Conferinţa COP21 de la Paris –cum va arăta Pămîntul peste 20 de ani (2)

in Pe meridianele lumii

 

China şi SUA, cele mai poluante state ale Planetei, sînt conştiente de responsabilitatea lor de a acţiona în favoarea climei, a declarat preşedintele American Barack Obama, cu prilejul unei întîlniri cu omologul său chinez Xi Jinping, transmite agenţia France Presse. „Pentru că sîntem statele care emit cele mai mari cantităţi de emisii de carbon, am convenit că este responsabilitatea noastră să acţionăm“, a declarat Barack Obama înaintea deschiderii conferinţei internaţionale de la Paris privind schimbările climatice, conform AFP. Cancelarul german Angela Merkel a declarat că întîlnirea de la Paris dovedeşte că lumea civilizată este unită împotriva terorismului. „Prezenţa noastră aici, astăzi, arată că sîntem mai puternici decît teroriştii“, a afirmat Mekel. Ea a insistat asupra promisiunii ţărilor dezvoltate de a investi 100 de miliarde de dolari anual pentru a ajuta ţările sărace să facă faţă schimbărilor climatice. Ea a adăugat că Summitul de la Paris trebuie să aducă un mecanism de verificare pentru planurile climatice ale ţărilor participante şi că ţările trebuie să-şi repecte angajamentele. „Este o chestiune de necesitate în privinţa mediului, dar şi de economie. Însuşi viitorul nostru depinde de asta. Miliarde de oameni îşi pun speranţe în acest Summit de la Paris“, a declarat cancelarul german.

Preşedintele rus Vladimir Putin – declaraţii: „Schimbările climatice au devenit cea mai mare provocare cu care se confruntă omenirea. Sperăm că, prin eforturi comune, vom putea stabili un nou cadru mondial care să înlocuiască Protocolul de la Kyoto“.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, declaraţii: „Comunitatea internaţională este pe punctul de a intra într-o nouă eră privind schimbările climatice. Trebuie ca fiecare să ne îndeplinim rolul, pentru a putea încheia negocierile în următoarele două săptămîni. Problema care trebuie clarificată întîi şi întîi este diferenţierea. Principiul responsabilităţii comune, dar diferenţiate, aşa cum a fost el convenit, trebuie menţinut“.

Baron Waqa, preşidentele statului Nauru, o mică insulă-stat ecuatorială, a vorbit despre problemele cu care se confruntă. Nauru este cea mai mică naţiune componentă a ONU şi unul dintre cele mai îndepărtate state din lume. „Comunităţile care trăiesc pe insule mici se confruntă cu seceta care le distruge modul de viaţă. În fiecare zi plătim o taxă care înseamnă erodarea ţărmului. Comunităţile de pe insulele mici sînt primele care plătesc preţul schimbărilor climatice. Dar nimeni nu scapă pe vecie… Avem de făcut o alegere: putem să plătim prin degradarea vieţii umane, sau putem plăti investind într-un viitor echitabil şi sustenabil“, a declarat Baron Waqa.

Sfîrşit

Obiectiv.info

COMENTARII DE LA CITITORI