Copiii lui Zeus

in Lecturi la lumina ceaiului

 

Preluînd năravurile oamenilor care l-au inventat, şi Zeus (Jupiter) a fost un mare iubăreţ. El a ţinut 3 neveste şi a umplut Pămîntul de urmaşi. Cu prima nevastă, Latonia (sau Leto, la romani), zeiţa nopţii, i-a făcut pe gemenii Apollo (Febe) şi Artemis (Diana). Apollo, cel cu pletele de aur, era zeul luminii solare, al cîntecului şi al muzicii. Parcă la concurenţă cu Adonis, Ganimede şi Narcis, Apollo reprezintă idealul de frumuseţe masculină. Cele 9 Muze îl însoţeau pretutindeni. Fiul său, Asclepios (Esculap), este zeul medicilor şi al artei medicale, el nefiind, totuşi, atît de celebru precum Hipocrate. Artemis (Diana) era zeiţa luminii selenare, a castităţii şi a fidelităţii conjugale. Ca divinitate terestră, era şi zeiţa vînătorii.

A doua nevastă a lui Zeus a fost Metis cea vicleană, care i-a dăruit-o pe Atena. De fapt, lucrurile au stat puţin altfel. Metis (în greceşte – inteligenţa, cumpătarea) era fiica zeilor Oceanos şi Thetis. Dar, un oracol i-a prezis că va avea o fată, precum şi un băiat, foarte înţelept, care îl va detrona pe Zeus. Ca urmare, acesta şi-a înghiţit nevasta de vie. Mai tîrziu, simţind mari dureri de cap, el l-a chemat pe Hefaistos (Vulcan), zeul focului şi protectorul fierarilor, să i-l spargă. Din capul lui a ieşit Pallas-Atena (Minerva), zeiţa înţelepciunii, înarmată cu un coif şi o lance. (Numele de Pallas vine din mitologia greacă şi înseamnă ,,cea care aruncă suliţa”. Şi asta, nu întîmplător, căci zeiţa era şi o războinică fără egal, devenind protectoarea Atenei. Dar Pallas-Atena era şi protectoarea literaturii, a ştiinţei şi a artelor. De la numele ei a derivat cuvîntul Ateneu, lăcaşul de arte şi ştiinţe. Atena a rămas un simbol al culturii şi al înţelepciunii – Atena cea mintoasă. Pe Dealul Acropole, de lîngă Atena, pe vremea lui Pericle – 447-432 î.Chr. – s-a ridicat Partenonul, un templu impresionant, închinat zeiţei Pallas-Atena. În interiorul templului se afla statuia zeiţei, făurită de Fidias din aur şi fildeş. Astăzi, din tot acel ansamblu arhitectonic fără egal au mai rămas doar cîteva cariatide stinghere, dar atît de impresionante).

Latonia şi Metis au însemnat foarte puţin în comparaţie cu Hera (Junona), singura soţie divină a lui Zeus, care îi venea şi soră; dar, acesta nu este singurul caz de incest, căci, în lumea zeilor, nu există o asemenea noţiune. Cu Hera, Zeus a avut mai mulţi copii, după cum urmează: Ares (Marte), zeul războiului. Era un apropiat al zeiţei Discordia, care nu se despărţea de prietenele ei, Spaima şi Groaza. Deşi era cam încet la minte, Afrodita s-a îndrăgostit de el şi i-a dăruit un fiu, pe neastîmpăratul Eros (Amor). Mitologia romană îi atribuie lui Marte paternitatea gemenilor Romulus şi Remus, pe care i-ar fi avut cu vestala Rhea Silvia. Următorul fiu al cuplului regal din Olimp era Hefaistos (Vulcan), zeul focului şi protectorul fierarilor. Atelierele lui de fierărie se aflau sub Vulcanul Etna. Hefaistos a făurit arme pentru toţi eroii greci: sceptrul lui Zeus, tridentul lui Poseidon (Neptun), scutul lui Heracle (Hercule), platoşa lui Ahile. Fiindcă se născuse urît, măreaţa Hera s-a mîniat şi l-a azvîrlit de pe Olimp. În cădere, Hefaistos şi-a frînt un picior şi a rămas şchiop. Dar aceste beteşuguri nu l-au împiedicat să o ceară de nevastă pe frumoasa Afrodita, care, însă, îl înşela cu oricine. (De fapt, chiar Zeus i-a oferit-o de nevastă, ca un fel de reparaţie pentru faptul că îl lăsase şchiop, cu mîna lui, într-o ceartă cu Hera). Lista progeniturilor lui Zeus cu Hera le cuprindea şi pe surorile Hebe (Juventas) şi Ilitia. Hebe personifica tinereţea veşnică, şi, de aceea, ajunsese paharnică la masa zeilor. Într-o zi, nemulţumit că aceasta s-a împiedicat la masă, Zeus a înlocuit-o cu frumosul Ganimede, fiul lui Priam, regele Troiei. Potrivit altor păreri, însă, Hebe era doar fata Herei, pe care aceasta o făcuse după ce, la un ospăţ, a mîncat nişte lăptuci, oferite de Apollo. Cealaltă soră, Ilitia, era protectoarea moaşelor şi a copiilor nou-născuţi.

