CRĂCIUN NEFERICIT…

in Alte știri

 

Niciodată n-am fost mai mîhnit ca acum. Şi nu atît lipsa banilor îmi amărăşte sufletul, cît abrutizarea societăţii româneşti. Unde te duci, unde te-ntorci, numai porci! Fiecare îşi vede de interesul lui. Dacă te pune necuratul să ceri cuiva o sumă de bani împrumut, vezi cum s-au ticăloşit oamenii: te amînă prietenul, sau cunoştinţa, o vreme, te duce cu vorba, după care dispare ca măgaru-n ceaţă. Îi laşi vorbă să te sune, dar, pauză – omul e ca şi mort. Ce primitivi! Îl întreb pe un fost parlamentar PRM, acum cîteva minute, ce face, iar el – retras pe moşia de la ţară, pe care a cumpărat-o dintr-o privatizare cu cîntec – îmi răspunde: „Facem cîrnaţii!“. Pe mine arde cămaşa de grijă, nu ştiu cum să mă mai descurc, iar omul pe care l-am făcut deputat trăieşte bine, la aer curat, în sînul naturii, nu are obligaţii, nu are salarii de dat şi face… cîrnaţii! Dar am făcut eu, oare, vreun parlamentar? „Nu m-aţi făcut dvs., domnule preşedinte, ci eu m-am zbătut, am alergat“ – mi-a răspuns un altul. „Măi, omule, dar eu te-am pus pe listă şi am semnat pentru tine, mi-am asumat răspunderea“ – îi zic. „Aaaa, aia e cu totul altceva!“ – mă sfidează individul. „Carevasăzică, te-ai făcut singur parlamentar?“ – continui eu, numai pentru a vedea pînă unde poate ajunge neruşinarea umană. N-are rost să merg mai departe. Fiecare dintre cititorii mei a întîlnit în viaţă persoane cărora le-a făcut bine, dar s-au pomenit înjuraţi pentru faptul că respectivele creaturi au o datorie morală şi aşa ceva nu poate fi suportat.

Dar, nu despre mine vreau să scriu. Va veni, ea, vremea „Memoriilor“, şi mulţi se vor ruşina de ceea ce voi relata acolo. Dar, oare, mai au puterea să roşească? Nu li s-a tăbăcit, iremediabil, pingeaua obrazului? Nu-i nimic, eu îmi fac datoria de scriitor. Şi nu atît pentru a-i da în vileag pe nişte oameni de nimic – ci pentru tipologii, ca să fie de folos celor ce vor veni după mine şi să fie vaccinaţi cu antiviperin, împotriva unor asemenea şerpi. Acum, aş vrea să scriu despre Crăciun. Cîtă diferenţă faţă de Crăciunul copilăriei! Pe cît eram de săraci, pe atît eram de fericiţi.

Oamenii aveau o altă calitate morală. Exista o solidaritate în suferinţă şi în speranţă. Oficial, se spunea Moş Gerilă, după modelul rusesc. Dar din colinde nu îndrăznea nici o oficialitate să-l scoată pe Moş Crăciun. Sau pe Mesia-Cel Uns. Steaua era stea adevărată, din poleială şi hîrtie creponată. Pluguşorul era Pluguşor. Sorcova – Sorcovă. Acum, lumea nu mai trăieşte, ci face play-back, uitîndu-se la televizor ca la o icoană făcătoare de minuni (minciuni). E uşor să dai vina pe comunism, ca pe un ţap ispăşitor. Dar nu comunismul e de vină pentru îndobitocirea românilor, în aceşti ultimi 25 de ani de capitalism de junglă. Îmi aduc aminte de o zi de decembrie 1981: mi-a telefonat Suzana Gîdea, ministrul Culturii, să mă invite la CC al PCR, în biroul tînărului secretar cu propaganda Petru Enache. Tema? Scriitorii să facă nişte „colinde revoluţionare“ (?!). În cabinetul acelui fermecător om care a fost Petru Enache i-am întîlnit pe Adrian Păunescu, Dinu Săraru, D.R. Popescu şi alţi scriitori importanţi. Am ascultat ceea ce ni se cerea. La un moment dat, am luat cuvîntul şi eu – cel mai tînăr dintre ei (aveam doar 32 de ani). Am început prin a spune că, în Antichitatea precreştină, la 25 decembrie se sărbătorea Dies Natalis Solis Invictus – Ziua de Naştere a Soarelui Invincibil. Pe făgaşul acelei sărbători s-a aşezat, în mod firesc, Crăciunul, al cărui nume vine de la Cronos, data fiind calculată după Bunavestire: 25 martie – 25 decembrie, adică 9 luni. (Deschid o paranteză: Christmas înseamnă Mesă, sau Liturghie, pentru Christ). Le-am mai vorbit celor prezenţi şi de calculul astronomic al Erei Creştine, stabilit de un strămoş al nostru, din Secolul VI, Dionisie cel Mic (în greceşte Exiguul). Au rămas, cu toţii, ca la dentist. La sfîrşit, Dinu Săraru mi-a spus: „Vadime, dar aşa carte ştii tu?“. Da, aşa carte ştiu eu, şi am mai învăţat între timp. La acea întîlnire, Adrian Păunescu (cu care eram certat atunci) a recitat poezia care avea ca leit-motiv rugămintea către Moş Gerilă „Să ni-l aducă pe Moş Crăciun“. Frumoasă şi temerară metaforă! Unde erau „dizidenţii“ care se bat, azi, cu cărămida în piept? Nu erau, fiindcă ei n-au avut o valoare reală niciodată.

