Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Pãunescu

in Polemici, controverse

Corneliu Vadim Tudor pleacã nedrept de devreme dintre noi, aşa cum s-a întîmplat şi cu Adrian Pãunescu. A fost un om puternic, un om care şi-a trãit viaţa intens, care şi-a sacrificat nopţile şi zilele de parcã nimic din ceea ce se întîmpla pe aceastã lume nu voia sã-i scape. Aşa a fost şi Adrian Pãunescu.

Odatã cu dispariţia celor doi, ne-am despãrţit de o lume care, fãrã ei, ar fi fãcut ca, astãzi, România sã arate altfel, sã arate mult mai rãu. Întîlnirea lor providenţialã s-a produs în politicã, acolo unde idealurile care le-au marcat existenţa şi-au gãsit cîmpul ideal de exprimare. Pe plan artistic, existã douã capodopere pe care Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Pãunescu le lasã în urmã şi care au fãcut ca atîtea mulţimi de oameni sã fie prezente la plecarea acestora spre Ceruri. Este vorba despre poezia „Îţi mulţumesc, iubitã mamã” şi „Rugã pentru pãrinţi”, care, cu siguranţã, vor rãmîne pentru eternitate în sufletele românilor. Întîmplarea a fãcut ca interpreţi de geniu, precum Mirabela Dauer, Marian Nistor şi Ştefan Hruşcã, sã le dea acea formã tulburãtoare a întîlnirii cuvîntului cu muzica. S-au respectat reciproc şi s-au susţinut unul pe altul. În Parlament, fiecare dintre ei se simţea mai puternic dacã îl ştia pe celãlalt alãturi. Cu cîteva luni înainte sã moarã, Adrian Pãunescu îmi spunea cã prietenul lui, Corneliu Vadim Tudor, îi fãcuse invitaţia de a veni în partidul pe care îl conducea. Din pãcate, Adrian era prea dezamãgit de politicã pentru a o mai putea lua de la capãt. Era mult prea tîrziu. Şi Corneliu Vadim Tudor, şi Adrian Pãunescu au pus totdeauna, mai presus de orice, ţara, scumpa noastrã Românie şi oamenii sãi. Corneliu Vadim Tudor nu a dat niciodatã mîna cu Nicolae Ceauşescu, dar asta nu i-a scutit pe detractorii sãi sã-l socoteascã un menestrel al comunismului. Despre Adrian Pãunescu s-a spus cã, prin geniul sãu şi puterea de atracţie asupra tinerilor, a reuşit sã prelungeascã existenţa unui regim criminal şi inuman. Nimic din opera lui Adrian Pãunescu nu poate sã ducã la o asemenea concluzie. Cît îl priveşte pe Corneliu Vadim Tudor, este de ajuns sã amintim celebrul sãu articol „Idealuri”, pe care l-a publicat în 5 septembrie 1980, în revista ,,Sãptãmîna”. „Pledãm aici – spunea, la numai 31 de ani, Corneliu Vadim Tudor -, mai cu seamã în folosul obştesc al tinerei generaţii avide de culturã şi adevãr, pentru repunerea în circulaţie a textelor sacre ale civilizaţiei noastre, înmãnuncheate într-o colecţie care ar putea fi intitulatã Biblioteca Naţionalã: opera politicã a lui Eminescu, cuvîntãrile lui Simion Bãrnuţiu, I.C. Brãtianu, Vasile Boerescu, Take lonescu, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu, Armand Cãlinescu, întreaga operã a lui Nicolae lorga, sistema politologicã a lui Aurel C. Popovici, Trilogia Valorii, a lui Lucian Blaga, şi multe, multe altele. Ele sînt comori inestimabile ale patrimoniului nostru şi, chiar dacã autorii unora dintre ele au fost tributari unor greşeli şi excese, lucrãrile lor fundamentale rãmîn şi sînt bunuri cîştigate, izvoare de spirit, pururi treze pentru conştiinţa românitãţii de pretutindeni”. Cîţi dintre elitiştii de astãzi au scris asemenea lucruri, în acele vremuri, în care cei mai mulţi dintre ei fãceau eforturi sã o ducã mai bine, dar care pozeazã astãzi în elitişti şi rezistenţi? Cine avea curajul, pe atunci, sã meargã la Nicolae Ceauşescu şi sã-i spunã sã vegheze ca nimeni, în România, sã nu fie arestat şi condamnat pe nedrept, sã desfiinţeze puşcãriile şi sã lase cîmp liber afirmãrii valorilor, culturii şi civilizaţiei naţionale? Corneliu Vadim Tudor lasã în urma lui douã fete minunate, care aveau nevoie mai mult ca oricînd de prezenţa tatãlui lor. Aşa s-a întîmplat şi cu Ana-Maria, care s-a despãrţit de bunul şi iubitorul sãu tatã la nici 20 de ani. Sînt copii minunaţi, care te cutremurã prin voinţa lor de a merge mai departe, semn al unei moşteniri sãnãtoase pe care le-au lãsat-o pãrinţii lor. Ana-Maria Pãunescu duce în spate o revistã care adunã în jurul ei tot mai mulţi cititori şi în jurul cãreia a reuşit sã adune nume de prestigiu ale literaturii din România şi din Basarabia. Sînt convins cã fetele lui Vadim vor merge pe urmele Anei-Maria şi vor face sã trãiascã pe mai departe ceilalţi copii de suflet ai pãrintelui lor: ,,România Mare” şi ,,Tricolorul”. Un gînd sincer de consolare şi de compasiune pentru doamnele Lidia şi Madgalena, pentru generalul Marcu Tudor, surorile şi fratele lui Corneliu Vadim Tudor.

