Corespondenţă din SUA Blestem la Cotroceni (4)

in Pe meridianele lumii

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, din SUA, au decis şi soarta politică a lui Traian Băsescu. El a fost propulsat, puţin mai tîrziu, direct la Palatul Cotroceni. În anii 2001-2004, Administraţia neoconservatoare George W. Bush jr. a pornit războaiele în lumea islamică şi în Orientul Mijlociu (Afganistan, Irak), a denunţat unilateral Tratatul antirachetă ruso-american, vechi de 30 de ani, a lansat o operaţiune strategică gigantică – încercuirea Rusiei post-sovietice la frontierele sale directe, prin instalarea unor regimuri „portocalii” în ţări ale fostei URSS, precum şi o ofensivă politică împotriva unor obiective economice din arealul Marea Neagră-Caucaz-Marea Caspică, cu resurse petroliere, gaze naturale şi căi de tranzit intercontinentale. Toate acestea au fost mană cerească pentru Băsescu. Marea şansă a vieţii sale.

Iar la sfîrşitul lui 2004, personajul nepotrivit Băsescu a ajuns la locul nepotrivit – adică la Palatul Cotroceni! La 12 decembrie, a cîştigat alegerile prin fraudă, prin scoaterea adepţilor „portocalii” în stradă, la fel ca şi la Kiev, prin ,şantaj şi presiuni externe asupra contracandidatului său. Cîştiga, pentru a doua oară, o poziţie-cheie în Administraţia ţării, după ce, în 2000, îl învinsese „miraculos” (citeşte: prin fraudă electronică) pe Sorin Oprescu la Primăria Bucureştiului, la cîteva zecimi de procent şi urma să cîştige, peste cinci ani, în 2009, prin fraudarea voturilor emigraţiei, al doilea mandat prezidenţial.

Băsescu a fost copia fidelă a lui George W. Bush jr., în primii 6 ani (2000-2006) la Casa Albă. În egală măsură, şochează asemănarea izbitoare în ceea ce priveşte erodarea completă, politică, publică şi morală, a celor două personaje, exact cu 2 ani înainte de finalul celui de al doilea mandat. Prin 2012, „Washington Times” scria că Băsescu a fost cel mai slab preşedinte din şirul celor 4 preşedinţi ai ţării, că, în România, reformele democratice şi de liberalizare a pieţei au eşuat; că economia de piaţă a împămîntenit definitiv o cultură a corupţiei capitaliste; că societatea, împărţită net între o elită bogată şi oameni săraci, adică marea majoritate a populaţiei, este învrăjbită; că au apărut nemulţumiri şi o reacţie negativă a majorităţii faţă de Uniunea Europeană, şi că toate aceste fenomene negative s-au petrecut în timpul Administraţiei Băsescu.

La fel ca modelul Bush jr., Băsescu a fost un „preşedinte pentru stări conflictuale şi războaie”. A declanşat confruntări externe cu lideri ai Uniunii Europene şi cu reprezentanţi ai Moscovei la Bruxelles; a trimis un număr ridicat de soldaţi români în Orientul Mijlociu – mai mare decît al tuturor celorlalţi est-europeni; a pornit conflicte interne cu toate celelalte ramuri ale Puterii, cu propriul său prim-ministru, cu Parlamentul şi cu Justiţia; a dus războaie cu litera şi spiritul Constituţiei; cu Opoziţia social-democrată sau liberală. A fost provocator, arţăgos, de multe ori a împins lucrurile pînă la extreme. O bună perioadă de timp, aceste tactici conflictuale i-au adus un cîştig important de imagine în faţa unui public stresat, frustrat şi pus pe gîlceavă oriunde şi oricînd, la piaţă, la volan, pe Internet şi chiar în cabina de votare. A ticluit şi provocat „războiul românilor împotriva românilor”. Apoi, în confruntarea politică internă, Băsescu a dovedit cu prisosinţă că îşi „ucide” politic adversarii, cu sînge rece, în „execuţii” publice. „Execuţii” regizate de mass-media clientelară, de o Justiţie aservită – de la cele mai înalte niveluri, pînă la comandouri de tineri procurori trimişi la sate, la porţile oamenilor, să-i scoată din case şi să-i terorizeze; de Servicii Secrete strict controlate, a căror activitate principală şi ilegală a fost să urmărească îndeaproape populaţia şi să aducă dovezi „compromiţătoare” împotriva tuturor, politicieni din Opoziţie, oameni de afaceri, lideri sindicali, publicişti respectaţi etc.

(va urma)

RADU TOMA

COMENTARII DE LA CITITORI