CLIPELE ÎNSÎNGERATE ALE ROMÂNIEI (5)

in Alte știri

CUVÎNTUL AUTORILOR
Totul a debutat în 2009, cu ocazia demarării de către gigantul petrolier „Qatar Petroleum” a unui amplu program de investiţii la zăcămîntul de gaze din nordul ţării, care viza triplarea capacităţii de producţie. Dar preşedintele sirian Assad a refuzat să semneze acordul propus de Qatar, Turcia şi Arabia Saudită, de construcţie pe teritoriul Siriei a tronsonului gazoductului menit să aprovizioneze pieţele europene, utilizînd gazele din Qatar şi Arabia Saudită. De reţinut, din Turcia, „Qatar Petroleum” utiliza vechiul traseu al gazoductului „Nabucco”, susţinut de americani, nerentabil datorită debitului prea mic al depozitului azer „Şah Deniz II”. În schimb, în 2010, Bashar al-Assad a finalizat negocierile cu Iranul pentru o conductă de gaze alternativă prin Irak, direct în Siria.
Din acel moment, CIA şi serviciile aliate, cu mari interese economice în zona arabă, au pus la punct un plan vast de destabilizare ce a dus în cele din urmă, în 2011, în Siria, la izbucnirea războiul civil. Arabia Saudită şi Qatarul au finanţat cu peste 6 miliarde dolari înrolarea, pregătirea şi înarmarea rebelilor islamişti pe care, cu sprijinul Turciei, i-a infiltrat în Siria. Din rîndul acestora a apărut (şi) ISIS, care a ocupat apoi nordul Irakului, făcînd imposibilă aprovizionarea cu gaze din Iran, a Siriei.
Acesta este, pe scurt, contextul general al lumii contemporane, în plan geopolitic şi geo-strategic în care îşi face debutul o forţă nouă, care nu poate fi neglijată, şi anume STATUL ISLAMIC.
Cărţile pe care le-am scris au apărut în contextul general al lumii contemporane în plan geopolitic şi geostrategic. Apariţia acestora a fost o necesitate cu atît mai mult cu cît universul spionajului real este greu accesibil, iar literatura română, în acest domeniu, este extrem de săracă. Subiectele cărţilor pe care le-am scris susţin fără echivoc că ideea fundamentală de care se leagă întregul edificiu al securităţii noastre naţionale şi însăşi existenţa României ca stat este de natură economică. Fără un fundament economic puternic, cel puţin la nivelul minim existent în perimetrul geoeconomic al Uniunii Europene, securitatea şi viitorul României vor fi precare. Toate celelalte probleme ale societăţii româneşti sînt subsidiare acestui domeniu vital. Din nefericire, repetăm greşelile trecutului!
Clasa politică românească avea datoria construirii acestui fundament economic imediat după încheierea primului război mondial, adică după 1 decembrie 1918, cînd a fost creată, din punct de vedere politic, România Mare. Acest lucru nu s-a făcut, iar datorită slăbiciunilor sale în plan economic, incapabilă să susţină un efort de război credibil, în anul 1940 România a fost dezmembrată. În cei 45 de ani ai socialismului de stat, cu o strategie economică de împrumut sau mai degrabă impusă, România a realizat paşi spre calea industrializării, urbanizării şi educaţiei de masă, căutînd să se încadreze în cele trei condiţii fundamentale cerute de modernitate, de epoca industrială. În anul 1989, România era încă departe de standardele minime cerute de o societate industrială. În urma Revoluţiei (mai corect spus a loviturii de stat susţinută de forţe externe pe fondul nemulţumirilor populare) din decembrie 1989, a înlăturării totalitarismului şi adoptării democraţiei liberale şi regulilor economiei de piaţă, întreaga naţiune română şi-a pus speranţele în mai bine. Speranţele s-au dovedit deşarte, deoarece, sub paravanul aşa-ziselor reforme, România a fost supusă unui program sistematic de dezindustrializare, dezurbanizare, deculturalizare şi dezinformare.
