Complicata anchetă din 20 mai 1987

in Lecturi la lumina ceaiului

După ce au anchetat persoanele cu care vorbeam la telefon, ori pe cele cu care lucram în birou, m-au chemat şi pe mine. Ei ştiau că nu toţi oamenii sînt canalii şi că voi afla ce se ţese în jurul meu. Tocmai asta voiau, să mă distrugă psihic. Nu ştiţi ce înseamnă anchetele Securităţii comuniste. De exemplu, au sunat-o la telefon pe naşa bătrînă a fiului meu (fiică-sa mi-a botezat copilul). Noi vorbeam la telefon folosind numele ei anterior de familie, în acte numindu-se altfel. Femeia şi-a dat seama că sînt nişte răuvoitori şi le-a spus că au greşit numărul. Au sunat la Informaţii şi i-au aflat numele din buletin, pentru ei nimic nu era complicat, toate Serviciile fiind un simplu preş sub cizmele lor. Au chemat-o la Securitate şi au anchetat-o, nici nu am întrebat-o ce anume voiau de la ea. Am fost mulţumit că nu s-a supărat pe mine, cum au făcut alţii, printre care se număra şi un inginer, fiu de colonel al Majestăţii Sale. O bestie! L-a călcat moartea la vîrsta de 45 de ani, ,,băutura“ lăsînd două fete fără pîine. Mă lua pe mine la rost pentru că îl chema pe el Securitatea la anchetă, omul fiind, de altfel, membru PCR. Securitatea era la dispoziţia partidului, şi nu PCR îi asmuţea împotriva noastră?! Ca urmare a acestor nenorociri, toată lumea s-a întors împotriva mea. M-am dus la medic să fac analize, pentru că intrasem în conflict cu organismul meu. Analizele au fost negative. Doctorul nu ştia ce se întîmplă, însă, în momentul cînd i-am spus că sînt hărţuit de Securitate, mi-a spus scurt: ,,Din cauza stressului“. Într-adevăr, cu o zi înainte să fiu chemat la Securitate, durerile au încetat. Ancheta a fost una simplă. Securistul, însoţit de un martor-femeie, a început să mă întrebe: ,,Aţi cumpărat 20 de sticle de vodcă pentru a-i mitui pe plutonieri, ca să poată fugi fiul dvs. din regiment?“. (Fiul meu, în anul 1986, făcea armata la termen redus, pe Şos. Măgurele). A continuat: „Vedeţi, dvs. spuneţi că noi sîntem criminali, dar nu sîntem de speriat. Dacă am fi fost nişte oameni răi, i-am fi spus colonelului să-l prindă, că sare gardul noaptea şi vine acasă. L-ar fi trecut la trupă şi ar fi pierdut examenul la Electronică“. În acei ani, tinerii studenţi făceau, mai întîi, 9 luni de armată, fiind cu 1 an în urma fetelor de aceeaşi vîrstă. Securistul nu minţea, mi-ar fi putut face rău. În armată, a început şcoala de ofiţeri de rezervă. Astfel, studenţii la zi, cum a fost el, şi cei de la seral au primit gradul de sergent. Băiatul meu a fost doar fruntaş, fiind avansat la gradul de caporal doar cu 3 zile înainte de liberare. Nu l-a vrut Partidul Comuniştilor sergent! Nici nu ştiţi ce traumă sufletească îi provoacă unui tînăr major, olimpic la fizică şi la matematică, acest fapt. De la 18 ani şi 4 luni a avut permis auto. Nu-l scotea din Regiment, la defilare, pentru Pingelică. După plecarea femeii-martor, o securistă de-a lor, mi-a spus: ,,D-le Baurceanu, vă pun 4 întrebări, vă rog să-mi răspundeţi corect. Dvs. oricum nu aveţi ce pierde“. Chiar aşa a fost. Am acceptat propunerea, redau aici întrebările:

1) Care este atitudinea dvs. politică?

2) Ce aţi face dacă aţi emigra în America? – aveam cerere încă din anul 1979, iar din 1982 eram în posesia unei vize de intrare în SUA.

3) Ce părere aveţi despre demolări? (era problema cu demolarea bisericilor).

4) Ce părere aveţi despre economia naţională?

