CORNELIU VADIM TUDOR, UN BUN NAŢIONAL

in In memoriam

Şase luni fãrã Vadim Tudor.
Şase luni de cînd România este mai sãracã

România a pierdut un mare om de culturã, dar şi un mare iubitor de ţarã, de oameni şi de animale. Vorbesc cu durere despre Corneliu Vadim Tudor. Gîndurile mele, dupã şase luni fãrã Vadim Tudor, le gãsiţi în rîndurile de mai jos. De şase luni avem o ţarã sãrãcitã spiritual. În zi de sãrbãtoare, de Ziua Crucii, pe 14 septembrie anul trecut, Corneliu Vadim Tudor şi-a bãut ultima cafea şi a plecat dintre noi. Poporul Român a pierdut un mare patriot, naţionalist, filozof, istoric, sociolog, sciitor, iubitor de animale, politician.
„Ne este dor de Vadim“…
…aşa îmi spun oamenii cu care mã întîlnesc, iubitorii de animale, românii necãjiţi. Vadim Tudor era perceput ca un protector al sãracilor, al celor vitregiţi de soartã. Nimeni nu uitã cã, din puţinul sãu, organiza „Cina Creştinã“ pentru ei.
Telefonul de la 0:00
În miezul nopţii suna telefonul. Numãr necunoscut, neafişat. Ştiam cã era „Tribunul”. Rãspundeam şi fãceam amîndoi un inventar al cîinilor fãrã stãpîn din Capitalã. Împãrţiserãm Bucureştii în douã: în jumãtate de Bucureşti se ducea Vadim şi le dãdea mîncare cîinilor comunitari, respectiv la Casa Presei, Rahova şi Ferentari, iar în cealaltã jumãtate mergeam eu: în Herãstrãu, Floreasca şi Dealul Mitropoliei. Dacã lipsea vreun cîine, îl recuperam, a doua zi, de la Ecarisaj. De multe ori, în emisiunile televizate, regretatul Vadim Tudor semnala, cu tristeţe şi revoltã, cã nu se aplicã Legea „Marinescu”, de protecţie a animalelor. Era una dintre supãrãrile care îl mãcinau. Aşa era Vadim Tudor. Nu se bãtea niciodatã pentru sine, ci pentru cauze nobile, departe de bunãstarea proprie. Acum, platourile televiziunilor sînt parcã goale fãrã domnia-sa.
Dramã pentru fetele lui tata, Lidiuţa şi Jeni
… aşa cum le spunea Vadim Tudor minunatelor sale fiice. Acum, acestea trãiesc o tragedie. „Tribunul” le diviniza pe Lidia şi pe Eugenia. Le-a iubit şi le-a crescut ca pe prinţese. Mereu se gîndea la viitorul lor. Şi îl frãmînta grija de a le asigura confortul unui trai decent. Din pãcate, viaţa nu ţine cont de sentimente. Este o junglã. Fetele lui dragi sînt lovite de douã ori: o datã prin pierderea prematurã a ocrotitorului familiei, şi a doua oarã, prin acţiunile duşmanilor lui Vadim Tudor. Pamfletarul din el a greşit şi Omul Vadim a plãtit. Dar s-a stins şi a scãpat de griji; ne priveşte de undeva de sus, din lumea celor drepţi. Nemiloşii creditori ai „Tribununului” se luptã cu douã orfane şi o vãduvã şi, contrar moralei creştine, pun presiune pe cele trei femei lipsite de apãrare. Însã Dumnezeu îi va aşeza pe toţi acolo unde le este locul.

MARIUS MARINESCU

COMENTARII DE LA CITITORI