Neobositul Zeus a avut, însă, şi alte mirese, neoficiale – zeiţe, nimfe şi fete ale unor pămînteni –, cu care a tot înşelat-o pe Hera. Astfel, cu zeiţa Maia l-a avut pe Hermes (Mercur). Fiindcă acesta era isteţ, dar şi viclean, hoţ, şi mincinos, Zeus l-a hărăzit zeu al comerţului, al hoţilor şi al drumeţilor. Cu zeiţa Temis (Justitia), fiica lui Uranus şi a Geei, deci, altă soră de-a lui, Zeus le-a făcut pe Hore – zeiţe ale ordinii, naturii, anotimpurilor şi ploilor, şi pe Moire (Parce) – zeiţe ale destinului. Cu Alcmena, regina Tebei, l-a avut pe Heracle (Hercule). Dar, cum aceasta era o femeie virtuoasă, pentru a o seduce, el a luat chipul soţului ei, Amfitrion. Se spune că Pan, zeul grădinilor şi al ogoarelor – jumătate om şi jumătate ţap -, fusese conceput de Zeus cu o altă regină virtuoasă, Penelopa, cea care, din cîte am învăţat la şcoală, rezistase vreo 20 de ani, în Itaca, asalturilor date de peţitori. Mai tîrziu, însă, odată cu moartea lui Ulise, ea înţelesese că devotamentul conjugal este o mare prostie şi se măritase tocmai cu Telegon, ucigaşul soţului ei. (Fiindcă veni vorba: acest Telegon fusese făcut de Ulise cu vrăjitoarea Circe din Colhida, prin urmare, era mai tînăr şi decît Telemac, fiul perechii regale din Insula Itaca…)

Cum am văzut, Hera era sora lui Zeus. Dar şi Demetra (Ceres), şi Hestia (Vesta) erau surorile lui, dat fiind că toate trei aparţineau soţilor Cronos-Geea. Însă Zeus nu a avut scrupule atunci cînd a fost vorba să se căsătorească cu prima, sau să procreeze liber cu celelalte două. Demetra i-a dăruit-o pe gingaşa Persefona (Proserpina), ajunsă, în cele din urmă, soţie a lui Hades, stăpînul Infernului. Scoasă din minţi, Demetra a alergat la Zeus, pentru ca acesta să-i salveze fata. Cîntărind bine situaţia, Zeus a recurs la un compromis care a mulţumit toate părţile: Persefona şedea 3 luni împreună cu soţul ei, în Infern, şi 9 luni şi le petrecea alături de mamă, afară, pe Pămînt. După alţii, timpul de şedere era împărţit în mod egal: cîte 6 luni, cu fiecare dintre cei doi. (La fel ca Ştefan cel Mare, obligat să-i facă un rost fetei sale nelegitime, Maruşca, pe care a măritat-o cu Simion Părnegru, al doilea comis de la Timiş). Şi Perseu era un copil nelegitim al lui Zeus, conceput cu Danae, prea frumoasa fiică a lui Acrisiu, regele Argosului.

Acesta era năravul lui Zeus: fetiţele. Altfel, băiat bun, nimic de zis. De multe ori, cobora pe Pămînt şi îşi alegea muritoarele cele mai frumoase, în ciuda crizelor de gelozie ale Herei, care nu ezita să se răzbune pe bietele fete. Astfel, cu Semele, copila regelui din Teba, Zeus l-a avut pe veselul Dionysos. Roasă de gelozie, Hera a îndemnat-o pe Semele să-i ceară păcătosului să i se arate în toată strălucirea lui. Urmarea a fost că fata a murit arsă de focul divin. Uneori, pentru a le seduce pe neveste sau pe fete – fie că era vorba de zeiţe, fie de muritoare -, vicleanul Zeus se metamorfoza în fel şi chip. Pentru nimfa Egine, s-a transformat într-un vultur. Leda, regina Spartei, s-a lăsat vrăjită de o lebădă şi, uite-aşa, i-a conceput pe Dioscuri (Castor şi Polux), pe Elena (soţia lui Menelau şi a altora, mai tineri) şi pe Clitemnestra, soţia lui Agamemnon, regele din Micene, pe care aceasta avea să-l ucidă, din cauză că dumnealui lipsea prea mult de acasă, ocupat fiind cu războaiele, şi o cam neglija. Pentru Europa, fiica regelui Feniciei, Zeus s-a transformat într-un taur alb. Aşa au apărut pe lume Minos, viitorul rege al Cretei, şi Radamant, rege din Cnosos şi părinte al Legii Talionului. Amazoana Antiopa, care fusese, mai întîi, a lui Heracles şi a lui Tezeu, a trecut, apoi, şi pe la Zeus, dar numai după ce acesta, în chip de distracţie, se transformase în satyr.

Am fi vrut să închidem aici lista cuceririlor şi a fiilor şi fiicelor zeieşti, dar ne-am dat seama că am uitat-o pe Mnemosina (tocmai pe ea?), zeiţa memoriei, care îl pricopsese cu cele 9 Muze, după cum urmează: Clio (muza istoriei), Euterpe (muzica şi poezia), Talia (comedia), Melpomene (tragedia), Terpsihora (dansul), Erato (poezia erotică), Polimnia (poezia lirică şi elocinţa), Urania (astronomia), Caliope (poezia epică).

Nimfele erau o altă slăbiciune a lui Zeus. Ele populau apele şi pădurile, şi reprezentau forţele elementare ale Naturii, personificări feminine ale acestor elemente, prezente în imaginaţia oamenilor, cu care ei înzestrau Natura, pentru a o umaniza. După o altă legendă, aceste nimfe erau chiar fiicele lui Zeus, făcute cu zeiţa Temis. Mai departe, nimfa Climene i-a dăruit un fiu, pe Atlas. În sfîrşit, din legătura lui cu nimfa Eurinome au rezultat cele 3 Graţii: Aglaia (Strălucirea), Eufrosina (Bucuria) şi Thalia (Prosperitatea).

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI