• Fondată în 1991 de Corneliu Vadim Tudor și Eugen Barbu •

Cucul de la orele 6 (de seară) şi obsesia Băsescu

in Lecturi la lumina ceaiului

Recent, l-am ascultat pe preşedintele ţării cum explica de ce a convocat Guvernul la Cotroceni şi de ce nu este de acord cu reducerea C.A.S., deşi, după spusele premierului, acesta a promulgat legea respectivă. Urmărind, cu atenţie, cele aduse în discuţie, dar şi răspunsurile la întrebările ziariştilor, am ajuns la concluzia că avem de-a face cu un preşedinte obsedat, un Gică Contra, dornic de a spune ceva, chiar dacă nu are nici un motiv serios. Trebuie să ne amintim că, înainte şi după ce a fost ales, a tot încercat să ne convingă că este jucător şi, sincer, a cam jucat el pe la petreceri cu Bercea Mondialul, iar noi… cum am putut, cu destinul nostru, tot mai chinuit de cînd este el în fruntea ţării. Anul acesta s-a creat PMP – Partidul Mărul Putred -, pentru ca Elena Udrea, împreună cu băsiştii, să continue „Proiectul de ţară“ al lui Traian Băsescu. Proiect care, de 10 ani, nu se face simţit. Ca o paralelă între vremurile pe care le trăim şi operele lui Caragiale, putem spune că vorbele lui Nenea Iancu încă sînt de actualitate: ,,Bravos naţiune! Halal să-ţi fie!“ (,,Conul Leonida, faţă cu reacţiunea“).

De curînd am fost martori la disputa de unificare a dreptei, în scopul echilibrului dintre stînga şi drepta. Dar este cineva curat? Dacă ne referim la unul crescut de Băsescu, oscilant şi carierist (fost membru supleant CC al UTC), M.R. Ungureanu afirmă că Iniţiativa (lansarea Iniţiativei Civice de Centru-Dreapta) este un eşec, şi ea a adîncit, de fapt, divizarea dreptei. Fără să vrea, recunoaşte ,,Papagalul galben“ (E.U.). Acest papagal tupeist, gen băsel, se tînguie: „Ne-am dori să susţinem un singur candidat al dreptei, dar asta înseamnă ca PDL şi PNL să sprijine candidatul nostru“. Adică ce vrea Băsescu. În prezent, dreapta se află într-o dilemă, în care cei 4 candidaţi pentru Preşedinţie (Predoiu, Diaconescu, Ungureanu şi sasul Iohannis) se luptă, iar cele 4 partide poartă negocieri, care, pe măsură ce se prelungesc, cresc şansele lui Tăriceanu să atragă mai mulţi fugari de la PNL pentru noua sa formaţiune politică.

Se pare că jocul lui Băsescu de a rupe USL-ul şi a-l îndepărta pe Antonescu de Preşedinţie a fost în favoarea lui Ponta, acesta dorind, tot mai mult în ultimul timp, să devină preşedintele României. În concluzie, obsesia Băsescu a avut efect de bumerang la Cotroceni.

Anton Voicu

COMENTARII DE LA CITITORI

Din aceeaşi categorie

Du-te Sus