COMORI ASCUNSE (2)

in Lecturi la lumina ceaiului

Un alt arheolog este şi Otto Hauser, care a descoperit unele situri preistorice renumite, în regiune Dordogne. Cu 70, 80 de ani în urmă, cînd s-a descoperit vatra unui sat din epoca de gheaţă, iar teoria lui Darwin, precum că fiinţa omenească se trage din maimuţă a fost recunoscută aproape oficial, oamenii de ştiinţă din întreaga lume au pornit să scormonească pămîntul ca să caute schelete de oameni preistorici. Otto Hauser s-a stabilit în sudul Franţei, în Dordogne, unde se descoperiseră cele mai multe oseminte ale strămoşilor noştri. Nici un savant nu dispunea de timpul şi capitalul lui Hauser. Zeci de ani, fără întrerupere, acesta a răscolit munţii şi, în sfîrşit, a găsit pe aşa numitul „Homo Monsteriensis Hauseri“, primul schelet, păstrat în întregime, al unui om din epoca de gheaţă.
L-a achiziţionat Muzeul din Berlin, în schimbul rotunjoarei sume de o sută de mii de mărci aur. Hauser a obţinut şi pentru descoperirile de mai tîrziu onorarii destul de ridicate. Izbucnind primul războiul mondial, a fost nevoit să părăsească teritoriul francez, încheindu-şi activitatea.
La 22 octombrie 1702, au pornit, din America, un număr de 17 falnice nave spaniole încărcate cu nepreţuite comori. „Flota de argint” avea să ancoreze în portul Cadix, dar fiindcă în Spania izbucnise Războiul de Succesiune, flota s-a refugiat în golful Vigo, unde comandanţii credeau că vor putea debarca, punînd la loc sigur aurul şi argintul. Amiralul Manuel de Velasco se înşelase însă. În Vigo, nu se afla nici un înalt demnitar care să ia în primire comorile aduse. Sfînta birocraţie cerea neapărat semnătura unui ministru. Pînă cînd să sosească, de la Madrid, această semnătură, şi-au făcut apariţia englezii şi olandezii. Vasele lor au atacat flota spaniolă cu lovituri de tun. Au izbutit chiar să captureze nava cu cea mai bogată încărcătură. Din nefericire, toată flota spaniolă s-a scufundat în adîncimea golfului. Acolo se află şi astăzi aurul şi argintul, evaluate la peste 650 milioane lei.
În anul 1720, după trecerea a 18 ani de la catastrofă, un explorator suedez a încercat să se apropie de comorile scufundate. Dar a avut tot atît de puţin succes ca şi urmaşii săi, care se străduiesc, prin mijloace perfecţionate, să dea de urma flotei preţioase.
Henric al Vl-lea, regele Angliei, izgonit din Franţa de către Ioana d’Arc, se afla sub înrîurirea nefastă a soţiei sale, Margareta de Anjou. Incapacitatea, lăcomia şi cruzimea acesteia au fost cauza unui război civil, cunoscut sub numele de „Războiul celor două roze“, care a însîngerat Anglia, timp de 30 de ani.
Un război, fie el şi civil, necesită mulţi bani. Henric şi i-a procurat cum putea.
Pe atunci, trăia în Anglia un anume Thomas Aleyn, al cărui părinte fusese printre primii europeni care adusese din Indii, la înapoierea în Anglia, comori de o valoare incalculabilă. Regelui îi era bine cunoscut acest fapt. Fără să pregete, i le-a cerut lui Thomas Aleyn. E lesne de înţeles că acesta nu dorea să-şi înstrăineze bunurile, şi le-a ascuns. A fost închis şi a suferit cele mai cumplite chinuri şi ameninţări cu moartea. În cele din urmă, refuzînd cu îndîrjire să arate locul unde erau ascunse comorile, a fost decapitat.
În Anglia, încă există o listă autentică a averii lui Thomas Aleyn. Se spune că acesta ar fi îngropat comorile pe cuprinsul proprietăţilor Castelului Curlew Green, în apropiere oraşului Saxmundham. Giuvaerurile, evaluate la două milioane lei, sînt închise într-un cufăr de argint, lucrat în filigran. Mii de oameni s-au străduit să-i dea de urmă. Toate pietrele din Curlew Green au fost răsturnate, n-a mai rămas un singur copac a cărui rădăcină să nu fie scormonită, nici o albie de apă curgătoare care să nu fi fost cercetată cu de-amănuntul. Dar comoara rămîne, mai mult ca sigur, definitiv pierdută.
Anglia este îndeosebi recunoscută ca avînd comori îngropate, toate informaţiile bazîndu-se pe adevărul istoric.
Cel mai norocos englez descoperitor de comori, din ultimele decenii, a fost William Le Queux. E adevărat că şi el a căutat zadarnic comoara lui Aleyn. Norocul l-a favorizat însă, în satul Castor din Northamptonshire. El a efectuat săpături aici nu cu scopul de a găsi o comoară medievală: căuta ruinele unui templu roman. Dar, pe locul templului antic, se clădise, ulterior, o biserică, aşa că a trebuit să lupte cu dîrză împotrivire a forurilor religioase, care, pînă la urmă, încuviinţară să fie efectuate săpăturile.

(va urma)
Dr. E.A.B.

COMENTARII DE LA CITITORI