Coridorul

in Polemici, controverse

Primele zile ale acestui an au fost marcate, pentru cei care încă nu au aflat, de o analiză a unui om căruia, la prima vedere, dar şi la următoarele, pare că îi pasă de România. Apărut în zona main stream, mă aşteptam la reacţii virile din partea multor factori de opinie din România, dar şi din partea cetăţenilor responsabili ai ţării. Politicieni chiar. Nimic, însă, nimic pînă acum cînd scriu aceste rînduri.

În acel material, domnul în cauză spune, cu subiect şi predicat, că România se va destrăma, că începînd cu luna ianuarie se va pune în practică proiectul Maidanul, care va continua cu proiectul Coridorul şi care va avea drept finalitate ruperea României în mai multe părţi. Evident că acest strigăt, acest material nu se va bucura de o acoperire mediatică pe măsură, dintr-un motiv foarte simplu. Pe de o parte, presa are altă treabă de făcut, pentru care este plătită, iar pe de altă parte, românul de rînd a devenit insensibil la orice problemă de ordin patriotic, naţional. Nu îi pasă ce are să fie, cîtă vreme la TV sînt acele emisiuni care îl ţin ocupat, cîtă vreme are ce mînca şi are căruciorul plin de hrană de calitate îndoielnică, găsită din belşug în supermarketuri, la preţuri accesibile. Prin urmare, nu vor exista reacţii violente, nu se va întîmpla nimic notabil. Putem, însă, să aşteptăm liniştiţi în faţa TV ce are să fie la final de ianuarie, început de februarie, ca să fim martorii istoriei. Acum 100 de ani, după mai bine de secole de năzuinţă, românii au ajuns toţi între aceleaşi graniţe. Acum, la 100 de ani distanţă, aşteptăm cu interes să vedem dacă ceea ce a spus Ion Brătianu are să fie respectat.

În ceea ce mă priveşte, îmi asum riscul să cred că are să fie ceva acţiune în 2018 pe marginea acestui subiect. Maidan am avut anul trecut. Doar că nu au murit oameni. Maidan o să avem şi în acest an, doar că înţeleg că vor fi ucişi oameni. Ungaria, la acest moment, are o poziţie foarte bună din punct de vedere geopolitic. Are un lobby bun în SUA, este clar, are trecere la Moscova. Faptul că nu este iubită la Bruxelles nu are importanţă, jucătorii mari ai lumii sînt SUA şi Rusia, în nici un caz birocraţii ăia care ard gazul de pomană prin Belgia şi Franţa. Noi, însă, românii, nu avem deloc o poziţie bună în SUA, alta decît de slugi, iar cu Rusia sîntem praf. Cu China am avut grijă să ne stricăm relaţiile, iar Europa, cum am spus, este frecţie la piciorul de lemn. Cine ar putea să vină în sprijinul naţiunii române, să nu se rupă, dacă Maidanul şi Coridorul se vor aplica? Nimeni din afară, nimeni din interior. Marii patrioţi nu mai sînt printre noi, ei fiind poate ucişi în primul rînd de indiferenţa românilor la războiul care se duce contra lor de 28 de ani. Cine să ne ajute? Poate Bunul Dumnezeu, dar la cît de mult L-am ignorat în ultimii ani, nu ştim în ce măsură ne va ajuta.

Acum vedem de ce nu se fac autostrăzi care să lege regiunile României. Acum vedem de ce nu există o anchetă oficială cu privire la declaraţia unui şef SRI, că fost nu va fi niciodată, care a ameninţat un premier că, dacă leagă Braşovul de Bucureşti, îl va aresta. Acum vedem de ce nimeni nu anchetează ce spun cei care susţin că există Statul Paralel, mai ales că acesta chiar există şi… funcţionează imbatabil la adăpostul corupţilor şi al ignoranţei românilor. Acum vedem, pentru cine are minte şi ochi să vadă, că România este praf la toate capitolele – stat, administraţie, politică, în plan militar, poliţienesc etc.

Sîntem o naţiune amorfă, ţinută laolaltă de interesele financiare ale unora. Deocamdată.

Tano

 

Averea unui rege fără de ţară

COMENTARII DE LA CITITORI