Conducerea şi organizarea cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice în anii 1966-1989 (9)

in Pe meridianele lumii

 

2. Organizarea cercetării în unităţi ale ministerelor, centralelor economice, combinatelor, întreprinderilor şi în ale altor organisme de stat

 

Pentru ca activitatea din toate ramurile ştiinţei şi tehnologiei României să se soldeze cu o eficienţă socială ridicată, să se dezvolte în direcţia unui scop bine definit – satisfacerea nevoilor generale ale societăţii româneşti –, pe baza Legii nr. 28, din 19 decembrie 1969, aceasta a fost organizată, la nivel naţional, în unităţi ale ministerelor, centralelor economice, combinatelor, întreprinderilor, ale Academiei R.S. România, ale academiilor de ştiinţe, în unităţi ale învăţămîntului superior, în ale altor instituţii de stat. În ce priveşte tematica activităţii unităţilor ştiinţifice şi tehnice, aceasta a fost legată direct de rezolvarea problemelor majore ale producţiei, de elaborarea de noi produse şi tehnologii, de ridicarea nivelului tehnic şi calitativ al produselor şi de sporirea eficienţei generale a cercetării, în domeniile din care făceau parte.

Corespunzător prevederilor Legii menţionate, reţeaua naţională a unităţilor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică era constituită din: institutele şi centrele de cercetare din sfera producţiei materiale, laboratoarele uzinale cu activitate de cercetare, experimentare şi/ sau proiectare, staţiunile experimentale, precum şi din compartimentele de cercetare din unităţi cu altă activitate de bază. În învăţămîntul superior, activitatea de cercetare ştiinţifică se desfăşura de către catedre, centre şi staţiuni de cercetare.

Institutele şi centrele de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică cuprindeau în structura lor, potrivit necesităţilor: laboratoare, ateliere şi secţii de cercetare sau de cercetare şi inginerie tehnologică şi de proiectare; centre, oficii sau staţii de calcul electronic; ateliere sau secţii de producţie, birouri şi servicii funcţionale.

Unităţile de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică se înfiinţau prin hotărîri ale Consiliului de Miniştri, la propunerea organelor centrale interesate, cu avizul Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie.

Institutele şi centrele de cercetare din sfera producţiei materiale efectuau lucrări specifice legate de dezvoltarea şi modernizarea producţiei în ramurile şi domeniile pentru care îşi desfăşurau activitatea. Ele executau experimentări şi acordau asistenţă ştiintifică şi tehnică unităţilor productive pentru aplicarea în practică a rezultatelor obţinute prin cercetare.

Laboratoarele uzinale, precum şi staţiunile expermentale efectuau, în principal, lucrări de aplicare a rezultatelor cercetărilor şi de îmbunăţăţire a proceselor de producţie în cadrul unităţilor economice.

Institutele şi centrele din sfera de activitate social-culturală, catedrele şi uintăţile de cercetare din învăţămîntul superior efectuau lucrări de cercetare ştiinţifică menite să contribuie la dezvoltarea ramurilor productive ale economiei naţionale, la progresul ştiinţei şi culturii.

Unităţile de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică îşi desfăşurau activitatea pe baza sarcinilor stabilite de ministerele, centralele economice, combinatele, întreprinderile şi instituţiile de care aparţineau, în conformitate cu programele de dezvoltare a sectoarelor respective, aprobate de organele superioare de stat ale ţării.

Legea nr. 28/1969, pe baza căreia activitatea unităţilor de cercertare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică a fost legată, direct şi complet, de cea a unităţilor de specialitate a ramurilor şi domeniilor pe care le serveau, la scară naţională, a fost urmată de măsuri legislative materializate în înfiinţarea de noi şi importante unităţi de cercetare ştiinţifică, inginerie tehnologică şi proiectare în toate ramurile şi domeniile – cu deosebire în cele de avangardă, purtătoare ale progresului tehnico-ştiinţific contemporan – şi în cele ale cercetării cu caracter fundamental.

În 1989, ca urmare a proceselor menţionate, numărul total al institutelor şi centrelor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, al laboratoarelor din uzinele mari cu activitate de cercetare, experimentare şi/ sau proiectare (denumite generic compartimente de concepţie), precum şi al staţiunilor experimentale era de 503, adică de 1,9 şi, respectiv, de 9,7 ori mai mare faţă de cel din anii

1938-1965. La acestea se adăugau cele 44 instituţii de învăţămînt superior, cu activitate de cercetare importantă. Practic, în 1989, în România nu exista sector al economiei şi vieţii societăţii care să nu beneficieze de sprijinul unor puternice unităţi ştiinţifice şi tehnice proprii.

După domeniul ştiinţific şi tehnologic, în 1989, unităţile de cercetare şi dezvoltare tehnologică din reţeaua naţională erau distribuite, numeric, în următoarele

grupe mari:

Total ………………………………………………….503

– Ştiinţe exacte şi ale naturii……………………79

– Ştiinţe tehnice şi inginereşti………………..229

– Ştiinţe agricole şi silvice…………………….159

– Ştiinţe ale vieţii şi medicale……………………6

– Ştinţe economice şi sociale…………………..30

Schimbările produse în dimensiunile şi în structura reţelei naţionale a unităţilor de cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, îmbinate organic cu orientarea activităţii acestora spre cerinţele economice şi sociale vitale ale ţării, au transformat munca de concepţie şi de creaţie tehnico-ştiinţifică a oamenilor de ştiinţă şi cercetătorilor români, a tuturor creatorilor de valori din sfera ştiinţei şi tehnologiei, într-o forţă de producţie şi într-un factor de prim ordin al progresului României.

Sfîrşit

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI