Coincidenţe (1)

in Alte știri

Simţurile cu care natura ne-a înzestrat ne dezvăluie o lume materială închegată: arbori, plante, flori, diverse forme de relief, mări, oceane etc. Pentru a-şi face traiul mai comod, oamenii şi-au înălţat case şi au creat tot felul de obiecte pe care le vedem şi le putem pipăi, ceea ce ne întăreşte convingerea că lumea noastră este cît se poate de reală. Ce contează că unii fizicieni – nu toţi – încearcă să sugereze că ceea ce ne înconjoară este doar o iluzie? Chiar dacă ar conta, noi trebuie să privim lumea în care trăim ca pe ceva real, s-o iubim, să nu încetăm să ne minunăm de frumuseţile ei şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a ne simţi  cît mai bine aici, pe Pămînt, unde ne-am născut. Există, totuşi, momente în care crusta de la suprafaţa materiei pare să se fisureze, şi începem să ne întrebam dacă nu cumva, dincolo de solid şi de tangibil, se află o altă lume. Deşi amatorii de paranormal inventează, deseori, diverse dovezi, nu putem ignora că multe dintre ele sînt întrutotul convingătoare. Aceste mărturii ne îndemnă să reflectăm asupra laturii spirituale a fiinţei umane şi asupra conexiunilor care leagă toate elementele componente ale Universului. În lucrarea sa „Fenomene stranii ale lumii”, Charles Berlitz  prezintă unele evenimente stranii – cele mai multe consemnate în revistele diverselor asociaţii fondate în scopul studierii fenomenelor paranormale.

Un glonţ întîrziat

Această întîmplarea a avut loc în anul 1883. Tînărul Henry Ziegland, din Grove, statul Texas, era logodit cu o fată din acelaşi oraş. Brusc, el s-a hotărît să rupă logodna. Pe vremea aceea, o astfel de situaţie arunca o umbră nedorită asupra integrităţii morale a logodnicei părăsite şi chiar asupra familiei acesteia. Fata a fost atît de devastată de vestea că logodnicul ei s-a răzgîndit, încît s-a sinucis. Fratele ei a ţinut să-i răzbune moartea aşa că s-a înarmat cu un revolver, s-a dus la casa celui care ar fi trebuit să-i devină cumnat şi a tras un glonţ, ţintindu-i capul. Din fericire pentru tînărul Henry, glonţul i-a atins uşor obrazul şi s-a înfipt în scoarţa unui copac aflat în spatele său. Convins că şi-a răzbunat sora, cel care mînuise, nu suficient de bine, pistolul, şi-a pus, pe loc, capăt zilelor, cu aceeaşi armă, pentru a nu trebui să aibă de a face cu justiţia. Vreme de 20 de ani, copacul, martor mut al unei tentative de omor şi al unei sinucideri,  a rămas falnic şi neclintit în grădina logodnicului trădător. Într-o bună zi, însă, fostul logodnic a hotărît să-şi reamenajeze grădina şi să scape de martorul stînjenitor, care primise glonţul destinat lui. Pe atunci, explozibilii erau la modă, aşa că proprietarul, grăbit să se debaraseze de copac, a decis să-l dinamiteze. Asta a fost ultima şi cea mai proastă hotărîre a vieţii sale. În urma exploziei, glonţul pornit din pistolul fratelui ofensat de comportamentul ciudat al logodnicului a zburat şi s-a înfipt în capul acestuia, provocîndu-i moartea.

 

Trandafirii nu se ofilesc, iar crinii înfloresc

În anul 1964, moare doctorul psihanalist Nandor Fodor, care trăia, împreună cu familia, într-un oraş din SUA. Pasiunea lui pentru fenomenele paranormale era bine cunoscută, dar nimeni nu se aştepta ca, după deces, să poată să transmită semne clare ale supravieţuirii sufletului. Numeroase obiecte din casă au început să se mişte, provocînd mari emoţii familiei. Medicul iubea mult florile, mai ales trandafirii, cu care îşi împodobise terasa vilei în care locuia. Deşi agitaţia de care erau cuprinse obiectele din încăperi era pe cît de şocantă, pe atît de inexplicabilă, cel mai mult a uimit-o pe soţia sa comportamentul trandafirilor. Iată ce a declarat aceasta: „Trandafirii agăţători de pe terasa noastră îşi pierd petalele cam la fiecare 4 zile, după care se formează alţi muguri. Dar, după moartea soţului meu, cel puţin 150 dintre ei au rămas deschişi vreme de cîteva săptămîni”. Mai mult, ea remarcase că florile nu pierduseră nici măcar o petală. Într-o zi, însă, trandafirii s-au ofilit brusc şi au fost tăiaţi în aşa fel încît, la următoare înflorire, să nu mai existe decît o singură floare. Peste o săptămînă a apărut floarea, care s-a menţinut timp îndelungat. Se pare, totuşi, că fenomenul nu este singular. În octombrie 1972, într-o revistă americană pentru femei, este relatată o întîmplare asemănătoare. Markus Rebak şi soţia sa erau mari amatori de crini. Aveau o mulţime în grădină, dar, vreme de 20 de ani, nu dăduseră nici o floare. După moartea lui Markus, survenită în anul 1970, în chiar ziua funeraliilor, toţi crinii au înflorit. Simple coincidenţe sau semne trimise din lumea de dincolo?

 

(va urma)

Margareta Chetreanu

COMENTARII DE LA CITITORI