Copiii României, operaţi din mila publicului (1)

in Război corupției

Bogdan şi Andra fac parte dintre copiii cărora Statul Român le-a refuzat şansa la viaţă. Au aşteptat ani la rînd ca CNAS să le accepte dosarele şi să le deconteze operaţiile de cord de care vieţile lor fragile depindeau. Nu s-au găsit fonduri. Pentru amîndoi, salvarea a venit din mila publicului. Cei doi au fost operaţi, cu succes, la o clinică privată, cu bani din donaţii. Aproape jumătate dintre copiii cu malformaţii cardiace din România nu ajung să se trateze din cauza sumelor mici decontate pentru aceste operaţii de Casa de Sănătate. Bogdan Tatu are 9 ani şi de cîteva luni învaţă să se bucure de viaţă ca orice copil sănătos de vîrsta lui. Timid, dar cu un zîmbet ştrengar, ne spune hotărît că ştie ce vrea să se facă atunci cînd va fi mare: „Doctor, la fel ca domnul Costache” (n.r. – medicul cardiolog Victor Costache). Pentru Bogdan, viaţa nu a fost deloc uşoară. Provine dintr-o familie cu 7 copii, dintr-un sat de pe Valea Hîrtibaciului, la 60 km de Sibiu, şi este crescut de un bunic cioban, mult prea sărac ca să îşi poată permite să achite costurile operaţiei pe care copilul a aşteptat-o ani de zile. La 3 ani şi 6 luni, este diagnosticat cu hipotrofie ponderală, epistaxis, stenoză aortică şi stenoza valvei pulmonare. Aceşti termeni medicali au însemnat un chin pentru Bogdan. Sîngerări nazale, hipertensiune şi imposibilitatea de a face efort fizic, adică nu avea voie să se joace, ca orice copil de vîrsta lui. Trei ani mai tîrziu, boala se agravează: stenoză aortică cu gradient semnificativ pe fond de valvă aortică malformată, cardiomiopatie hipertrofică şi epistaxis recidivant. Afecţiuni care îl puteau omorî în orice clipă, necesitînd intervenţie chirurgicală de urgenţă. Dar Statul Român decide că băiatul poate să mai aştepte, astfel că îi amînă şansa la operaţia de care viaţa lui depindea.

(va urma)
Georgiana Ioniţă

COMENTARII DE LA CITITORI