Colindul copilăriei

in Poeme

Colind prin nămeţii ce duc pîn la cer,
Colind prin zăpezi din flori ca de meri,
Colind prin colinde ce-mi vorbesc despre ierni,
Despre iernile sfinte uitate de vremi…

Colind prin colindul ce mă face iar prunc,
Colindul ce mă ţine de mînă copil
Cu trupu-mi firav ca un fulg,
Cu ochi-mi lucioşi de safir…

Colindele sfinte m-aduc la izvor,
Acolo unde ninge cu dor,
Cu dor de copil ce vesteşte de zor
Pe pruncul Isus în dulce fior…

Colind peste case cu hornuri şi fum,
Colindul mă ţine pe drum,
Pe drumul ce duce acasă-n pridvor,
E mama… M-aşteaptă cu dor.

În prag mă sărută pe frunte uşor
Şi-mi spune să intru-n odaia cu flori,
Cu florile dalbe de-atîtea ninsori,
Băiatul, al mamei fecior…

EMIL NEDELEA CĂRĂMIZARU
(Poezie preluată din volumul „Privind spre Ceruri cu speranţă…“)

COMENTARII DE LA CITITORI