Clasa politică s-a reformat pînă la glezne (2)

in Război corupției

 

Reformele din energie au fost o mană cerească pentru ,,băieţii deştepţi” (şarlatanii). Apoi, cele cîteva reforme din Învăţămînt s-au soldat cu efecte contrare. În anul şcolar 2014-2015, de pildă, în sistemul preuniversitar au fost înscrişi 3.164.500 de elevi, cu 50.000 mai puţini decît în anul precedent, dat fiind abandonul şcolar şi scăderea natalităţii. Pe de altă parte, s-a extins analfabetismul, care afectează 6% din totalul populaţiei apte de şcolarizare. Cam pe aceeaşi linie se situează reformele în domeniul Sănătăţii. Închiderea unor unităţi medicale, lipsa unor spitale moderne, preţurile de groază ale medicamentelor, dar mai cu seamă penuria de medici (circa 20.000 de medici români lucrează în străinătate) au făcut ca ţara noastră să se afle în subsolul ierarhiei comunitare în privinţa natalităţii şi duratei de viaţă, dar în vîrful statisticilor referitoare la mortalitate. Cît despre reformele în Justiţie, concepute de indivizi ale căror gîndire şi cultură juridică nu le depăşesc pe cele ale asesorului popular de acum 50 de ani, acestea n-au făcut decît să fertilizeze terenul pe care a încolţit şi pe care creşte nestingherită dictatura procurorilor. Justiţie ca a noastră n-are nimenea. Am băgat Europa-n sperieţi cu zornăitul cătuşelor, dar, ce să vezi? În loc să se diminueze, corupţia creşte de parcă o udă cineva la rădăcină, iar Codruţa Kövesi refuză să-şi dea demisia. Tonul reformelor politice, economice şi sociale îl dau, de regulă, instituţiile fundamentale ale statului, unele avînd drept de iniţiativă legislativă.

Organ legislativ suprem şi, în acelaşi timp, expresie a afirmării democraţiei autentice, Parlamentul României constituie dintotdeauna scena unor aprige şi captivante confruntări de opinii în jurul atîtor proiecte de legi. Încercînd să impună mesajele propriilor partide, nu rareori, cei ce glăsuiesc de la tribuna înaltului for legislativ îşi dezbracă intervenţiile de limbajul academic, recurgînd la acuze, insulte, jigniri, injurii şi alte elemente ale vocabularului suburban. Nici în perioada interbelică lucrurile nu stăteau altfel. După discursurile fenomenale ale marelui savant Nicolae Iorga, pe care toţi deputaţii îl aplaudau în picioare, ca pe singurul om şi politician capabil să exprime ceea ce toţi simţeau, dincolo de dihonii politice şi interese materiale, Parlamentul era cuprins de vîlvătăi, atunci cînd la tribună urcau Virgil Madgearu, Dr. N. Lupu, Octavian Goga, D.R. Ioaniţescu, Constantin Argetoianu, Pamfil Şeicaru şi alţi senatori şi deputaţi temperamentali.

Nu numai la noi, ci pretutindeni, Parlamentul are înţelepciunea, năbădăile şi tipicurile sale. Ca atare, stai şi te întrebi: ce este de reformat în viaţa noastră parlamentară? Şi totuşi, pe ici, pe colo, în problemele esenţiale ale acestui for, ar mai fi cîte ceva de cîrpit sau de înnoit.

Înainte de toate, se cere o nouă viziune în privinţa calităţii de parlamentar, care să nu fie apărată cu platoşa imunităţii. În mod normal, fiecare senator, fiecare deputat trebuie să pornească de la ideea că mandatul de parlamentar este incompatibil cu cel de penal. O concepţie nouă se impune şi în cadrul procesului legislativ. Iniţiativa legislativă trebuie încurajată, mai cu seamă din punct de vedere juridic. Altfel, ajungem în situaţia ridicolă, aşa cum s-a întîmplat de multe ori în ultimii ani, cînd aplicarea unor acte normative n-a produs efectele scontate de legiuitor, impunîndu-se abrogarea acestora. De ani de zile se discută despre activitatea pe care parlamentarii o desfăşoară în afara forului legislativ. S-a spus, deseori, că zilele petrecute în teritoriu sînt adevărate mini-vacanţe pentru senatori şi deputaţi. Este, de asemenea, criticat obiceiul parlamentarilor de a-şi angaja soţiile şi odraselele la birourile din circumscripţii, afirmîndu-se, pe bună dreptate, că orice nereguli intervenite în acest cadru ar fi soluţionate după metoda rufelor spălate în familie. Ca să nu se spună că Parlamentul ar fi o instituţie închistată în faţa reformelor, în ultimii ani s-a pornit o adevărată ofensivă pentru întinerirea forului legislativ. Rezultatul unei asemenea campanii s-a concretizat în schimbarea structurii de vîrstă a celor două Camere, marea majoritate a actualilor parlamentari fiind tineri pînă-n 40 de ani. Cu toate acestea, nici în activitatea Senatului şi nici în cea a Camerei Deputaţilor, n-a intervenit vreun reviriment, nu se simte entuziasmul specific tinereţii. Am putea vorbi chiar de un regres, dacă ne gîndim că Parlamentul s-a lăsat călcat în picioare de nişte procurori (unii penali, alţii în vădit conflict cu propria profesiune). Atragerea unui număr cît mai mare de tineri în cele două Camere nu poate fi asimilată cu o reformă a Parlamentului.

(va urma)

NICOLAE DĂSCĂLESCU

COMENTARII DE LA CITITORI