Crimă din raţiuni de stat

in Polemici, controverse

De cîteva zile, presa naţională şi internaţională este îngrijorată de soarta unui jurnalist, un critic aprig al conducerii Arabiei Saudite, respectiv Jamal Khashoggi. Pe data de 2 octombrie, a intrat în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul şi nu a mai ieşit. În fapt, el a ieşit, dar împachetat probabil în gheaţă, pe bucăţi, şi fără suflare. Aşa susţin autorităţile turce, cele care au declarat că se află în posesia unor înregistrări care arată că jurnalistul a fost torturat, tăiat în mai multe bucăţi şi… cam atît. Este o crimă, evident. O crimă de stat, aşa cum se numeşte ea prin cărţile de istorie, prin manualele ofiţerilor şi prin presă. Astfel de crime se tot fac, dar foarte rar, extrem de rar, ele sînt descoperite în timp real. În general, despre astfel de crime, care par accidente în mod normal, se află după zeci de ani, poate sute de ani, atunci cînd anumite dosare sînt declasificate, sau cînd un ofiţer mai curajos scrie o carte despre asta. Avem multe exemple, chiar şi aici, la noi în ţară. Crime din raţiuni de stat pot să le numesc pe cele care au facilitat plecarea dintre cei vii a foştilor comandanţi ai regimului comunist şi ale cîtorva pîrghii ale sistemului. Au fost crime, dar în presă s-a tot vorbit de sinucidere, atac de cord, accident, nebunie temporară etc.

Referitor la crima din Istanbul, aflăm din informaţiile difuzate de CNN că autorităţile de la Riad vor da publicităţii un raport în care se va spune clar că a fost ucis duşmanul regimului, dar că regimul nu a fost deloc implicat, ci doar nişte derbedei, care au acţionat de capul lor, în interiorul Consulatului, evident. Printre derbedei fiind şi şeful departamentului de medicină legală, sau ce-o fi el, din Arabia Saudită. Este cert că aici Serviciile lor au cam dat greş. De fapt, s-au cam făcut de rîs. Regimul de acolo, din deşertul plutitor pe petrol, este compromis total în ochii tuturor, numai un cretin putînd să creadă balivernele ălora care susţin că în interiorul unui consulat a avut loc o crimă oribilă, demnă de Vineri 13, şi regimul nu a ştiut. Este imposibil!

Cu toate acestea, însă, în afară de cîteva voci răzleţe, nici o ţară nu condamnă în mod ferm activitatea celor de la Riad. La o asemenea nebunie mediatică nici un om cu mintea întreagă nu s-ar fi aşteptat. Banul contează mult mai mult decît această crimă, aşa cum ştim toţi că lumea va merge mai departe. Trump se va mulţumi cu acel raport, căruia îi va da greutate cu o declaraţie în care va susţine ferm regimul, casa regală, pe printul saudit şi tot ce înseamnă Arabia Saudită. În mod clar, aşa va fi. Miliardele de dolari care vor ajunge în SUA în baza contractelor de armament sînt necesare economiei americane, aşa că nu se va pune sub semnul întrebării nici măcar o secundă să se „boicoteze” această ţară. Statele europene, vasalii, vor fi imediat aliniaţi cu SUA, aşa că totul este ok. Vor mai fi cîteva lucruri de lămurit, lumea o să dorească să aibă un ţap ispăşitor, şi probabil va fi găsit. Şi, după aceea… linişte.

Nimic nou, nimic deosebit, nimic care să ne mire. Pentru cei care nu ştiu, sau ştiu, dar au uitat, SUA deţin concesiuni în Arabia Saudită a tuturor terenurile petrolifere, sau aproape a tuturor, pentru o perioadă de 99 de ani, începînd cu 1945, dacă nu mă înşel, prin mişcarea de geniu a celui mai logeviv preşedinte american, Theodor Roosevelt. Deci, nu poţi să te sabotezi singur, nu poţi să-ţi impui singur sancţiuni. Dar să depăşim momentul şi să ne gîndim la altceva, mult mai vesel. Cînd am văzut ce s-a întîmplat la Istanbul, şi apoi spoiala de îngrijorare din cancelariile occidentale, m-am gîndit ce-ar fi fost dacă o altă ţară, nu Arabia Saudită, era prinsă cu mîţa în sac. Cum ar fi fost dacă era vorba de Rusia, sau de o ţară mai săracă în petrol, dar încă neînregimentată în sistemul de Securitate Nord-Atlantic? Dacă era Rusia, era foarte mişto. În primul rînd, mass-media ne-ar fi ţinut ocupaţi luni de zile. Mereu ar fi apărut cîte ceva, cîte cineva care ne mai arăta ce rău e să fii rus etc. Ţările din Vest şi-ar fi expediat peste graniţă încă cîteva zeci de diplomaţi ruşi, la ONU ar fi început discursuri antiruseşti, iar SUA mai găseau un motiv să mai deschidă o bază militară prin Europa sau Asia. Dacă erau indienii, chinezii, iranienii sau, mai rău, nord-coreenii, cum ar fi reacţionat presa, care erau deciziile cancelariilor ocidentale, care erau măsurile de retorsiune aplicate?

Viaţa, în această supercivilizată societate a începutului de Secol XXI, nu mai este de mult atît de valoroasă, aşa cum este ea propagată de către guverne, prin intermediul fie al ştirilor, fie al filmelor. În timp ce la TV toţi spun că viaţa contează etc., în realitate, sînt ucişi mii se civili, persoane care nu sînt poate toate inocente, dar multe chiar nu merită să moară. Dar, aşa cum cineva spunea, dacă sînt mai mulţi, acei morţi devin doar statistică, şi nu mai contează în dinamica lumii moderne. Aşa a fost mereu, aşa are să fie şi în continuare. Este adevărat că fără puţină ipocrizie nu poţi să atingi sentimental neuronul, unicul pentru mulţi, care mai zace prin capetele multor indivizi „vii” din lume, dar este o sarcină pentru care presa se sacrifică cu mult entuziasm, aşa cum şi liderii o fac mai tot timpul.

Pentru cel care a fost ucis atît de violent la Istanbul, pentru Jamal Khashoggi, nu pot să am decît un sentiment de admiraţie pentru ziaristul care a fost, de compasiune pentru modul în care a fost ucis şi de neputinţă pentru că sînt conştient că nu se va face dreptate. Sînt sigur că Dumnezeu i-a rezervat un loc special acolo, sus, şi sper, totuşi, că adevărul va ieşi la lumină.

Tano

COMENTARII DE LA CITITORI