Construcţii monumentale, din anii 1945-1989, opere ale creaţiei şi muncii Poporului Român (5)

in Lecturi la lumina ceaiului

Metroul din Bucureşti (I)

Construirea Metroului din Capitală a fost hotărîtă de conducerea superioară a Statului Român şi a început în anul 1975. Primul tronson, Semănătoarea-Timpuri Noi, cu 6 staţii (8,1 km), a fost inaugurat la 19 decembrie 1979. După 2 ani, la 28 decembrie 1981, a fost dat în folosinţă tronsonul II, Timpuri Noi-Republica, avînd tot 6 staţii (9,3 km), iar, la 19 august 1983, a urmat tronsonul III, Eroilor-Militari (7,8 km), fiind realizată, astfel, prima magistrală care străbate Bucureştii, pe axa Est-Vest, legînd marile Cartiere Titan, Balta Albă şi Militari cu centrul oraşului.

În continuare, la 22 decembrie 1984, a fost pus în funcţiune tronsonul IV, Semănătoarea-Crîngaşi, şi, ulterior, legătura cu Gara de Nord. Cea de-a doua magistrală leagă, pe axa Nord-Est, zona industrială Pipera cu centrul oraşului şi cu platforma industrială IMGB. Prima porţiune, de 10,4 km, cu 6 staţii (IMGB-Piaţa Unirii II), s-a dat în folosinţă la 24 ianuarie 1986. Întreaga magistrală II (18,7 km) a fost terminată în octombrie 1987, iar, la 17 august 1989, au fost finalizate lucrările la cea de-a treia magistrală.

Metroul bucureştean face parte din categoria celor de adîncime mică (8-12 m) şi medie (12-30 m). Primele tronsoane, de mică adîncime, au fost executate în săpătură deschisă, pe toată secţiunea, sau pe anumite părţi din secţiune, cu pereţi etanşi, avînd în vedere prezenţa apelor subterane şi a solului uşor afînat. În acelaşi fel au fost construite şi metrourile din Milano, Toronto, Paris (parţial), Sao Paulo ş.a.m.d. Pentru tronsoanele de adîncime mai mare (a doua magistrală), executate, în general, în tunel, au fost folosite scuturi cu aer comprimat, fabricate de Întreprinderea „23 August“, lucrările pretîndu-se la o mecanizare avansată şi la evitarea reţelelor edilitare ale oraşului.

Linia de metrou este dublă (ecartament de 1.453 mm), ramele, electrice – construite de Întreprinderea de Vagoane Arad -, fiind alimentate în curent continuu, de 750 V, primit de la substaţiile electrice care realizau redresarea curentului primit din sistemul energetic naţional. Controlul şi conducerea centralizată a ramelor se efectuau de către dispeceratul de trafic, cu ajutorul unei instalaţii de telecomandă a semnalelor şi macazurilor. Instalaţii de televiziune cu circuit închis, realizate de Întreprinderea „Tehnoton“, din Iaşi, asigurau controlul şi siguranţa circulaţiei în staţii şi în tunelele de acces. Vagoanele de metrou au o siluetă modernă şi elegantă şi o capacitate de 200 de pasageri (34 pe scaune), viteza maximă de exploatare de 75 km/h, lungimea de 18,6 m şi lăţimea de 3,1 m.

Metroul Capitalei a fost proiectat pentru o capacitate maximă de 50.000 de pasageri pe oră şi sens, adică o capacitate anuală de mai bine de 250 milioane de pasageri. Atenuarea efectului de piston, produs la trecerea trenului prin tunel, a fost obţinută prin plasarea unor spaţii cu detentă, la capetele staţiilor. Au fost proiectate şi executate 4 tipuri de structuri caracteristice: cu două, sau mai multe deschideri transversale, pentru staţiile cu peroane laterale, sau centrale, şi cu planşe intermediare (Semănătoarea, Piaţa Unirii I şi II, Crîngaşi, Universitate, Gara de Nord ş.a.m.d.); structuri în boltă, fără stîlpi intermediari (staţia Titan); cu peronul plasat într-o navă centrală, avînd tuneluri laterale, executate cu un scut semimecanizat (Dristor); structuri supraterane, realizate cu elemente de acoperiş prefabricate, tipizate (staţia tehnică IMGB). Linia curentă dintre staţii a fost montată fie în galerii cu secţiuni dreptunghiulare, construite în incinte deschise, delimitate, în general, de pereţi mulaţi, fie în tuneluri executate cu structuri care avansează în subteran, montînd inele din bolţuri prefabricaţi.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI