Cu J.O.iana noastră nu-i a bună!

in Lecturi la lumina ceaiului

Întrucît precis aţi auzit de vreo n’şpe ori snoava, ce mai contează dacă o ascultaţi încă o dată?… Cică Bulă, cocoţat (din motive doar de el ştiute) în podul casei părinteşti, începe, tam-nesam, să urle ca apucatul: Mamăăă, cu Joiana noastră nu-i a bună, că-l văz pe tata venind cu chielea ei pă băţ!
Cocoţîndu-mă şi eu în podurile Comitetului Olimpic Sportiv Român, al Ministerului Sporturilor şi al Agenţiei Naţionale Anti Doping, apoi privind împrejur, şi mai ales către apropiatele J.O. de la Rio, nu mă pot abţine să nu strig, la rîndu-mi: Petracheee, băiatu’ lu’ tac’tu (n.a. – tac’su, altminteri, un om de toată isprava) cu J.O.iana noastră nu-i a bună! Că, uite, o văd pe Lipă venind într-o Vâjâială cu pielea ei pe băţ! (n.a. – pielea Joianei, bineînţeles, nicidecum a Elisabetei Lipă).
Am evocat, deci, cele 3 personaje care conduc, şi răspund, de starea sportului românesc. Jerome K. Jerome le-ar fi zis, probabil, Trei într-o barcă, fără a mai socoti şi vaca. Deie Domnul să mă înşel, dar încep să cred că nici unul dintre ei nu poate îngriji ca lumea J.O.iana noastră, cea alimentată neraţional, dar mulsă de un Comitet mai supradimensionat decît Parlamentul! Alt copil hidrocefal, cu capul imens şi picioruşe firave. Înainte vreme, COR-ul era compus din 3 persoane, iar delegaţia olimpică ajungea la 300. Acum, mai avem la un colţ şi inversăm raportul…
Pe Alin Petrache nu-l cunosc personal; ştiu doar că era un rugbist mediu, într-o naţională neclasată în primele 10 ale lumii. Dar, conform vremilor ce le trăim, scos din pălăria COSR, precum iepurii lui Iosefini, pe timpuri. Altfel spus, nerecomandat de ceva, ci propulsat de cineva. În schimb, Elisabeta Lipă a fost o campioană de legendă, cea mai mare canoistă mondială. Numai că una e să tragi eroic la vîsle şi cu totul altceva să devii un „cîrmaci“ priceput. Ceea ce, s-avem pardon, dar… O cunosc cît se poate de bine, fiindu-i şef la Dinamo, imediat după revoluţie, adică în cea mai grea perioadă a clubului. Cînd, totuşi, performanţele internaţionale fuseseră incomparabil mai mari decît cele din anii în care la conducere venise doamna chestor. În ceea ce o priveşte pe doamna Vâjâială, cu voia dumneavoastră ultima pe listă, de asemenea, tot respectul, dar… Nu m-aş încumeta să o compar cu un ilustru predecesor, eminentul doctor, şi om de o rară calitate, Ioan Drăgan; ar fi, probabil, cam aceeaşi diferenţă cu cea dintre performanţele comparate adineauri.
Că situaţia sportului nostru e mai albastră decît limba J.O.ianei, o arată prăbuşirea rezultatelor. Iată, bunăoară, Regina… Nu Regina din cazul ALRO, ci regina unanim recunoscută a Jocurilor Olimpice, atletismul. Păi, după cum ar constata „pentatlonistul politic“ Gelu Vişan, de curînd se-ncheiară campionatele europene de seniori, unde nu făcurăm nici o ispravă. Nici măcar o sămînţă de speranţă. Dar de unde speranţă, dacă se trage la nesfîrşit de monumentele Sorin Matei şi Marian Oprea, iar din urmă nu prea vine mai nimic; că’z doar n-o să ne-mbătăm cu apa chioară a cîtorva juniori de talent, pe care cine ştie ce Italie sau Germanie îi vor înghiţi mîine-poimîine. Or, dacă la nivel continental nu mai mişcăm, ce pretenţii să mai avem, Gogule, la nivel mondial?! Cel mult retenţii, din cînd în cînd, foarte rar, detenţii (şi alea, la domiciliu), în nici un caz, pretenţii!
