Civilizaţiile precolumbiene (8)

in Lecturi la lumina ceaiului

Curiozităţi din viaţa incaşilor
Mîncăruri alese

Pentru mesele lor, care aveau loc de 3 ori pe zi, suveranului şi familiei sale li se pregăteau mîncăruri rafinate, care erau aduse din diferite provincii ale imperiului: raţe sălbatice, prepeliţe, ciuperci, broaşte din lacul Chinchaycocha, melci, peşti, crustacee din Pacific, iar toate, cu toată depărtarea, ajungeau foarte proaspete. „Mîncărurile, scrie Louis Baudin, erau aşezate pe o rogojină din papură împletită întinsă pe sol, împăratul lua loc pe un scaun de lemn acoperit cu o ţesătură de lînă fină şi indica felul care-i plăcea. Una dintre femeile care se aflau în preajma lui îi prezenta felul ales, servit într-un vas din metal preţios sau din pămînt ars şi rămînea în picioare ţinîndu-l în mîini, în timp ce suveranul mînca. Tot ce atinsese monarhul şi toate resturile erau păstrate într-un cufăr pentru a fi arse; cenuşa era apoi împrăştiată. Servirea lui Inca suprem era asigurată de soţiile sale, care locuiau în palat şi dispuneau, la rîndul lor, de un mare număr de servitoare. Poate că un bufon îl înveselea uneori pe omul-zeu, care păstra, totuşi, în prezenţa poporului său, o impasibilitate absolută. Un cuvînt special, canichu, indică în limba quichua acest personaj însărcinat să provoace rîsul şi noi ştim că indienii nu erau insensibili la glume, chiar la farse. Una dintre activităţile preferate ale incaşilor era vînătoarea. Vînatul se găsea din abundenţă, deoarece numai membrii elitei aveau dreptul să vîneze în unele regiuni, care fuseseră transformate în rezervaţii; în acelaşi sector, vînătorile trebuiau să aibă loc la intervale de minimum 4 ani. Sute de indieni, folosiţi ca hăitaşi, înconjurau teritoriul ales şi înaintau spre centru, unde erau grupaţi vînătorii. Animalele periculoase erau ucise, vigoniile (lama sălbatică) şi guanacii (lame cameleon) erau tunşi, iar femelele repuse în libertate. Totul era înregistrat în statistici. Apoi, funcţionarii distribuiau animalele ucise. Era, pentru indienii din popor, una dintre rarele ocazii care li se oferea de a consuma carne. În regiunea Nazca, nobilii practicau vînătoarea cu şoimi“.
Căsătorii după rang (1)
Regulile căsătoriei, în sînul aristocraţiei, erau foarte precise. În principiu, căsătoria era monogamă, dar morala socială îi autoriza pe nobilii şi pe şefii locali să aibă concubine pentru plăcerea sau pentru serviciul lor personal. Prima femeie care se afla în anturajul împăratului era soţia legală şi căsătoria cu ea era singura la care se organizau ceremonii oficiale. Însă împăratul Tupac Yupanqui a modificat legislaţia şi s-a procedat în aşa fel încît numărul de femei pe care le putea avea un singur bărbat a fost fixat în funcţie de rangul social. Pentru Sapa-lnca (împăratul) nu exista, desigur, nici o limită. De unde numărul impresionant de „bastarzi“ care au fost deosebit de întreprinzători, pentru că au încercat uneori, fie prin intrigă, fie prin violenţă, să dobîndească drepturi identice cu cele ale fraţilor vitregi legitimi. Tradiţia, cu toate că era riguroasă, nu era întotdeauna în măsură să neutralizeze aceste ambiţii, cu atît mai mult cu cît relaţiile suveranului cu unele dintre concubine au fost, uneori, confirmate printr-un fel de căsătorie.

(va urma)
Graduo.ro

COMENTARII DE LA CITITORI