După aprecierile unor experţi economişti occidentali, mai ales din Uniunea Europeană, reformele economice din spaţiul fostei lumi socialiste est-europene s-au derulat după metodele şi criteriile crimei organizate. Într-un amplu studiu intitulat „Crima organizată transnaţională – ameninţare împotriva democraţiei”, care a circulat în întreaga Europă în cursul anului 2003, se atrage atenţia că Federaţia Rusă ar putea deveni o „superputere a crimei organizate”. Foştii sateliţi ai Moscovei nu s-au îndepărtat prea mult de acest calificativ.
Analiştii occidentali au ajuns la concluzia că noua clasă a „capitaliştilor roşii”, rezultată din „metamorfoza” vechii nomenclaturi comuniste, şi-a însuşit avuţia naţională din ţările respective la preţuri derizorii, generînd sărăcie pe întregul ansamblu al societăţii. În lumea dezvoltată a adevăratei economii de piaţă, orice politică economică generatoare de sărăcie, de diminuare a avuţiei naţionale este considerată drept criminală, iar purtătorii acesteia sînt înlăturaţi fără nici un fel de menajament.
Prin politica de „salturi la trapez” între Uniunea Europeană şi SUA/NATO, practicată de către guvernanţii de la Bucureşti, România ar putea fi strivită în cele din urmă între cele două centre de putere. Din punctul de vedere al situaţiei sale economice, România poate fi asemănată cu o corabie împotmolită, care nici nu se scufundă, nici nu navighează, ci doar putrezeşte.
În cărţile pe care le-am scris am acordat o atenţie deosebită istoriei şi rolului Serviciilor Secrete în contextul intern şi internaţional deosebit de complexe. În România, Serviciul Român de Informaţii, destinat securităţii interne, şi Serviciul de Informaţii Externe, la care se cere adăugată şi Direcţia Generală de Informaţii a Apărării, specializată în cercetarea strategică militară externă, sînt instituţii de importanţă vitală pentru existenţa României ca stat. Din păcate, acestea sînt încă departe de standardele minime de profesionalism şi performanţe. În afara efectelor grave generate de actele de trădare, culminînd cu cazul „generalului Mihai Pacepa”, unul dintre cele mai mari din istoria României, de epurarea masivă a specialiştilor sub paravanul „demascării securităţii ca poliţie politică”, de penetrare a acestor servicii de către consilieri proveniţi din serviciile de spionaj ale unor puteri occidentale, prioritar americane, Serviciile Secrete ale României sînt paralizate şi împiedicate să-şi îndeplinească atribuţiile funcţionale şi de prezenţa în fruntea acestora a unor oameni politici, a unor „activişti de partid”, total incompetenţi în aceste domenii cu totul speciale. În statele dezvoltate şi civilizate ale lumii, serviciile de spionaj şi contraspionaj (de securitate) sînt conduse de aşi, de adevăraţi maeştri ai meseriei, crescuţi în cadrul acestor servicii şi promovaţi în funcţii de directori generali după 20-25 de ani de activitate practică, trecuţi prin toate compartimentele şi care au obţinut cele mai bune rezultate. Cei care au deţinut funcţiile de directori ai SRI şi SIE în ultimii 26 ani, respectiv Virgil Măgureanu, Costin Georgescu, Radu Timofte, George Cristian Maior, Edward Hellvig, Ioan Talpeş, Cătălin Harnagea, Gheorghe Fulga, Mihai Răzvan Ungureanu şi Teodor Meleşcanu au fost orice, numai specialişti în spionaj şi contraspionaj nu. Datorită unei slabe culturi în domeniile Serviciilor Secrete, ale spionajului şi contraspionajului, atît la nivelul de mase, cît mai ales la cel al clasei politice, există pericolul ca România să piardă controlul asupra Serviciilor sale Secrete, atît sub euforia admiterii în NATO, cît şi sub influenţa „parteneriatului strategic cu SUA”. O asemenea situaţie ar avea consecinţe dezastruoase pentru societatea românească şi întregul ei viitor.

(va urma)
General de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA

COMENTARII DE LA CITITORI