Construcţii monumentale, din anii 1945-1989, opere ale creaţiei şi muncii Poporului Român (6)

in Lecturi la lumina ceaiului

Metroul din Bucureşti (II)

Construcţiile subterane de mari proporţii ale epocii moderne au generat un serios urbanism subteran, inclus în sistematizarea marilor oraşe contemporane. Lipsite de faţade şi acoperişuri exterioare, aceste construcţii le-au dat arhitecţilor posibilitatea să-şi concentreze atenţia asupra spaţiului interior, realizînd, în unele cazuri, adevărate lucrări de artă monumentală. Numeroase colective de arhitecţi şi ingineri au contribuit la realizarea arhitectonică şi constructivă a staţiilor de metrou din Bucureşti, fiecare dintre acestea reprezentînd, de fapt, un caz de sine stătător. Spaţiile de circulaţie sînt atent distribuite, urmărindu-se parcurgerea şi perceperea gradată a tuturor etapelor, pentru cele două sensuri, de urcare şi de coborîre.

Culorile calde, odihnitoare şi formele stilizate ale decoraţiei, inspirate din tradiţia românească, personalizează fiecare staţie în parte. Finisajele sînt realizate din plăci şi piese ceramice (pereţi, stîlpi), sticlă securizată şi emailată (plafoane suspendate), granit, marmură şi travertin, sau gresie artificială (pardoseli, scări, pereţi, stîlpi de susţinere) şi riflaje metalice, pe anumite zone ale plafoanelor.

La sfîrşitul anului 1989, lungimea reţelei metroului bucureştean a atins 65 de km, numărul pasagerilor transportaţi, de-a lungul întregului an, fiind de 250 de milioane. Traficul era automatizat, computerizat şi controlat prin televiziune cu circuit închis şi prin dispozitive electronice de comandă, performante, care situau metroul din Bucureşti la nivelul celor mai moderne instalaţii şi construcţii de acest fel din Europa.

Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier I

În baza unui acord încheiat, la 22-30 octombrie 1963, între R. P. Română (proclamată, de M.A.N., pe 16 august 1965, R. S. România) şi R.S.F. Iugoslavia, la sfîrşitul anului 1964 au început lucrările pentru construirea importantului nod hidroenergetic şi de navigaţie menit să valorifice, în folosul ambelor părţi, resursele hidroenergetice din acest sector şi să îmbunătăţească, semnificativ, condiţiile de navigaţie pe Dunăre. Pe temeiul Convenţiei din 1948 cu privire la regimul navigaţiei pe Dunăre, s-a creat Administraţia fluvială specială a Porţilor de Fier, alcătuită din reprezentanţi ai R. P. Române şi R. S. F. Iugoslavia. La 16 mai 1972, preşedinţii celor două ţări au inaugurat Sistemul hidroenergetic şi de navigaţie Porţile de Fier.

Constituindu-se la Orşova Tekija, grupa de proiectare româno-iugoslavă a întocmit Memoriul tehnico-economic, cu 64 de variante, dintre care ambele Guverne au aprobat varianta cu o singură treaptă, în amonte de Gura Văii. Sistemul hidroenergetic cuprinde, într-o dispoziţie simetrică faţă de axul fluviului:

– barajul deversor central, cu înălţimea constructivă de 60 m, şi lungimea crestei de 441 m, prevăzut cu 14 deschideri, de 25 m, pentru evacuarea apelor mari, prin manevrarea stavilelor metalice duble (14,5 m înălţime);

– două centrale hidroelectrice, cu cîte 6 grupuri turbogeneratoare şi turbine Kaplan, de 175 MW fiecare, două ecluze cu două trepte, avînd lungimea fiecărui sas de 310 m, lărgimea de 34 m şi adîncimea peste prag de 4,5 m. La un debit total instalat de 8.610 m/s şi la o cădere de 27,16 m, corespund o putere de 2.100 MW şi o producţie de energie de mai bine de 10 miliarde kWh. Ecluzele, cîte una pe fiecare mal, prin performanţele lor tehnice, prin soluţiile constructive adoptate şi prin capacitatea de trecere, sînt dintre cele mai mari şi mai remarcabile construcţii de acest gen din lume.

(va urma)

Prof. univ. dr. Gavrilă Sonea

COMENTARII DE LA CITITORI