Ceea ce este îngrozitor este faptul cã nici Vadim şi nici Pãunescu nu au avut parte de linişte, nici mãcar în zilele în care s-au aflat pe catafalc. Unii şedeau de mult la pîndã şi nu au scãpat nici un asemenea moment sacru sã atace. Greu de spus de unde vine atîta urã şi atîta sete de rãzbunare. Nu pot sã nu remarc gestul profund omenesc fãcut de Klaus lohannis, care a ţinut sã trimitã o impresionantã coroanã cu flori la catafalcul lui Vadim. De asemenea, nu pot rãmîne neobservate cuvintele de bine pe care le-a exprimat la adresa adversarului sãu fostul preşedinte Ion Iliescu. Nu pot sã nu deplîng încrîncenarea pe care au pus-o în mişcare unii membri ai conducerii Senatului, pentru ca sicriul lui sã nu ajungã în acea instituţie în care şi-a purtat paşii vreo 16 ani. Cît despre Atheneul Român, ce sã mai vorbim? Corneliu Vadim Tudor nu a fost primit acolo, iar Adrian Pãunescu a putut fi vãzut de numeroşii sãi admiratori în aceastã clãdire monumentalã prin simbolistica ei numai în urma intervenţiilor insistente ale unor oameni de bine. Şi în cazul lui Vadim, şi în cazul lui Pãunescu, mulţi au ţinut sã evoce, mai ales la televizor, prietenia care i-a legat de cei doi. Şi ãsta este un lucru bun. Dar cum se face cã imediat ce Adrian Pãunescu a plecat la Ceruri nimeni nu şi-a mai ţinut promisiunile, lãsîndu-i pe Ana-Maria, pe Andrei şi pe doamna Carmen sã se descurce cum pot? Sper ca fetele, Lidioara şi Eugenia, şi doamna Doina, soţia lui Corneliu Vadim Tudor, sã se bucure de un alt tratament, iar ca toţi aceia care astãzi spun cã sînt lîngã ele, aşa cum îi asigurau şi pe apropiaţii lui Adrian Pãunescu, sã o facã şi mîine. Sînt convins cã, în numele impresionantei lor moşteniri, al prieteniei care i-a legat pe Corneliu Vadim Tudor şi Adrian Pãunescu, bunii lor pãrinţi, aceste tinere şi aceste femei demne şi curajoase vor pãstra o puternicã legãturã de suflet, astfel încît memoria lui Corneliu Vadim Tudor şi memoria lui Adrian Pãunescu sã rãmînã mereu vii în rîndul românilor. Dumnezeu sã-i odihneascã şi sã-i ţinã aproape de El!

DUMITRU AVRAM

(Text reprodus din revista „Flacãra lui Adrian Pãunescu“, nr. din  18-24 septembrie 2015)

COMENTARII DE LA CITITORI