Copaci celebri şi legendele lor

in Lecturi la lumina ceaiului

* În 1298, veneţianul Marco Polo a scris o carte despre interesanta sa călătorie în Orient, în ţările Asiei. Oricît de extraordinare li s-or fi părut contemporanilor săi povestirile lui Marco Polo, generaţiile următoare au putut să se convingă odată mai mult de faptul că ele erau corespunzătoare realităţii. Dar opera celebrului veneţian cuprinde rînduri care, pînă azi, au provocat discuţii între savanţi. E vorba de Capitolul 40 din cartea sa, în care Marco Polo descrie un arbore uimitor, pe care-l văzuse la frontiera de nord a Persiei. Însă după descrierile făcute de el, specialiştii nu puteau determina planta pe care o văzuse. Mulţi dintre ei erau înclinaţi să creadă că acest arbore era doar produsul imaginaţiei lui Marco Polo. În cele din urmă, enigma arborelui lui Marco Polo a fost descifrată, confirmîndu-se veridicitatea povestirilor celebrului veneţian. Acest arbore există! Acum mai bine de 800 de ani, el a fost transplantat din China în Iran şi cultivat în regiunea muntoasă Kainat. Numele său este „torenia“. Are un trunchi voluminos, lemnul său este galben, frunzele lui sînt albe dedesubt şi verzi închis deasupra. Toreia dă nişte fructe comestibile, care amintesc de gustul castanelor.
* Pentru cei care se ocupă îndeaproape cu studiul creaţiei celui mai mare poet al Germaniei, Goethe, casa în care acesta a trăit o jumătate de secol prezintă, în zilele noastre, un interes deosebit. Aici au fost Wilhelm şi Alexander Humboldt, Schiller şi Jukovski, prinţi şi miniştri, mulţi oameni de seamă. Din cabinetul său de lucru, transformat într-un adevărat laborator, Goethe a trimis peniţa sa de aur lui Puşkin. De aici a fost chemat poetul, şi-n acelaşi timp omul de stat, să se întîlnească cu… Napoleon. În această casă, printre mulţimea de lucruri minunate păstrate acolo, se află şi aşa-numitul „copac al lui Goethe“. De-o formă distinsă, acest copac deosebit de frumos are frunzele de un verde închis, lanceolate, suculente. Marginile frunzelor sînt crestate şi acoperite de o dantelă elegantă. Pe aceste margini apar continuu noi muguri (acea dantelă verde care le împodobeşte atît de frumos). Se ştie că în cadrul preocupărilor ştiinţifice ale lui Goethe, un loc important a ocupat botanica. El a năzuit, ca naturalist, să reducă toată diversitatea de plante la metamorfoza unuia şi aceluiaşi organ al lor – frunza. Pentru confirmarea teoriei sale, Goethe a studiat diferite plante, de la cele mai simple şi răspîndite, pînă la cele mai rare şi exotice. Dar preferata poetului era planta tropicală Bryophyllum calycinum, din familia Crassulaceae, plantă pe care el a studiat-o pînă la sfîrşitul vieţii sale şi în frunza căreia el vedea principalul reprezentant al metamorfozei. Această plantă, care se distinge printr-o uimitoare viabilitate, este însuşi „copacul lui Goethe“, despre care am pomenit şi pe care poetul îl numea „simbolul vieţii“.
* În departamentul Bouches-du-Rhône din sudul Franţei, între localităţile Puylombier şi Aix-en-Provence se află un brad care a fost declarat „monument istoric“ şi dat în grija organelor care se ocupă de ocrotirea naturii. Celebritatea bradului constă în faptul că a fost pictat în mai multe rînduri de Cézanne.
* În împrejurimile comunei Seini – situată la porţile Someşului (în judeţul Satu Mare) – se află un interesant şi unic monument viu. Pentru a cinsti memoria marelui poet Mihai Eminescu, fost oaspete al acestor meleaguri, în anul 1939, la împlinirea a 50 de ani de la moartea acestuia, soldaţii Armatei Române au plantat pe Dealul Comja zece mii de puieţi de pin, molid şi brad, alcătuind numele poetului pe o arie de peste 4.000 m.p.
* La Ţebea, în judeţul Hunedoara, foşneşte încă şi azi secularul gorun al lui Horea, veteran al legendelor din Ţara Zarandului. Sub coroana lui umbroasă, neînfricatul erou al poporului nostru le vorbea moţilor despre dreptatea lor, călcată în picioare de grofi, sădindu-le în inimi dor de luptă şi dreptate şi îndemnîndu-i la răscoală împotriva asupritorilor. Sub crengile bătrînului gorun se află – străjuit de străvechi tunuri – mormîntul lui Avram Iancu.
* Din noianul de arbori de pe Dealul Hurezanilor (satul Vladimir, judeţul Gorj) s-a ales în istorie un arbore cunoscut, încă din vremuri vechi, sub numele de „ulmul lui Tudor“. Spun bătrînii, care au auzit şi ei de la alţi bătrîni, fii sau nepoţi de panduri vladimireni, că aici şi-ar fi adunat Tudor Vladimirescu prima ceată din „oastea izbăvirii“.

COMENTARII DE LA CITITORI