Conducerea RADET demisionează

in Război corupției

Conducerea Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti a anunţat că demisionează, din cauza comuncării deficitare cu Consiliul General şi Primăria Capitalei. Gabriel Dumitraşcu, preşedintele Consiliului de Administraţie al regiei, a spus că aceste demisii trebuie luate ca „un semnal de cod roşu”. El a adăugat că membrii Consiliului de Administraţie al RADET vor depune demisiile joi, la registratura Primăriei Capitalei, precizînd că în 2019 ar fi trebuit să le expire mandatul. Concomitent, directorul RADET, Valentin Viţalariu, a spus că şi-a prezentat intenţia de a nu mai rămîne la conducerea regiei după
1 septembrie. Dumitraşcu a spus, într-o conferinţă de presă, că Primăria a semnat, încă din 2008, un act prin care şi-a asumat o parte de peste 700 de milioane de lei din datoriile RADET, însă din această sumă a plătit doar circa 500 de milioane, iar pentru o parte de 259 de milioane de lei s-au tot adăugat penalităţi. De asemenea, Dumitraşcu a acuzat că bugetul RADET nu este aprobat nici pînă acum. El a menţionat că singura soluţie pentru RADET este insolvenţa, iar într-o perioadă de trei ani datoriile ar putea fi reduse. Gabriel Dumitraşcu a adăugat că celor din Consiliul de Administraţie al RADET li s-a cerut de la Primăria Capitalei să îşi dea demisia, precizînd că solicitarea a venit de la viceprimarul Aurelian Bădulescu, în perioada în care primarul general Gabriela Firea a fost în concediu.
Viceprimarul Capitalei: „Dacă au plecat ei, nu înseamnă că a plecat Sfînta Treime de pe Pămînt“
Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, spune că nu a cerut demisia membrilor Consiliului de Administraţie al RADET, ci aceasta este urmarea incapacităţii de a gestiona situaţia actuală a regiei. Bădulescu a precizat că nu este nici un „buton roşu” la RADET şi dacă au plecat membrii Consiliului de Administraţie, nu înseamnă că „a plecat Sfînta Treime de pe Pămînt”. Aurelian Bădulescu a venit în sala în care a fost susţinută conferinţa de presă a conducerii Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti şi a făcut declaraţii după ce membrii Consiliului de Administraţie al regiei au anunţat că demisionează, după ce viceprimarul le-a solicitat acest lucru, în perioada în care primarul general Gabriela Firea era în concediu. „Nu am cerut nici o demisie, nici unui membru. Odată cu demisia Consiliului de Administraţie, nu cred că ar fi fost nevoie de asemenea completări din partea fostului preşedinte al Consiliului de Administraţie. (…) Pe 28 iunie, actualul CGMB şi primarul şi-au luat mandatele, iar demisia actualului era una de onoare. I-am întrebat dacă iau în calcul depunerea mandatelor avînd în vedere situaţia RADET”, a spus Bădulescu.
Lanţul datoriilor
Reamintim, RADET şi ELCEN sînt în centru unui blocaj financiar care riscă să pună în pericol livrarea apei calde şi a căldurii pentru bucureştenii care au rămas în sistemul centralizat de încălzire. RADET are o datorie de 3,6 miliarde de lei către ELCEN, care are mai departe mari datorii la rîndul său. De altfel, ELCEN riscă să piardă CET Progresu din cauza unei datorii de 200 de milioane de lei pe care o are către Romgaz. RADET a început să acumuleze datorii către ELCEN încă din anul 1996, ajungînd în prezent la datorii totale de 3,6 miliarde. La rîndul său, din cauza neîncasării banilor, ELCEN a acumulat datorii totale de 1,74 miliarde lei, din care 822 milioane lei sînt către bugetul de stat, alte 540 milioane lei către furnizorii de combustibili, iar 383 milioane lei sînt creditele de rambursat. ELCEN, controlat de Ministerul Energiei, este cel mai mare producător de energie termică din România, asigurînd 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti. RADET este o regie gestionată de Consiliul General al Capitalei şi asigură 74% din necesarul de energie termică al Capitalei. În cele şase sectoare ale Capitalei mai există în prezent 566.000 de apartamente branşate la sistemul centralizat de termoficare.

Daniel Ionaşcu

COMENTARII DE LA CITITORI