După ce a terminat întrebările, a încuiat uşa şi mi-a înmînat o hîrtie şi un pix. Trebuia să răspund în scris. La prima chestiune am răspuns că sînt ţărănist. La suplimentul de anchetă aflat în faţa generalului de la Consiliul Securităţii Statului, din 24 iulie 1987, cînd am fost întrebat dacă rămîn ţărănist, am declarat că nu ar fi cu totul exclus să trec la liberali, fiindcă aceştia nu limitează proprietatea privată. De exemplu, proprietatea funciară, la noi, PNŢ, era de maximum 50 de hectare. La întrebarea ce veţi face în America, am răspuns că voi proceda la fel ca toţi ceilalţi, adică de la muncă pînă la scrierea memoriilor, pentru că aici nu cred că voi reuşi vreodată, întrucît ne-au luat-o ruşii înainte. În acel moment, s-a trezit patriotismul în el, adresîndu-mi o altă întrebare: „Dar ce, noi nu avem români care au scris şi au publicat în Occident?“. „Avem, i-am spus, dar nu echivalează cu Arhipelagul Gulag, al lui Alexandr Soljeniţîn“. La cea de-a treia întrebare, ca să scap de anchetă, am răspuns că, nefiind arhitect, ori istoric de artă, nu am păreri profesioniste. Nu era potrivit să scriu că îmi place mai mult Calea Moşilor, Colentina, Pantelimon, sau Dîmboviţa. Nici el nu a insistat, însă nu a fost canalie cu mine şi nu a exercitat presiuni asupra mea. La ultimul punct din chestionar au adăugat: ,,Economia naţională nu poate fi salvată dacă nu li se dă pămîntul ţăranilor“. Eu aş fi înţeles şi animalele, şi tractoarele pe care le-au avut. Dar aceştia nu le-au dat nimic. Astfel, agricultura, care ne-ar fi putut scoate din foame, e o ruină. Să vă dau un exemplu: în 1990, pentru un tractor U650 se plăteau 50 de tone de grîu. În 1999, pentru acelaşi tip de tractor, se plăteau 120 de tone de grîu. Pentru a-mi lămuri această chestiune, l-am întrebat pe consilierul ministrului Agriculturii, care mi-a dat un răspuns aiuritor: ,,S-a scumpit fonta“. Adică nu salariile de sute de milioane, ori plimbările în Apus reprezentau cauza. Cele 500.000 de vile şi 300 de milionari din 2003 – date preluate din mass-media – cum au fost obţinute? Nu cumva prin jaf?

În septembrie 2001, un analist economic de la TVR afirma: ,,Dacă ne îndreptam atenţia către Agricultură, după anul 1989, unde nu era nevoie de costuri fabuloase, ne salvam de foame“. Au mai spus-o şi alţii, dar după Revoluţie, pînă atunci ei trăind ascunşi. Eu am scris la Securitate, în mai 1987, cînd fiul meu era abia în anul II de facultate. Am riscat foarte mult. Anchetatorul nu a avut nici un comentariu. A părut chiar mulţumit de faptul că va fi avansat. Pentru mine, este o amintire de neuitat, pentru că nu ţi se întîmplă des să-ţi ceară securistul ajutorul. Ştia din dosar că sînt o forţă şi nu-l voi pîrî şefilor săi că şi-a negociat avansarea cu mine. Nu l-am mai întîlnit, însă nici el nu a dat nici un telefon să spună ,,mulţumesc“. Aşa-i românul, are lipsuri mari. Nu e cum credea Edgar Papu, „protocomunist“ (cuvîntul corect e „protocronist“ – nota red. RM). Am început să-mi bat capul cu cine a fost mîrşavul care a vrut să lovească în mine, în copilul meu, repet, era abia în anul II de facultate. I-am verificat pe Popescu, Piscupescu, Boulescu… Nu am identificat canalia. Eram tulburat din cauza aceasta. Am avut, timp de 7 luni, în birou, un fost lt. col., transferat de la centrală, eu aflîndu-mă într-o secţie de producţie, la o anumită distanţă. Acesta lucrase în armată, păcătuise pe acolo, după care a fost arestat. A făcut 2 ani de puşcărie la Aiud. Cînd auzeam de Aiud, mi se făcea lehamite, acolo erau anii tinereţii mele. Din povestirile lui şi din ceea ce ascultam la Radio Europa Liberă, se observa că nu minţea. Secătura avea 2 băieţi. Se ţinea scai de mine, să-mi citească poezii scrise de el. Nu era prostul satului, a reuşit să mă seducă. Poate nu întîmplător îl alesese Securitatea, pentru că se ştia că sînt pasionat de cultură. Pe deasupra, banditul era şi moldovean – provenea din judeţul Neamţ, pe unde hoinărise Calistrat Hogaş. Cine ar fi crezut că e dement?! Anchetele îl terminaseră, cedase lamentabil, poate şi pentru că avea o structură sufletească labilă, fiindcă crescuse într-un orfelinat.

(va urma)

ION BAURCEANU

COMENTARII DE LA CITITORI