CLIPELE ÎNSÎNGERATE ALE ROMÂNIEI (6)

in Lecturi la lumina ceaiului

CUVÎNTUL AUTORILOR
De la cel mai simplu cetăţean la şeful statului trebuie cunoscut adevărul ce dăinuie de secole şi milenii, potrivit căruia controlul asupra Serviciilor Secrete este un atribut sacru exclusiv al statului, condiţie esenţială a supravieţuirii acestuia, şi nu se împarte absolut cu nimeni. Serviciile de spionaj ale unui stat independent şi suveran pot avea contacte şi schimburi de informaţii cu serviciile similare ale altor state chiar şi atunci cînd este vorba de un stat cu care se află în stare de război. În materie de spionaj şi contra-spionaj nu există „standarde NATO”, iar Serviciile Secrete membre nu se subordonează nici unei structuri ale NATO. În noile condiţii din Europa şi din lume, numai serviciile de informaţii ale statului sînt total insuficiente pentru satisfacerea enormelor nevoi de informaţii ale societăţii româneşti, aflate la periferia civilizaţiei Europei. Vor trebui create structuri de informaţii private, începînd chiar cu întreprinderile mici şi mijlocii, pînă la ceea ce a mai rămas din „giganţii industriali”. Dacă nu se va proceda aşa, în contextul acerbei concurenţe generate de procesul de „globalizare”, toate companiile româneşti care vor încerca să se manifeste pe piaţa Uniunii Europene şi pe cea mondială vor fi zdrobite. Un alt adevăr universal pe care ar trebui să-l cunoască toţi românii este acela că serviciile de spionaj şi contraspionaj din toate statele lumii se află într-o continuă confruntare unele cu altele, indiferent dacă este vorba de ţări aliate sau adversare. Învinuirea adusă serviciilor de informaţii ale României socialiste că „au spionat împotriva NATO” este nu numai ridicolă, ci de-a dreptul hilară. Toate serviciile din lume erau focalizate pe spaţiul NATO şi pe cel al fostei URSS. România nu putea face excepţie de la această situaţie, mai ales că, în spionaj, nu există nici aliaţi şi nici duşmani. Toţi sînt trataţi la fel, ştiindu-se din lecţiile istoriei că „aliaţii de astăzi ar putea ajunge inamicii de mîine”, aşa cum s-a întîmplat după 1989. În acest Secol XXI, ca toate celelalte state ale lumii, România va trebui să pună accentul principal pe culegerea de informaţii economice, care, în proporţie de 95% pot fi obţinute din surse deschise, legale. Chiar dacă reprezintă numai 5%, obţinerea unor informaţii secrete este de importanţă vitală. Spionajul începe din momentul în care pentru intrarea în posesia unei informaţii de mare valoare este nevoie să se încalce legea. Serviciile de informaţii ale României nu vor putea renunţa la acest lucru dacă dorim să supravieţuim ca entitate statală. În legătură cu această dimensiune a activităţii serviciilor de informaţii, adică de spionaj, nu se pun întrebări şi nu se dau răspunsuri. Serviciile de spionaj ale unui stat care se respectă nu semnează absolut cu nimeni nici un acord şi nici o înţelegere de natură să le limiteze libertatea absolută de acţiune. Există informaţii că, pe timpul directoratului lui Ioan Talpeş, Serviciul de Informaţii Externe a fost constrîns să semneze o astfel de înţelegere. Din motive evidente, spionajul economic al României nu se poate orienta decît tot pe spaţiul euro-atlantic. Israelul, Japonia, Franţa, Germania, China şi Rusia spionează, mai ales din punct de vedere economic, în spaţiul SUA, ceea ce este cel mai firesc lucru din lume. Din SUA, şi în general din spaţiul ultradezvoltat euro-atlantic ai şi ce culege.
Dacă tot am adus anterior în discuţie Pactul Nord-Altantic, subliniem că, cu sau fără voia Washingtonului, în legătură cu viitorul NATO există semne certe că această organizaţie nu va mai supravieţui ca „principală structură militară de securitate” în Europa. Se pare că după evoluţia relaţiilor interatlantice din ultimii 26 ani, această ipoteză cîştigă teren. Dat fiind faptul că, încă de la constituirea NATO, acesta a reprezentat cel mai strălucitor giuvaier din coroana politicii externe a Statelor Unite ale Americii, a faptului că această alianţă militară a garantat hegemonia SUA asupra Europei Occidentale, conform unei concepţii a guvernanţilor de la Washington, potrivit căreia „cine stăpîneşte Europa stăpîneşte lumea”, interesul pentru menţinerea şi lărgirea acestei alianţe este absolut de înţeles.
(va urma)
General de brigadă (r) dr. Gheorghe VĂDUVA

COMENTARII DE LA CITITORI