Circulaţia în Bucureşti

in Restituiri

În ultima vreme, circulaţia şi-a pietonilor şi-a vehiculelor a ajuns aproape imposibilă în Capitală. Vorbim, fireşte, de centru, căci la cartierele mai depărtate, năpăstuite şi de Dumnezeu şi de oameni, nu îndrăznim nici să ne gîndim. Să vorbim de bulevarde, unde gropile întrec adîncimea şanţurilor drumurilor de ţară; unde, ca o pedeapsă pentru viteza automobiliştilor, trăsurile merg din hop în hop, strîmbîndu-şi roţile, frîngîndu-şi osiile, şi unde caii îşi scrîntesc picioarele şi şi-le frîng. Să vorbim de bulevarde, asfaltate de societatea „Asfaltul”, care, în concesiunea ei, a luat şi întreţinerea pavajului de pe bulevard. Să vorbim de bulevarde şi de domnul Barbu Păltineanu, care, la vechiul titlu de nichel, ţine să-şi adaoge un titlu de smoală. Formidabilul takist, care se ascunde în pielea metalică a domnului Barbu Păltineanu, e preşedintele societăţii „Asfaltul”. Ca o urmă pur takistă, el lasă gropile să crească şi noroiul să se depoziteze cît mai profund, după sufletele oamenilor, subt picioarele lor. Ce răspunderi vor fi avînd domnul Păltineanu şi societatea „Asfaltul” faţă de Primărie, nu vrea să ştie, dar răspunderile par mai mult ale publicului de-a nu fi fost destul de favorabil takiştilor, şi silit de takişti, prin societatea „Asfaltul”, să-şi frîngă gîtul în regim liberal. O altă calamitate a Capitalei centrale. Zăpezile, formate în blocuri îngheţate de zeci de metri pătraţi dimensiune, scoboară, treptat, de pe acoperişuri ca nişte gheţari, şi se frîng, treptat, în capetele trecătorilor. Lucru ciudat, avalanşele de zăpadă ameninţă şi trotuarul Palatului Regal. Pînă acum, nu s-au înregistrat, poate, morţi; în schimb, trecătorii tăvăliţi pe trotuar şi sculîndu-se de jos în patru picioare, pot fi văzuţi în fiecare zi pe toate uliţele, dîndu-se în spectacol. Să nădăjduim însă că gropile din bulevarde se vor adînci îndeajuns ca să înghită tramvaie electrice întregi pline de lume şi caii şi trăsurile cu birjari şi muşterii cu tot. Şi să nădăjduim că, începînd dezgheţurile, jumătate din locuitorii Capitalei vor trece pentru o reparaţie parţială, la spital.
La aceste calamităţi mari trebuie adaos noroiul nocturn al Bucureştilor, spre deosebire de noroiul pur şi simplu. Domnul prefect Corbescu s-a gîndit să înlesnească circulaţia pe mijlocul drumului, supunînd viteza unui regim de observaţii. Într-un interviu acordat „Viitorului”, noul prefect s-a plîns de puţina educaţie a unora dintre automobilişti, care cred că totul le este permis şi făgăduia că problema încurcăturii de trăsuri va fi obiectul studiului domniei sale. La o singură circulaţie nu s-a gîndit domnul Corbescu, o circulaţie poate că mai dificilă şi mai primejdioasă decît a trăsurilor, la circulaţia pietonilor şi, ca să zicem aşa, la circulaţia lor sufletească. Accesul străzilor a ajuns un eroism pentru o femeie, neînsoţită de un domn însoţit de un baston; căci, pe lîngă femeile care exploatează din punct de vedere profesional impertinenţa trecătorilor, sînt femeile care nu se dedau cu sportul surorilor lor, femei măritate, fete, copile. Acestea au nevoie de protecţia Prefecturii împotriva cetelor care cutreieră oraşul şi a indivizilor izolaţi. Domnul Corbescu îi va cataloga, ca şi noi, între bărbaţii lipsiţi de creştere, dar atît nu ajunge. Pentru că domnia – sa pare dispus să înţeleagă că cetăţenii Capitalei trebuiesc să facă dovadă şi de o purtare liniştită, pe lîngă prezenţa lor pe subt felinare şi în faţa magazinelor de mode, îi atragem în special atenţia asupra liberei circulaţii a trotuarelor. Negreşit că un băţ, un pumn solid şi cîteva părechi de palme fac repede dreptate în colţul unei uliţi şi dezleagă cu o regretabilă, dar utilă eleganţă, conflictele ambulante. Dar rasa muschetarilor s-a rărit şi nu întodeauna se desprinde din public apărătorul aşteptat de către femeia onestă, acostată de dulăi. Noi am asistat la scene extraordinare pe trotuarul Bucureştilor, cînd sergentul chemat în ajutorul unei doamne insultate lua partea derbedeilor şi acţiona la hazul general. Domnul Corbescu are toată latitudinea să-şi dreseze în special agenţii şi vardiştii, care să poată fi solicitaţi cu încredere de femeile aflate fără apărare în faţa obrăzniciei haimanalelor cu, sau fără blană. Ar fi de dorit ca o ordonanţă să intervie cît mai neîntîrziat în această privinţă. Dar calamităţile Bucureştilor sînt nenumărate. Să punem deocamdată punct şi să aşteptăm. Pînă atunci, se recomandă trecătorilor să umble pe mijlocul drumului, cînd se tem de zăpadă şi să se întoarcă pe trotuare, cînd se tem de gropi şi trăsuri. Poate că între aceste două primejdii să se poată strecura. Evident că recomandaţia cea mai folositoare va fi ca publicul să stea acasă. Ce folos, însă, că acolo îi ameninţă o nouă calamitate: vizita bandiţilor mascaţi sau deghizaţi în agenţi de poliţie…

TUDOR ARGHEZI (1914)

COMENTARII DE LA CITITORI