Criza mondială şi Jandarmul Mondial

in Lecturi la lumina ceaiului

Am trăit aproape 60 în Secolul XX şi 14 ani în Secolul XXI, şi am încercat să mă documentez asupra unor fenomene sociale, cu revoluţii şi războaie, care au condus la aşezarea popoarelor în matca lor, îndeosebi după desfiinţarea colonialismului. În acest sens, trebuie să ne amintim de efectul celor două războaie mondiale, care este încă prezent în mişcările naţionale din Africa, Asia, dar şi din cele două Americi. Dar să ne gîndim la rolul SUA după cel de-al II-lea război mondial, pentru că acestea, după anii ’50, s-au implicat, ca factor destabilizator (Războiul Rece), în Europa, în războaiele barbare din Vietnam, Coreea şi Afganistan, dorindu-se scoaterea castanelor din foc cu ajutorul ţărilor membre NATO, noi, românii, jertfindu-ne, din nou, la dorinţa Unchiului Sam. Aşa-zisele revoluţii afro-asiatice, care au culminat cu distrugerea Irakului şi Libiei, au creat imaginea unui amestec brutal, direct şi criminal al interesului rapace al unor monopoluri şi complexe militare, entităţi care, se pare, nu mai sînt conduse de Guvernul SUA. Evenimentele anului pe care tocmai l-am încheiat au fost dominate de un război rece Rusia-SUA, dacă este ne raportăm numai la ce se petrece în Ucraina. Politologul american Robert Legvold avea dreptate cînd declara că, „deşi acest nou război va fi fundamental diferit de cel original, va fi unul extrem de păgubitor. Spre deosebire, însă, de altele, acesta nu va angaja întregul sistem globalist, însă lumea nu mai este bipolară, iar jucători-cheie, precum China şi India, vor sta pe margine. Totuşi, continuarea lui va afecta fiecare dimensiune a sistemului internaţional”. Acesta aminteşte şi de cooperarea Rusiei cu Occidentul, întreruptă de reformele ONU şi FMI, care vor fi îngreunate, dar şi de complicaţiile ce se vor ivi în combaterea terorismului, în mod deosebit cel islamic. Reforma începută merge mînă în mînă cu disputele fierbinţi pe linia celor 11 state, pornind de la Marea Baltică şi ajungînd pînă la Marea Neagră. Această linie, cîndva numită linia roşie, de peste 2.000 km, ce trecea prin Berlin, este cînd caldă (Ucraina), cînd rece (Polonia). România, cu mult disputata sa bază de rachete, neagreată de Rusia, a văzut în această reformă extinderea hegemonismului SUA în Europa. În acest sens, merită să apreciem opiniile politice şi previziunile naţionalistului Corneliu Vadim Tudor cu privire la pacea mondială. Amestecul SUA în afacerile unor state (bazele de tortură ale unor aşa-zişi terorişti), tutelarea ţărilor membre NATO şi trupele din Marea Neagră au produs iritarea Rusiei. România, placa turnantă din Balcani, trebuie să-şi reorienteze politica generală (care este de echilibru), iar acum, după alegeri, să devină un factor ce va conta în zona europeană, în lume, aşa cum a fost pe timpul lui Nicolae Titulescu şi Ştefan Andrei, cînd ţara noastră se clasa pe locul 7 în Europa.

ANTON VOICU

COMENTARII DE LA CITITORI