Corespondenţă din New York

in Pe meridianele lumii

America: despre război, pace şi viitorul preşedinte

Interesaţi, plictisiţi, amuzaţi, sau cu sentimentul de déja vu, vechi de 4, 8, 12 sau 16 ani, americanii urmăresc de cîteva luni confruntările televizate ale candidaţilor partidelor republican şi democrat în cursele pentru nominalizarea în marea finală a alegerilor prezidenţiale din noiembrie 2016. Miza, Casa Albă, iar candidaţii ocupă pagina întîi a ziarelor, umplu prime time-ul la televiziunile naţionale şi sînt subiecte de comentarii nesfîrşite în micuţele restaurante din marele New York, în Manhattan, jos, în Greenwich Village, sau şi mai la sud, lîngă Wall Street, în cîrciumile din South Street Sea Port. La New York, oraşul tradiţional al democraţilor, numele lui Hillary Clinton s-a rostit, în ultimul timp, mai des decît pe vremea cînd era prima doamnă a Americii. Bineînţeles că republicanii o iau peste picior, dar se pare că „Sindromul Clinton”, de care au crezut că au scăpat la sfîrşitul mileniului trecut, a revenit şi a afectat milioane de conservatori (republicani) americani. Este atît de detestată de unii membri ai GOP-ului, încît mulţi au început să se întrebe dacă nu cumva subestimarea ei va avea un efect invers şi o va face al 45-lea preşedinte al Statelor Unite. În egală măsură, alţii spun că personalitatea ei, deloc suportabilă, o va ţine departe de Biroul Oval al Casei Albe. Dar, aşa cum am putut să constat, newyorkezii par să aibă alte gusturi şi idei decît republicanii, şi chiar decît alţi democraţi. Vorbesc despre doamna Clinton, dar nu se dau în vînt după ea; au alte teme şi un alt orizont de aşteptări de la viitoarele alegeri prezidenţiale din 2016. L-am reîntîlnit pe vechiul şi bunul meu prieten şi partener Mike, care m-a întrebat cum se văd de la Bucureşti războaiele Americii din Orientul Mijlociu şi Afganistan şi, mai ales, sfada cu Rusia din Ucraina. I-am spus, sec, că se văd foarte prost. Că lumea mai vrea şi altceva de la americani, decît războaie şi iar războaie, vrea afaceri, vrea cursuri de vară, comprimate, de business management, afară, în Parcul Herăstrău, vrea linişte, pace şi filme americane bune. Mike a gîndit la fel, şi mi-a spus ceva interesant – că cele două războaie ale americanilor de care vorbisem, din Irak şi din Afganistan, sînt cele mai lungi din toată istoria, de 240 de ani, a Statelor Unite şi că, de fapt, ambele sînt pierdute, indiferent de cîte mii de soldaţi vor rămîne la Kabul şi îndiferent cîtă vreme de acum încolo! Am plecat de la Mike, înapoi, la hotel, şi mi-am amintit ultimele informaţii pe care le lăsasem în urmă, în Europa: după ce a retras din Irak 10.000 de soldaţi, preşedintele Obama a trimis înapoi 3.000; războiul din Irak este cel mai sîngeros şi mai costisitor război al Americii, de la Vietnam încoace; Bagdadul se bazează pe aviaţia americană împotriva ISIS, dar cooperează cu Teheranul şi a afirmat că ar vrea să primească sprijin militar de la Rusia; de asemenea, este sprijinit de miliţiile şiite, dar acestea sînt pro-Teheran şi anti-americane. De 14 ani, americanii luptă şi mor cu miile acolo, fără să fie iubiţi, sau apreciaţi… Mi-am amintit, de asemenea, că fostul preşedinte George W. Bush jr. a fost împins în aceste războaie de intervenţioniştii liberali şi de neoconservatorii americani. Dar nici unul dintre ei, la vremea respectivă, nu a avut idee despre ceea ce avea să urmeze, după cum nu ştiu, nici astăzi, cum să iasă din aceste confruntări cu faţa curată. Sau, probabil, nu vor să iasă din ele, mai mult, se gîndesc cum să îngroape înţelegerea nucleară cu Iranul şi să purceadă la un conflict deschis şi cu această ţară. Tot neoconservatorii insistă că Assad al Siriei trebuie să renunţe la putere şi să plece din ţară, dar, cînd au fost întrebaţi, într-o emisiune, la televiziunea CBS, cine ar prelua puterea la Damasc, ei nu au avut răspuns. Dar, în pofida aberaţiilor neoconservatoare, cursele nominalizărilor pentru 2016, din ambele partide, au arătat că există speranţe. Ele au relevat faptul că sentimentul public general împotriva „uliilor războiului” de la Washington este mai puternic decît şi-au imaginat mulţi. La democraţi, în ultimele momente, Bernie Sanders a depăşit-o pe Hillary Clinton, iar la republicani, Donald Trump a pus tot partidul pe jar. Şi ştim că atît Sanders, cît şi Trump sînt împotriva războiului din Irak. Republicanul Trump vrea să-l întîlnească pe Vladimir Putin şi să stea de vorbă cu el, afirmînd, în acelaşi timp, că nu va rupe înţelegerea cu Iranul, dacă va ajunge preşedinte. De asemenea, el nu este supărat pe intervenţia lui Putin în Siria, şi chiar a declarat, mai deunăzi: „Dacă Putin vrea să bombardeze ISIS, foarte bine”. La New York, pentru cei care vor să pună capăt războaielor Americii, Sanders şi Trump sînt nişte candidaţi ideali în 2016.
Radu Toma

COMENTARII DE LA CITITORI