Crime ale cotropitorilor horthyşti săvîrşite împotriva Poporului Român (3)

in Lecturi la lumina ceaiului

Astăzi, comuna Ip are primar pe maghiarul Markus Laszlo, care, prezent la comemorarea celor 157 de români, declară jurnalistei de la ziarul „Adevărul“: „Tot ce putem face este să dăm exemplu de convieţuire. Avem în comună şi români, şi maghiari, şi slovaci, şi ţigani. Ne plecăm în faţa trecutului. Este un moment trist, mai ales pentru comunitatea românească“. Pe aceeaşi pagină din „Adevărul“ este publicată o notă intitulată „Contextul istoric din momentul în care românii au fost măcelăriţi de armata horthystă“, în care cititorului i se amintesc momente triste din Istoria României, anume faptul că datorită Diktatului de la Viena, din 30 augut 1940, ţării noastre îi este răpită samavolnic partea de nord-vest a Transilvaniei. Autorităţile româneşti primesc un termen de 2 săptămîni pentru a se retrage din teritoriul cedat, lăsînd loc stăpînirii ungare, care instaurează un regim de teroare împotriva românilor.

În Sălaj au loc o mulţime de atrocităţi, „toate purtînd semnătura armatei horthyste, cu complicitatea unor extremişti-revizionişti maghiari locali“. Tot profesorul Nicolae Pop arată că astfel de asasinate au avut loc şi la Nuşfalău, fiind împuşcate 7 persoane, la Cerişa – 17, la Zalău – 10, la Halmăjd – 2, din nou la Cerişa – 3, în pădurea Camărului – 4, iar la Treznea, altă localitate martir a Sălajului – 87. Redăm întocmai informaţia din notă din care aflăm cum au fost judecaţi aceşti odioşi criminali horthyşti: „Pentru aceste crime şi pentru celelalte săvîrşite în Transilvania de Nord în acea perioadă, Tribunalul Poporului de la Cluj a condamnat 481 de persoane, dintre care 100 la moarte, iar 163 la detenţie pe viaţă. Majoritatea au fost judecaţi şi condamnaţi în lipsă şi nu şi-au ispăşit niciodată pedeapsa“.

Adevărul e că destui unguri, vinovaţi pentru crimele comise de-a lungul Istoriei împotriva românilor transilvăneni, au scăpat nepedepsiţi, dispărînd în locuri numai de ei ştiute. Exemplul cel mai apropiat este cel petrecut în urmă cu 25 de ani, în decembrie 1989, cînd, după ce au ucis, bestial, ofiţeri români din Miliţie şi din Securitate, în prezenţa soţiilor şi a propriilor copii, profanîndu-le trupurile inerte, unii criminali au dispărut nepedepsţi, iar alţii au primit pedepse surprinzător de uşoare.

Vorbind, acum, despre crimele, atrocităţile şi fărădelegile comise, de-a lungul Istoriei, de către o parte din cetăţenii aparţinînd naţiunii ungare, asta nu înseamnă că noi, românii, simţim şi gîndim la fel despre întregul Popor Ungar. Am văzut că la Ip, în septembrie 1940, familii de maghiari au ascuns români, salvîndu-i de la moarte. În Partidul România Mare (PRM), al cărui preşedinte este dr. Corneliu Vadim Tudor, au fost şi sînt membri de partid destui maghiari. Există familii în care unul din soţi provine din rîndul etnicilor maghiari. Între români şi maghiari există şi alte apropieri asemănătoare. Totuşi, există şi situaţii în care sîntem nevoiţi să ne punem întrebări cu privire la unele manifestări ale unor indivizi din rîndul etnicilor maghiari, trăitori pe pămîntul României. De ce, de pildă, nişte elemente (altfel nu le putem numi) din rîndurile acestei etnii, la care ne referim, trimit, prin diverse mijloace de comunicare, ameninţări cu moartea unor elevi de liceu, fată şi băiat, ambii copii de români, fiindcă şi ei, precum tinerii maghiari, au îndrăznit să se manifeste cu simbolurile care-i reprezintă? De ce fani ai echipei naţionale ungare de fotbal, la întîlnirea cu cea a României, strigă în timpul meciului „Bucureştii, viitor sat unguresc“? Sigur, unii ar putea să-mi reproşeze că mă refer la nişte copilării. Ar fi nedrept reproşul, căci ne putem întreba ce fel de comportare, de educaţie li se insuflă acestor copii şi tineri unguri dacă au asemenea manifestări duşmănoase? Pentru că atît tinerii, cît, mai ales, vîrstnicii ţin morţiş să fie ruptă o parte din teritoriul României, care să fie declarată o enclavă autonomă. Şi acest lucru se întîmplă în ciuda faptului că etnicilor maghiari din România li s-au dat toate drepturile cuvenite unei colectivităţi umane. Nu greşim, dacă afirmăm că maghiarii de la noi au chiar ceva mai multe drepturi decît românii. Normal ar fi ca şi ungurii de pretutindeni să recunoască acest lucru, întrucît conaţionali de-ai lor se află chiar în conducerea Statului Român şi, datorită slăbiciunii demnitarilor români, fac cam ce vor.

Sfîrşit

RADU PĂDURARIU

COMENTARII DE LA CITITORI