Clopotul care sună încontinuu de 175 de ani şi nu poate fi oprit

in Lecturi la lumina ceaiului

În laboratorul Claredon, de la Universitatea Oxford, se află un clopoţel care sună continuu de 175 de ani. Acesta este alimentat de o singură baterie, instalată în 1840.
Cercetătorii şi-ar dori să afle din ce este compusă bateria, dar se tem că, prin deschiderea acesteia, vor periclita longevitatea experimentului. Clopotul Electric Oxford a sunat puternic de 10 miliarde de ori, conform experţilor. Bateria este realizată dintr-o ,,grămadă uscată“. Aceasta a fost inventată de Giuseppe Zamboni, în 1800, utilizînd discuri alternative de zinc, argint, sulf şi alte materiale, care pot genera curenţi slabi de energie electrică.
,,Din ce este alcătuită «grămada», nu se ştie cu exactitate, dar partea exterioară este realizată din sulf, care sigilează celulele de electrolit“, a declarat cercetătorul A.J. Croft, într-o lucrare din anul 1984. ,,«Grămezi» ca aceasta erau construite de Zamboni din 2.000 de perechi de discuri din folie de aluminiu lipită pe hîrtie impregnată în sulfat de zinc şi acoperită pe o parte cu dioxid de mangan“, a adăugat el. Realizarea clopotului nu fost un experiment; acesta a fost construit de firma londoneză de instrumente muzicale Watkins şi Hill. Pe clopot este scris: ,,pornit în 1840“. Ulterior, a fost cumpărat de un cercetător care l-a lăsat să funcţioneze. Sursa de energie a clopotului a fost înregistrată în Cartea Recordurilor ca fiind ,,cea mai durabilă baterie din lume“.
Un clopot care sună timp de 175 de ani ar fi iritant, dar puterea din baterie este atît de mică, încît sunetul pe care îl produce nu poate fi auzit de urechea umană, însă limba oscilează, în stînga şi în dreapta, în mod continuu. În acest moment, experimentul reprezintă mai mult o curiozitate. În timpul celui de-al II-lea război mondial, telescopul cu infraroşu era alimentat de o baterie similară, deoarece era necesară o sursă de electricitate portabilă.
Oana Bujor

COMENTARII DE LA CITITORI