COMORI ASCUNSE (1)

in Lecturi la lumina ceaiului

Care dintre noi nu a visat, în copilărie, să dezgroape comori? Desigur că pentru a ieşi la lumină, lucrurile preţioase nu aşteaptă decît intervenţia oamenilor de iniţiativă, a celor care au o fantezie bogată şi a sapelor. Pare destul de ciudat faptul că, în anii de maturitate, omul renunţă cu desăvîrşire la acest vis. Fără îndoială, mintea ne e tot atît de sănătoasă, tîrnăcoape avem – slavă Domnului!, la îndemînă -urme de comori se află pretutindeni – dar imaginaţia noastră şi-a pierdut elanul tinereţii.
O excepţie a fost Heinrich Schliemann! Feciorul unui biet preot de ţară, nu prea fusese binecuvîntat cu bunuri pămînteşti. Încă de pe băncile şcolii, el îşi pusese în cap să descopere comorile Troiei. Deşi se ştia că în Asia Mică exista un sat, care purta numele vestitei cetăţi, nimeni n-a făcut – pînă la Schliemann – vreo legătură între acest sat şi falnica reşedinţă de odinioară a regelui Priam.
Bogăţia imaginaţiei lui Heinrich Schliemann se contopea cu un admirabil simţ al realităţii, care l-a împins, mai întîi, spre negoţ. Deşi devenise un comerciant bogat şi cu vază, în Hamburg, nu şi-a uitat visurile adolescenţei. La 40 de ani, avînd suficienţi bani, a finanţat o expediţie ştiinţifică, cu destinaţia legendarei Troia, a lui Homer. Dar lumea întreagă l-a luat în rîs. Pentru că, cine era el? Doar un profan maniac, care se încăpăţîna să regăsească vestigii ale Troiei într-un sat mizer, purtînd, din întîmplare, acelaşi nume. Fotografiile, caricaturile înfăţişîndu-l pe Schliemann, precum şi cupletele umoristice, scrise pe seama lui, s-au bucurat de o mare popularitate. Dar toate acestea îl lăsau rece. Ajungînd în sat, a început săpăturile. Lumea a rămas înmărmurită! Expediţia lui Schliemann a descoperit nu una, ci 7 cetăţi suprapuse.
A dezgropat minunate cupe din aur şi argint, giuvaeruri preţioase, statui ale unor zeităţi şi multe alte minunăţii, care, laolaltă, au primit numele de Comoara lui Priam. Deşi, după cum s-a constatat din cercetările ulterioare, această comoară nu are nimic comun cu legendarul rege Priam, totuşi prezintă o deosebită însemnătate culturală, în afară de fabuloasa valoare materială. Desigur că dacă nu şi-ar fi urmat visul, aceste comori ar fi zăcut şi astăzi în pămîntul sterp al Asiei Mici. Dar Schliemann nu s-a mulţumit cu această primă biruinţă. După o amănunţită explorare a solului Troiei, a continuat să cerceteze fortificaţia militară de la Micene. Nici aci nu dat greş, găsind obiecte minunate, care au îmbogăţit cunoştinţele omenirii asupra celei mai vechi civilizaţii elene. Noua descoperire poartă numele de „Casa comorilor lui Atreus”. Descoperirile arhelogice ale lui Heinrich Schliemann se pot compara doar cu rezultatele expediţiilor anglo-americane din oraşul Ur..
În anul 2300, î. Chr., Ur fusese capitala Mesopotamiei, înaintea Babylonului şi a Bagdadului, avînd drept supremă divinitate pe zeul Lunii. Acolo, în pustietatea deşertului, unde astăzi sălăşluiesc doar beduini în tovărăşia cămilelor. Nivelul cultural de acum 4000 de ani atinsese culmile perfecţiunii. În decursul cercetărilor arheologice, aici s-au găsit îngropate, în nisipul arzător, numeroase temple, palate, locuinţe, giuvaeruri şi tot felul de podoabe preţioase.

(va urma)
Dr. E.A.B.

COMENTARII DE LA CITITORI