Construcţii monumentale, din anii 1945-1989, opere ale creaţiei şi muncii Poporului Român (1)

in Pe meridianele lumii

Anii postbelici – pînă la începerea tranziţiei declanşate de evenimentele din Decembrie 1989 -, în temeiul progresului accentuat al economiei naţionale şi al schimbărilor de proporţii, atestate de datele oficiale, recunoscute pe plan internaţional, pot fi consideraţi o adevărată „epocă a construcţiilor“ în ţara noastră. Această particularitate, cu semnificaţii aparte în ceea ce priveşte evaluarea politicii româneşti din perioada respectivă şi a impactului ei determinant asupra dezvoltării ţării, constă în înălţarea, pe întreg cuprinsul Patriei, a unor construcţii monumentale, de interes economic şi social. Dintre acestea, amintim:

* Viaductul Caracău, ridicat între anii 1945 şi 1947, pe linia Ilva Mică-Vatra Dornei, a fost proiectat pentru o cale ferată dublă, la o înălţime de 60 de metri deasupra solului, avînd o boltă chesonată din beton armat, cu deschiderea de 100 de metri, cea mai mare din ţară, la acea dată.

* Calea ferată Bumbeşti-Livezeni (37 de km), construcţie monumentală, pusă în circulaţie în anul 1948, a ridicat probleme tehnice deosebite, necesitînd construirea a 37 de tuneluri, în lungime totală de 8 km, precum şi a 109 poduri şi viaducte.

* Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, construit peste Dunăre, a fost dat în folosinţă în anul 1954. Avînd tablier metalic, era, la acea vreme, cel mai mare pod combinat din Europa – cale ferată la tablierul inferior şi şosea la tablierul superior. Pentru a permite trecerea navelor mai mari, secţiunea centrală a podului poate fi ridicată. Construirea sa a durat 2 ani şi 3 luni.

* Canalul Dunăre-Marea Neagră este o operă constructivă naţională de importanţă continentală. Un studiu amplu despre această construcţie a fost publicat recent, cu prilejul aniversării a 30 de ani de la inaugurarea sa.

Amenajarea complexă a Rîului Dîmboviţa (I)

Construcţia, care se întinde pe întregul curs al Rîului Dîmboviţa, începînd de la izvor, din depresiunea formată de masivele Iezer-Păpuşa, Făgăraş, Piatra Craiului, pînă în zona Capitalei şi a confluenţei cu Rîul Argeş, a fost realizată ca urmare a hotărîrilor de stat. Proiectul a fost demarat în anul 1984, odată cu concretizarea Barajului Pecineaga, de la izvoarele Dîmboviţei, şi, apoi, a acumulărilor în aval, menite să regularizeze debitele rîului, să asigure apa potabilă şi industrială, să valorifice potenţialul hidroenergetic şi să extindă suprafeţele irigate. La data de 5 iulie 1985, conducerea statului a examinat propunerea cu privire la amenajarea Rîului Dîmboviţa în Municipiul Bucureşti, iar, pînă în 1989, acest proiect avea să fie dat în folosinţă pe întregul său traseu.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI