Contele de Monte-Cristo

in Război corupției

Mulți dintre noi am citit cartea sau ne-am uitat la acest film emblematic, o adevărată victorie a Binelui asupra Răului, o treaptă în plus spre civilizație, o dramă transformată într-o mare, dar și dureroasă victorie. Mulți am suferit alături de Edmond Dantes și am condamnat mizeria pe care Fernand Mondego i-a făcut-o, mai ales că acesta o iubea pe ascuns pe Mercedes, iubita lui Dantes. Nevinovat, Dantes petrece mulți ani în închisoare, dar îngerul său păzitor l-a vegheat, așa că acesta evadează, devine Contele de Monte-Cristo și revine cu planuri mari de răzbunare. Nu, nu povestim cartea aici. Doar trecem în revistă ceea ce, în 1844, Alexandre Dumas – tatăl a expus în acest roman, o ficțiune putem spune, dar foarte prezentă în democrația românească a începutului de Mileniu. Probabil că fostul președinte al României, cînd a decis să lupte în politică, mai puțin cu măsuri de dezvoltare reală a țării, și mai mult cu cătușe și pușcării, nu citise acest roman, pentru că acolo, ca și în viața reală, există șanse mari ca cel care adoptă un astfel de program justițiar, chiar de el să piară. Poate că și înainte de Băsescu, în România au existat crime, oameni închiși pe nedrept, abuzuri crase ale Justiției. După 2005, însă, chiar dacă mulți nu percepeau dezastrul care va urma, la amplitudinea lui actuală, astfel de lucruri au început să existe, unele recunoscute, altele cunoscute, altele intuite de către populație dar multe, foarte multe rămase total necunoscute românului de rînd. Au fost oameni de afaceri, au fost politicieni, au fost, poate, și alții, dar care este posibil ca, într-o zi, să iasă la suprafață. Abuzurile Justiției, greșelile ei, sînt la fel de devastatoare și ireversibile așa cum sînt cele ale medicilor. Sînt multe cazuri care nasc semne de întrebare, sînt multe accidente care au fost trecute mult prea ușor cu vederea fie de autorități, fie de mass-media, sînt încă mulți oameni care au fost bine tăvăliți de către procurori, pentru ca ei să fie declarați inocenți de judecători.

Nu am trăit anii ’50, cînd Justiția comunistă, kominternistă, a executat oameni nevinovați, a trimis în lagăre și a distrus viețile a mii de români. Nu am fost atunci acolo, dar sînt contemporan cu victimele actualei Justiții și nu pot să nu mă întreb unde începe și unde se termină separarea puterilor în stat, unde se află, de fapt, independența judecătorilor, a celor care, în final, decid cine să fie condamnat și cine nu. Și, peste toate acestea, la ce fel de organ de stat, român sau european, poți să mergi și să își cauți dreptatea, în cazul în care acel judecător a ascultat anumite ordine și nu a fost corect în decizia luată? Ceea ce era valabil odată, este valabil și acum. Justiția este mumă pentru unii și ciumă pentru alții, în funcție de cine se află, de fapt, în spatele anumitor interese, de cine activează ,,în cîmpul tactic” și cine este, cu adevărat, puternic în această țară. Ultimii ani au demonstrat că cei care au puterea în Parlament nu o au și în realitate. Cei care au avut, realmente, puterea în România ultimilor 15 ani au fost cei care au controlat Justiția, Serviciile, instituțiile de forță în general. Parlamentul a fost captiv în tot acest angrenaj, iar impotența președinților de partid, gen Tăriceanu sau Dragnea, a fost evidentă. Este adevărat că au fost scoase la iveală o sumă de Protocoale, dar, în privința Sistemului, declasificarea lor a fost pionul sacrificat pentru a ascunde mizeria care încă se află în zona gri a colaborării dintre Servicii și Justiție.

Pentru românii care au creier și chiar îl și folosesc, existența Statului Paralel nu este deloc o glumă, nu este o ,,Fata Morgana”, dovezile existenței lui sînt la tot pasul. Întrebarea pe care orice politician și-o pune este dacă să fie loial acestui Stat Paralel sau să se lupte cu el. Din păcate, unii nu au nici măcar privilegiul de a alege, mai ales că, în general, reprezentanții Statului Paralel își aleg ei pîrghiile și le promovează, prozelitismul fiind destul de reținut în această zonă.

Întrebările pe care orice român trebuie să și le pună pe acest subiect sînt multe, sînt pertinente, sînt logice și sînt, în mod absolut, obligatorii. Și ca să nu le înșirăm pe toate, este suficient să răspundem simplu la întrebările: ,,De ce Liviu Dragnea este la pușcărie?”, ,,De ce Iohannis, Băsescu, Orban, Blaga, Udrea și mulți alții nu sînt?”.  Aceste întrebări reprezintă baza pe care fiecare român trebuie să înceapă să își construiască un set de valori, un nou mod de a vedea trădătorii care distrug națiunea română, și să își folosească activ mintea atunci cînd merge iar la vot. Și cînd o să voteze, să se mai întrebe încă o dată de ce un serviciu secret, S.T.S., este cel care se îngrijește de votul lui, în locul Biroului Electoral Central.

Tano

P.S.: La întrebarea ,,De ce Liviu Dragnea este la pușcărie?”, răspunsul este simplu: de prost! Și nu, Liviu Dragnea nu este acel patriot despre care mințile simple ale unor PSD-iști au început să vorbească. El a vrut să își scape pielea și a jucat la două capete, crezînd că o să scape de pușcărie ,,cu vorba bună”. Chiar dacă eu am convingerea că el este victima unui sistem judiciar viciat, că nu este cel mai bun exemplu pentru Justiție, că a fost, de fapt, o făcătură, Liviu Dragnea a greșit. Acum, ca să revenim la începutul acestui material, nu știm dacă cel care l-a trădat și l-a trimis după gratii are bucurii la Irina, iubita liderului PSD, dar poate că timpul ne va răspunde la această întrebare. În roman, Mercedes se mărită cu Mondego, așa că e bine să fim atenți la ce va fi în următorii 3 ani. Poate că romanul lui Alexandre Dumas – tatăl are să renască în Mileniul III, sub titlul ,,Contele de Teleorman”, cu Edmond Dragnea în rolul principal

Păreri și opinii