Corneliu Vadim Tudor nu a mai venit la mormîntul lui Mihai Eminescu…

in Tabletă de scriitor

Am citit multe poezii ale Tribunului. Am citit, ce e drept, să-mi potolesc setea de lectură cu versuri de bună calitate. Am vrut să-mi fac o părere exactă despre mesajul pe care poetul a dorit să ni-l transmită, prin stilul lui aparte de scriere. Am revenit cu lectura de nu ştiu cîte ori pînă acum, din acel tragic septembrie 2015, atunci cînd Corneliu Vadim Tudor avea să plece spre odihna veşnică. Şi voi reveni mereu, cu gînd de pioşenie pentru memoria sa de poet popular, cu acel timbru unic, de înflăcărat patriot român, care s-a jertfit pentru poporul său, pentru ţara asta furată cu japca, prin înşelăciuni şi minciuni ordinare. Cum să nu pomeneşti numele unui scriitor şi om politic de anvergura lui, cunoscîndu-i grija pe care o purta obidiţilor sorţii? Şi cum să nu scrii, sau să nu vorbeşti despre un asemenea om care, atunci cînd rostea un discurs, te lăsa fără suflare. Ne amintim cum îi combătea la scenă deschisă, vorbind din adîncul inimii lui de Mare Român, pe toţi cei care, acum, fac cărare la DNA. Ei una spun la televizor şi alte gînduri ascund sub masca pe care o poartă, spre a nu lăsa să se vadă ura lor încrîncenată împotriva acestei ţări. Nu mai trebuie nici o dovadă, întrucît românii văd cu ochii lor cine sînt cei care le-au condus destinul în ultimii 26 de ani, ce fel de oameni politici au votat şi ce bogăţii au acumulat aceştia în mod samavolnic. Corneliu Vadim Tudor, cu fapta şi cuvîntul său, a luptat din răsputeri cu astfel de indivizi necinstiţi, avizi de putere şi de averi, militînd pentru dreptate şi adevăr şi ţinînd piept, aproape de unul singur, bandelor de prădători ai Naţiunii Române. Şi cu ce s-a ales? Singura avere pe care a lăsat-o în urmă este numele lui, un nume ce va străluci emblematic sub Tricolorul României Eterne. El a plecat la cele veşnice, la Domnul Său, ca un om de rînd, evlavios, sărac, aşa cum a venit pe lume.

Corneliu Vadim Tudor şi-a respectat cu sfinţenie credinţa, fără să facă paradă din asta, spre deosebire de mulţi dintre oamenii politici din zilele noastre, care se închină şi jură cu mîna pe Biblie, după care fură la greu din avuţia acestei ţări. El nu s-a pretat la aşa ceva, şi tocmai de aceea românii l-au iubit şi îl plîng, astăzi, ca pe un vrednic fiu al lor. La fel ca Eminescu, el cunoştea zbuciumul poporului său, aflat sub stăpînirea celor care au foarte mulţi bani şi influenţe pe măsură, în cancelariilc mari ale lumii. Începînd cu acest an, Vadim nu va mai fi prezent la mormîntul lui Mihai Eminescu de la Cimitirul Bellu, acolo unde – la fiecare aniversare a naşterii Poetului Naţional şi la fiecare comemorare a morţii lui – obişnuia să depună o coroană de flori cu panglică Tricoloră. Nu-l vom mai vedea pe Tribun aducîndu-i omagiul marelui său înaintaş. Lumina stelei sale s-a stins prea devreme… El a nutrit o imensă dragoste pentru Mihai Eminescu, aşa se explică şi faptul că a păstrat, ca pe o comoară, masca mortuară a acestuia, că i-a dedicat numeroase scrieri, de un fior poetic deosebit, care, din păcate, a rămas neînţeles de cei ce î1 critică azi, întinîndu-i memoria cu vorbele lor neruşinate… Să ne aducem aminte de Corneliu Vadim Tudor şi să-l evocăm pe măsura faptelor sale scriitoriceşti şi politice, pentru că el, pe cît de român a fost, pe atît de mult a suferit în ţara lui. Şi asta, doar fiindcă nu a ştiut, şi nici nu a vrut, să fie ,,şmecher”. Că l-a iubit pe Eminescu – e un fapt ce nu poate fi pus la îndoială: stau mărturie versurile sale, scrise sub semnul unui respect deosebit pentru poetul nepereche. Aproape nimeni nu face vorbire despre această realitate, despre marea lui sensibilitate şi despre credinţa în perenitatea marilor valori naţionale. Or fi de vină memoria şi timpul, dar să nu uităm că ambele stau în firea noastră. Prin urmare, e bine să amintim mereu de faptele bune şi de gesturile profund omeneşti ale lui Corneliu Vadim Tudor – şi ele nu sînt deloc puţine. De exemplu, prezenţa lui, în fiecare an, la 15 ianuarie, la mormîntul Luceafărului, de la cimitirul Bellu. E atît de trist că, de acum înainte, despre el, ca şi despre poetul drag inimii sale, Mihai Eminescu, vom vorbi la trecut…

 

ION MACHIDON

preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“

COMENTARII DE LA CITITORI