Au trecut atîţia ani de atunci. Colinde revoluţionare n-am făcut, fiindcă aşa ceva era un non-sens. În definitiv, ce să mai revoluţionezi la Creştinism – cînd opera lui Isus Christos a reprezentat cea mai copleşitoare Revoluţie din Istorie? Au murit atîţia oameni între timp. Încerc să-i înţeleg pe revoluţionari: ce au vrut ei şi ce a ieşit! A ieşit totul pe dos! L-am văzut azi, la televizor, pe căpitanul MApN Ionel Boieru, cel care a condus plutonul de execuţie la Tîrgovişte: indiferent ce ar spune astăzi, după 25 de ani, el va rămîne în Istorie ca un ucigaş. Ironia sorţii face ca un alt Boieru, cu prenumele Traian, să fi omorît o altă mare personalitate a Istoriei Naţionale: tot Nicolae – dar, Iorga. M-am uitat şi la completul de „judecată“: Victor Stănculescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Mugurel Florescu, Gică Popa, Constantin Lucescu şi alţii. Toţi, absolut toţi, sînt vinovaţi în faţa românilor şi, mai ales, în faţa lui Dumnezeu. Şi asta nu numai pentru că au ucis doi bătrîni suferinzi – ci pentru că au pîngărit ziua naşterii Mîntuitorului.

Dar cei mai vinovaţi dintre toţi sînt Ion Iliescu, Petre Roman şi Silviu Brucan. Un triumvirat alogen, care avea misiunea să „livreze coletul“ pînă la Crăciun. Degeaba se scuză unii şi alţii – mai ales Şarpele cu Ochelari şi Pistruiatul fără Gît – ei toţi au fost complici în acea conjuraţie satanică. Citesc prin ziare că sîntem liberi. Liberi la ce? Liberi să murim de foame? Liberi să cerşim prin Europa? Liberi să fim sclavi într-o ţară făcută harcea-parcea, care nici măcar statutul de colonie nu-l are, fiind un lagăr de exterminare? Am mai scris-o şi mă văd nevoit s-o repet: o revoluţie care nu e urmată şi de o evoluţie e un dezastru.

Ciclul diabolic al celor 25 de ani s-a terminat. În loc să începem o viaţă nouă şi să revenim la normalitate, ne scufundăm şi mai rău. Impunerea la conducerea României a unui specimen de altă etnie şi de altă religie, cu foarte multe bube-n cap, ne-a pus capac. Ne-a luat piuitul. Iată că Dumnezeu le dă românilor, în continuare, cît nu pot să ducă. După acest şoc colosal, ce urmează? Pierderea Ardealului, la ordinul Berlinului? Iar face Germania ordine în Europa? Secvenţa din filmul „Actorul şi sălbaticii“, cînd Toma Caragiu interpretează un Moş Crăciun cu zvastică, e mai actuală ca oricînd. Din nenorocire, românii nu mai au puterea să reacţioneze. Nervul rezistenţei le-a fost extirpat. Ei nu se mai luptă cu hoţii – ci se încaieră unii cu alţii, pe o tigaie dry-cooker sau niscaiva alimente expirate. Marii borfaşi au dat tunuri de sute de milioane de euro, dar, după cîteva zile la zdup, stau în arest la… domiciliu! Averile lor au rămas intacte, ba chiar au crescut. Stăpînii americani se prefac că ne încurajează în lupta împotriva corupţiei, cu o condiţie: să nu le atingem, lor, interesele! Ei au voie să facă orice, doar ne dau democraţie, pe săturate, pînă pleznim. Şi, ceea ce e mai grav, e că miroase a război. Crăciunul actual ştim cum arată: mohorît. Dar Crăciunul viitor? Cîţi dintre noi îl vor apuca? Doamne apără şi fereşte!

CORNELIU VADIM TUDOR

22 decembrie 2014

COMENTARII DE LA CITITORI