Culisele puterii, culisele trădării

in Polemici, controverse

Mă gîndeam eu, aşa, poate degeaba, de ce democraţia grecească nu a rezistat în timp, din moment ce ei au inventat-o? Da, oamenii chiar conduceau ţara, cu ce or fi greşit ei de au revenit la  existenţa împăraţilor,  regilor, dictatorilor, consulilor sau a domnitorilor? Atena a încercat, şi pentru o perioadă, chiar i-a reuşit, să aibă o democraţie autentică, valabilă, cu mici excepţii. De ce, însă, nu a reuşit să străbată veacurile? Din cauza războiului cu Sparta? Din cauza absenţei independenţei?

Democraţia, în felul ei, înseamnă să laşi puterea deciziei pe cei mai mulţi, să laşi poporul să aleagă. Dar poporul, în majoritate, nu are cum să aleagă, nu are cum să cunoască totul, nici chiar despre el însuşi. Nu poţi să laşi totul la cheremul unor indivizi a căror educaţie este pe cît de diferită, pe atît de absentă. Chiar dacă pare absurd, democraţia asta pe care SUA o tot exportă nu mai există în realitate nici măcar la ei acasă, decît poate la nivelul unor proiecte ale unei ere demult apuse. Pînă şi cei care sînt mîndri de democraţia americană, neoficial, au renunţat la ea în interior, pentru că şi ei au realizat că nu aduce foarte mult progres. Mintea înceţoşată a poporului nu are capacitatea reală de a aduce în prim plan cea mai bună soluţie pentru el însuşi, aşa că în America totul pică acum pe umerii unor familii. Ele stabilesc direcţia traseului, calea, care este cea mai bună variantă de expunere a mesajului către propriul popor, care o validează din patru în patru ani. Atît. În realitate însă, indiferent cine a condus SUA în ultimii ani, zeci de ani, şi ne referim în special la perioada de după cel de-al II-lea război mondial, politica Americii, la orice nivel, cu foarte mici excepţii, a rămas neschimbată în interior şi s-a expandat la maxim în exterior. Democraţia pe care ei o vînd în afară nu este decît cea mai bună modalitate de a subjuga un alt popor, de a-l dinamita, de a-l distruge. Democraţia, drepturile omului şi libertatea, aceste trei noţiuni atît de puternice în fond, sînt „coloana a V-a” care îmbată minţile slabe ale poporului, care incită la ură şi distrugere a celor care încă mai cred în basme. Avem o grămadă de exemple, din America de Sud, Orientul Mijlociu, Europa de Est, Africa de Nord şi, acum, iar America de Sud, în cazul Venezuelei. Este modul de a se autoproteja, şi mă refer la America de Nord, dar este şi modul de a prospera. Este un mod specific expansionist al Americii de a conduce lumea. Nefiresc, însă, în această ecuaţie este că omul care a gîndit şi s-a luptat pentru existenţa ONU în lumea asta, un garant al păcii mondiale, fostul preşedinte american Franklin D. Roosevelt, acum se răsuceşte în mormînt cînd vede că tocmai ţara sa este cea care a distrus ONU, a contribuit la căderea acestei organizaţii în derizoriu, în penibil.

Revenind la Atena, de ce nu a rezistat democraţia aia desăvîrşită, din moment ce acest mod de a guverna este fără de greşeală? O să ziceţi că acea formă de guvernare nu a fost adaptată vremurilor, o să găsiţi motive numai ca să o aprobăm în continuare. Democraţia este perfectă într-o lume a oamenilor buni, într-o lume ipotetică. În realitate însă, cînd omul se interpune în zona teoriei, aduce totul la nivel de luptă de clasă, la nivelul primitiv al violenţei. Deci, democraţia care ni se tot bagă pe gît, nu mai există, nici măcar în statele care se dau mari cu asta, poate cu o mică excepţie în zona statelor nordice, şi cam atît. Franţa a demonstrat curînd că nu mai este democrată, Rusia niciodată nu a fost, Germania lasa multe semne de intrebare, iar în privinţa Angliei tot de monarhie vorbim. Apropo, dacă un rege domneşte sute de ani peste o ţară, este un monarh bun, dacă un ţăran ajunge şef de stat şi domneşte 25 de ani, este dictator. Şi aici am putea să analizăm puţin fenomenul. Totul se reduce la reguli, la gene. Dacă cei care sînt sus, indiferent ce sînt ei, au o lege valabilă şi ok după care se ghidează, în general lucrurile ies bine. Dar cînd legea este batjocorită zilnic, aşa cum se întîmplă în România, de exemplu, nu mai putem vorbi despre democraţie. Cum poate un român să creadă că democraţia este bună cînd ţara lui a ajuns colonie? Cum pot eu să spun asta  cînd „sufrageria lui Oprea” a decis cine să fie preşedinte în 2009? Cum să înţeleg acest popor, care se lasă zilnic minţit, şi cum să cred în valorile democraţiei cînd, de fapt, alţii ne conduc? Nu, democraţia slăbeşte orice popor, slăbeşte cam totul în ţara în care este impusă, mai ales dacă oamenii sînt, ei înşişi, slabi.

Şi revenim la democraţia ateniană. De ce nu a rezistat? De ce a cedat în faţa Spartei? Pentru că, la bază, omul inteligent şi bun, chiar dacă este majoritar,  este întotdeauna învins de cei puţini, mai puţin culţi dar primitivi şi foarte hotărîţi în ceea ce fac. Şi acum, la mii de ani distanţă, democraţia şchioapăta pierde teren în fiecare zi. Pentru că omenirea, poate ceva mai cultă ca acum 2.400 de ani, în loc să privească în sus, a ajuns să se uite, din nou, mai mult în curtea vecinului, aşa cum a fost mereu, de cînd omul s-a civilizat şi a cucerit pămîntul.

Nu poporul conduce, aşa cum fals se inoculează la nivelul conştiinţei sociale. Poporul doar validează una din opţiunile pe care o elită, fie din interior, fie din exterior, le oferă. Asta este, în realitate, democraţia care funcţionează în majoritatea ţărilor. Meritocraţia ar fi mai corect spus. În ceea ce priveşte România, am coborît la nivelul anului 1820. Trebuie, cumva, să o luăm de la capăt şi să ne recîştigăm independenţa. Mai întîi, ne trebuie un Tudor Vladimirescu, care să ne înlăture fanarioţii, şi apoi un 1877, care să ne readucă independenţa pe care am pierdut-o, cu totul, în 2010, sub semnătura celui care încă este pupat în dos de mulţi români.

Tano

Păreri și opinii