lui Eminescu:

– 1890… Voi avea atunci 37 de ani.

– Şi eu… 40. Vom fi în floarea vîrstei. Primeşti?

– Cu mult drag.

În floarea vîrstei, atît steaua lui Eminescu, cît şi steaua lui Ciprian aveau să se stingă de pe Pămînt ca să răsară în Infinit.

În perioada studenţiei, fiind o epocă de renaştere naţională, Ciprian, prin activitatea lui neobosită împotriva habsburgilor, a avut mult de suferit, iar sănătatea i s-a şubrezit, suportînd cu greu rigorile stăpînirii austriece în închisoare. Bucuriile cîntului nu puteau, însă, curma nici gerul, nici mizeria temniţei. Boala se cuibărea adînc în pieptul lui Ciprian, care tuşea din ce în ce mai mult.

După detenţie, fiind declarat nevinovat, el s-a întors în sat, pentru un timp predînd lecţii la şcoală. A plecat apoi la Viena, pentru a frecventa cursurile celui de al III-lea an, la Filozofie. Nu se mai sătura Ciprian, privind minunăţiile de vis ale Vienei. Orchestrele cîntau în saloanele somptuase, cu porţi albastre şi bolţi liliachii. Aici trăiseră Mozart, Beethoven, Schubert, Strauss…, melodiile lor rămînînd nemuritoare.

Viena, un contrast de sărăcie şi bogăţie. Ciprian nu mai putea face faţă nevoilor zilnice, deoarece banii de acasă erau tot mai puţini; aşa că a început să dea lecţii de meditaţie.

După terminarea studiilor, s-a despărţit cu greu de Viena, întorcînd-se la Stupca, dar curînd a primit o catedră la un liceu din Braşov.

Societatea braşoveană îl primi cu multă căldură pe noul venit, întrucît, pentru ea, Ciprian nu era un oarecare. Compozitorul se afla în mijlocul unor oameni care cunoşteau bine lupta sa înflăcărată pentru crearea unei muzici apropiate sufletului poporului. Compoziţii ca: «Imnul Unirii», «Trei Culori», «Balada», «Cisla», «Dorul», «Iarna» etc. erau foarte populare în oraşul de la poalele Tîmpei. La Braşov, ca şi la Viena, Ciprian s-a dus cu un frumos renume de compozitor şi de virtuoz violonist. Ciprian a muncit mult. «Crai Nou» a fost pus în scenă la Operetă. Elevii săi îl îndrăgiseră, dar sănătatea sa era tot mai precară, şi iarna se apropia. Boala 1-a doborît la pat, şi el nu mai putea rămîne în Braşov, unde era deja foarte frig. Medicii l-au sfătuit să plece în Italia, Riviera avînd o climă caldă, iar cheltuielile de şedere urmau să fie suportate de «Reuniune», o societate braşoveană. Ciprian a acceptat şi, în scurt timp, şi-a luat adio de la Braşov.

La 23 noiembrie 1882, el le scria părinţilor: «De ieri mă aflu la locul destinat petrecerii mele peste iarnă. Mă aflu la sud de Cenua, un loc pe care numai Însuşi Dumnezeu, într-un duh bun, l-a putut crea atît de frumos, malurile mării fiind înconjurate, de toate părţile, de dealuri înalte, lămîi şi măslini, ferit de orice vînt, cu o climă caldă, plăcută, un loc pe care pot să-l numesc picior de rai. Sper ca aici să-mi recîştig sănătatea…».

Într-o seară, pe plajă, Ciprian întîlni cîţiva prieteni, fetiţa lor rugîndu-l să cînte ceva frumos la vioară… El i-a îndeplinit rugămintea şi, cînd a terminat de cîntat, mulţimea de pe întreaga plajă l-a aplaudat, strigînd: Bravo! Bravo!

– Domnule, dumneata eşti un maestru, îi spuse un necunoscut. Eşti cumva român ?

– Da, răspunse Ciprian, surprins de întrebare.

– Aş vrea să vă prezint lui Verdi, spuse străinul şi, cu emoţie, Ciprian acceptă bucuros. Ieşind din hotel, porniră spre ţărm. Cu o barcă, în două ore ajunseră la Genova. O trăsură cu cai

negri îi purtă pe străzile umbrite de coroanele bogate ale castanilor şi palmierilor.

Doi valeţi le deschiseră larg uşa casei lui Verdi.

Intrară într-o odaie străjuită de două vechi armuri de bronz. De o parte şi de alta, tufe mari de asparagus, de leandru, cu flori roze şi albe, şi multe alte plante exotice. Un covor lung, portocaliu, se întindea peste un rînd de trepte de marmura albă. O altă uşă se deschise. Intrară într-un salon mare, luminos, cu mobilă scumpă, unde domnea o atmosferă pe care Ciprian nu o aflase decît în muzica «Traviatei».

Verdi îi primi cu zîmbetul lui cuceritor”.

(va urma)

LILIANA TETELEA

Ciprian Porumbescu (2)

COMENTARII DE LA CITITORI