Neuitînd tragedia contemporană numită gimnastică, nici declinul din alte sporturi cîndva la loc de cinste (lupte, tir, haltere, nataţie, box), să mai rămînem oleacă tot în preajma Reginei; a „Reginei Regatelor“, cum mai este denumită proba de schif 8+1. În care fetele noastre erau abonate la aur, iar acum, Dumnezeu cu mare Mila Lui. Pe undeva, deznodămîntul era previzibil; cum să ţii în cantonament, 11 luni pe an, 14-15 femeiuşti, fără să le asiguri tuturora salariul, mai nou şi fără nădejdea că vor deveni campioane olimpice, deci că vor beneficia de mult-visata rentă viageră? Cît s-o mai acorda şi renta asta, în condiţiile unui buget mai pe năsălie decît… atletismul. Pe lîngă cumplita corvoadă impusă de canotaj, poate că şi sclavagismul de la Berevoieşti (descoperit la noi în plin mileniu 3, neamule!) mai permitea mici momente de îndurare; în barcă, însă, cum ţi-ai îngăduit să-ţi ştergi o clipă transpiraţia, cum a zburat medalia!
La disciplina „sorelă“, kaiac-canoe, înmormîntare cu dric la poartă şi cai mascaţi. Sorelă cu canotajul, dar şi cu… Şarapova, federaţia noastră de specialitate, cu sportivi cu tot (nimeni alţii decît urmaşii lui Patzaichin, Leon Rotman, Ismailciuc, Simionov, Covaliov etc, etc) fiind suspendată de Federaţia Internaţională, deci exclusă de la J.O., pentru consum excesiv de meldonium şi nu numai.
Ajunşi la acest capitol, se impune momentul de reculegere promis, în dreptul Agenţiei Naţionale Anti-Doping. De ani de zile, doamna Graţiela Vâjâială, preşedintele amintitei Agenţii, dă senzaţia că e mai vigilentă decît dorobanţul de la Podul Cernavodă, că nu-i bîzîie nici musca pe sub fereastră, fără ca dumneaei să nu-i tresalte acul (n.a.- acul dopingometrului, nu al doamnei preşedinte) ş.a.m.d. Numai că, din ceea ce declară Ion Bârlădeanu, preşedintele FRKC, aflăm că rezultatele testelor descalificante ar fi sosit de la un laborator din străinătate, nicidecum de la ANAD! Staţi puţin, că mă ia cu vîjîială şi nu mai înţeleg nimic… În afară de CNADR, preocupată mai mult de amenzi, şi prea puţin de starea drumurilor, mai avem o altă Agenţie Naţională incapabilă să se ocupe de obiectul muncii, înscris cu majuscule pe firma ei?! Analiza testelor anti-doping trebuie făcută, contra-cost, peste mări şi ţări? Păi, în cazul acesta, nu mai era necesară, neamule, ditamai Agenţia! Cîteva asistente medicale, instruite olecuţă pe tema recoltării de probe, ar fi fost suficiente.
Aş zice că e momentul ca Palatul Victoria, de ce nu şi Cotroceniul?, să se-ntrebe dacă de vină e patul, ori nevasta?! Vorba aia, să ştim ce aruncăm pe fereastră… Aparatura ANAD ţine ritmul cu cea a laboratoarelor olimpice, sau e contemporană cu Lia Manoliu? Dacă aparatura e de pe vremea lu’ ma’mare, atunci, stimaţi domni Iohannis şi Cioloş, dispuneţi schimbarea ei, fiindcă, altfel, vom mai avea multe surprize neplăcute. Dar dacă utilajele sînt ultimul răcnet, atunci schimbaţi neîntîrziat conducerea Agenţiei! Pentru probleme similare, Vladimir Putin a dat de pămînt cu vinovaţii.
