Clasa politică s-a reformat pînă la glezne (7)

in Polemici, controverse

De luni după-amiază şi pînă vineri la prînz, cum spunea un confrate, cînd se referea la prezenţa la lucru a celui mai înalt demnitar al ţării, în primele luni ale anului 2017, l-am văzut deseori pe ecranul televizorului pe Klaus Werner Iohannis, în multiple ipostaze, dar în nici una ca preşedinte al României:

– nici pe Klaus Iohannis, cel care, după ce ne-a reamintit adeseori că este alesul a peste 6 milioane de cetăţeni, nu mai recunoştea legitimitatea votului de la ultimele alegeri parlamentare;

– nici pe cel care, în campania electorală, respingea demagogic imunitatea, dar care, ajuns la Cotroceni, o îmbrăţişa ca pe o mare dragoste, iar de atunci, trăieşte cu ea la piept, pentru a-şi apăra mandatul prezidenţial;

– nici pe acel Iohannis care, de la fiecare microfon, îi considera penali pe adversarii săi politici, fără să vadă bîrna din ochiul său;

– nici pe sasul de la Sibiu, care s-a făcut permanent că nu vede criminalele excese iredentiste ale udemeriştilor, în tentativa lor de a rupe Ardealul de România şi de a-l alipi la Ungaria, ca la 1848, cînd saşii, statorniciţi pe pămînturile noastre, au votat alături de maghiari, în Dieta de la Cluj;

– nici pe înfocatul nostru mitingist, care a divizat şi învrăjbit clasa politică, neînţelegînd că, dincolo de orice opinii politice, dincolo de orice controverse, trebuie să se comporte ca preşedinte al tuturor românilor;

– nici pe Klaus Werner Iohannis, care caută pe la toate ghenele politice guvernul său, Parlamentul său, deşi ţara are asemenea instituţii fundamentale, alese prin votul a milioane şi milioane de români, şi pe care trebuie să le respecte toţi cetăţenii acestei ţări;

– nici pe cel amator de bani mulţi, cît mai mulţi, care, în curînd, va avea o indemnizaţie lunară de 18.000 de lei, dar care s-a opus vehement ca amărîţii de bugetari şi pensionari, cu cîştiguri de 12-15 ori mai mici decît ale înaltului demnitar de la Cotroceni, să primească şi ei o sută sau două în plus;

– nici pe zmeul-zmeilor, cel ce aruncă mai în fiecare zi cu buzduganul de foc asupra Guvernului, Parlamentului, a partidelor aflate la putere, a adversarilor politici şi a celor mai mulţi dintre supuşi, dar care la Bruxelles, unde ar trebui să fie ,,ein Mann, ein Wort”, pare că se pierde ca un mărunt amploaiat pe sub redingotele stăpînilor de sclavi, adoptînd întotdeauna o atitudine euroconformă.

Spuneam că, în decursul a 27 de ani, clasa noastră politică s-a reformat pînă la glezne. Dacă e să ne referim la preşedinţii acestei ţări, trebuie să spunem că ei n-au atins nici măcar această performanţă. Ultimii doi n-au ajuns cu reforma nici pînă la pingele, continuînd să calce apăsat cu crampoanele pe tibiile românilor.

Sfîrşit

NICOLAE DĂSCĂLESCU

Clasa politică s-a reformat pînă la glezne (6)

COMENTARII DE LA CITITORI