Stupoare, la auzul veştii că Simona Halep nu va participa la J.O. din Brazilia. Zău, neamule, chiar atît de nepregătit te-a găsit anunţul marmazelei?! În cazul acesta, ia să revedem ce întrezărea „nostradamusul“ din mine, în cartea S.C.Araoţchi S.R.L., deci cu un an şi ceva în urmă:
„Halep… Bravo ei, jos pălăria, pînă la un punct! Ce ne facem, însă, că fătuca a refuzat să joace pentru România, în Cupa Federaţiei din Canada (n.a. – acolo ce virus o fi bîntuit?!)… Nemaivorbind că schimbă antrenorii mai des decît George Becali la Steaua. Cum pierde un meci, cum e de vină antrenorul! Că, nu-i aşa?, antrenorul returnase nu ştiu cîte mingi în fileu, el nu prea avea serviciul pus la punct şi tot el făcea crizuliţe aproape la fiecare greşeală neprovocată, în loc să se concentreze la punctul următor! Iar nimeritul din fruntea COSR o şi desemnase purtătoare de drapel la J.O. 2016! Dar dacă?… Dacă, pînă la ora Jocurilor, Halep va coborî în clasamentul mondial? Că, uite, la Wimbledon – 2015 pierduse în primul tur, la o tenismenă din Slovacia ce nu figura în primele 100 ale lumii. În vreme ce Tecău nu doar că învinsese la Wimbledon, dar avea şi „aspectul comercial“ necesar unui purtător de drapel. Aşa stînd lucrurile, tot pe Halep o va pune Petrache să ducă steagul tricolor? Chiar şi dacă… nu va accepta să participe la J.O. de la Rio?!“
Motivul invocat de Simona, în fapt de mistreţul cu colţi de argint, cum că se teme de virusul Bica, sau Zica, n-am reţinut exact, e cel puţin pueril. De cînd cu globalizarea, în toată lumea bîntuie fel de fel de boli, pe care le poţi contracta şi dacă, să zicem, în avionul de Melbourne, călătoreşti alături de-un brazilian cu virus la purtător. Ca să nu mai vorbim că, de cînd cu teroriştii ăştia, e periculos să mai mergi cu orice avion, ori să ieşi într-un club de fiţe. Adevărul? Simona simte, ştie, că, în clipa de faţă, nu mai are şanse împotriva jucătoarelor de calibru, drept care n-avea rost să irosească timp (şi bani!) în Brazilia. Poate, pe viitor, îşi va reveni, ceea ce-i doresc din suflet. Dar, dacă, preţ de 1 (un) an de acum înainte, va mai cîştiga şi alte turnee în afară de Bucureşti şi Madrid, vă rog respectuos să-mi expediaţi şi mie un mail; conţinînd, bineînţeles, înjurăturile de rigoare.
Fiindcă am început cu o anecdotă, propun să încheiem la fel. Cică priveşte Saveta peste gard, şi, ce-i văd ochii?! Vecinul Petrache juca tenis cu un tip care i se părea cunoscut. Se dă mai aproape, şi, în timp ce Petrache se refrişa cu apă din puţ, îl întreabă: -Vecine, domnul acela nu cumva-i Djokoviæ? -El îi, vecino. – Şi tu poţi să te măsori la tenis cu marele campion?! -Ehee, nu se mai măsoară el cu mine, fiindcă azi l-am bătut a treia oară! -Vorbeşti serios?! -Parol. Acum, eu sînt cel mai tare din lume! -Phiii! Da’ cum reuşişi minunea asta? -Ascultă… Ţie-ţi spun, că ne ştim de mici, dar să nu mai vinzi secretul: du-te în fundul grădinii, unde vei găsi un broscoi rîios. Nu-ţi fie scîrbă de el, e un broscoi fermecat. Du-i cîteva lăcuste, că-i aproape orb, şi nu prea le mai înhaţă singur. Iar broscoiul, în schimb, îţi va-ndeplini orice dorinţă. -Phiii, mă duc cît poci de repede!
În urma ei, Petrache abia mai apucă să strige: -Vecină, dar vorbeşte-i tare, că-i şi surd!
Găseşte Saveta broscoiul, îl îndoapă cu lăcuste, după care îi spune că ea-şi doreşte mult, foarte mult aur. Aur olimpic! Cînd revine acasă, găseşte un… taur! Furioasă, se duce glonţ la Petrache: -Măi, vecine, eu îi spusei că vreau aur, iar tîmpitul de broscoi îmi trimise un taur! La care, Petrache oftează din rărunchi: Eee, Saveto… Crezi că mie-mi trebuia să fiu mare şi tare în tenis?!

SORIN SATMARI

COMENTARII DE LA CITITORI