Cum a decurs întîlnirea mea cu Papa Benedict al XVI-lea (1)

in PENTRU ÎMPROSPĂTAREA MEMORIEI

Am plăcerea să anunţ, personal, opinia publică şi pe compatrioţii noştri care trăiesc în străinătate că mi-am îndeplinit, cu succes, misiunea pe care Parlamentul României mi-a încredinţat-o de a promova şi a apăra interesele românilor noştri în Italia. Am făcut, efectiv, un „tur de forţă”, reuşind ca, în cursul unei singure zile, să mă întîlnesc şi să vorbesc cu un foarte mare număr de membri ai Parlamentului italian – cca. 15 senatori şi peste 25 de deputaţi, dintre care unii sînt preşedinţi de Comisii Permanente, precum şi cu 2 miniştri, care deţin portofolii-cheie în Guvernul Romano Prodi, fiind, totodată, şi parlamentari. Dar, neîndoielnic, momentul culminant a fost întîlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea. Avînd în vedere că vizita mea şi a celor 3 consilieri senatoriali a fost pregătită în mare grabă şi, în mod obiectiv, nu era timpul necesar, nu a fost posibilă o audienţă particulară la Sfîntul Părinte, ci participarea la Audienţa Generală, care se desfăşoară în fiecare zi de miercuri, în Piaţa San Pietro, din Vatican. Dar a fost cu atît mai emoţionant, avînd în vedere că, după oficierea slujbei, Suveranul Pontif a coborît din altar şi a venit direct la mine, făcîndu-mi marea bucurie de a-mi decerna Medalia de Bronz a Vaticanului, emisă cu prilejul împlinirii a 3 ani de pontificat. Cu acest prilej, eu i-am înmînat Papei un Mesaj din partea domnului Nicolae Văcăroiu, preşedintele Senatului României. De asemenea, i-am dăruit Sfîntului Părinte – pe care îl apreciez ca pe un important savant teolog al lumii contemporane – cîte un exemplar din antologia mea de Maxime, cu autograf, lucrare tipărită în italiană (la Milano) şi în spaniolă (la Madrid) – ultima carte avînd pe copertă o fotografie rară, realizată la Bucureşti, în mai 1999, care îi înfăţişează pe Papa Ioan Paul al II-lea, alături de Patriarhul Teoctist şi de mine.

La vederea ilustrului său predecesor polonez, Papa Benedict al XVI-lea a fost plăcut impresionat şi un zîmbet luminos i-a înseninat faţa.

De asemenea, i-am dat în dar Papei o frumoasă icoană ortodoxă, de argint, înfăţişînd-o pe Fecioara Maria cu Pruncul Isus în braţe. I-am spus Papei că Sanctitatea Sa se bucură de o tot mai mare popularitate în România, fiind iubit şi respectat de foarte multă lume. L-am invitat pe Papă să viziteze România. Sfîntul Părinte mi-a mulţumit şi mi-a răspuns că va reflecta la propunerea mea, fiind posibil să efectueze această vizită. Papa a avut cuvinte de laudă la adresa ţării noastre, spunîndu-mi, textual: „România este o ţară foarte importantă pentru noi şi pentru ecumenism”. E lesne de imaginat ce poate simţi un român care ocupă locul de onoare, nr. 1, într-o Audienţă Generală la Vatican şi care, din cca. 10.000 de pelerini şi oaspeţi din întreaga lume, aflaţi în Piaţa San Pietro, este ales şi salutat, în mod călduros, de Papă. Doresc să mulţumesc, pe această cale, Nunţiaturii Apostolice la Bucureşti şi Monseniorului Ioan Robu pentru demersurile diplomatice pe care le-au făcut ca această întîlnire să aibă loc, într-un timp atît de scurt, dar este corect să adresez mulţumiri şi ministrului de Externe Adrian Cioroianu, precum şi ambasadorului României la Vatican, Marius Lazurcă. Avînd în vedere că în presă au fost lansate unele speculaţii cu privire la Medalia de Bronz pe care mi-a decernat-o Papa şi la titlul Comunicatului emis de Biroul de Presă al PRM, doresc să fac unele precizări. Această Medalie se acordă celor mai importante personalităţi care se află în vizită la Vatican. Poate mai importantă decît distincţia propriu-zisă este semnificaţia faptului că eu am primit-o, de faţă cu 10.000 de oameni şi cu presa din întreaga lume, direct din mîna Papei, ceea ce îi sporeşte valoarea. Şi un simplu pahar cu apă primit din augusta mînă a Papei are o valoare simbolică imensă, fiind vorba de urmaşul Sfîntului Apostol Petru. În ceea ce priveşte calitatea acestei Medalii – dacă ea este sau nu o decoraţie – vreau să menţionez că în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia Cartier, 2004, la pg. 524, se scrie: „A medalia – A decerna o medalie; a decora”. Este jenantă peroraţia care s-a făcut pe un post de Televiziune, unde doi indivizi fără Dumnezeu au încercat să murdărească acest moment atît de frumos. Cei doi – cărora nici măcar nu le fac onoarea de a le pronunţa numele – încercaseră, în primăvara acestui an, să tragă sforile pentru a mi se retrage decoraţia „Steaua României”. N-au reuşit. Acum, vor să mi se retragă, ori să maculeze şi Medalia de Bronz a Vaticanului. Evident, se vor face de rîs, fiindcă nu-i bagă nimeni în seamă şi, mai rău, ei îşi dovedesc, în mod public, invidia neputincioasă. Regret, sincer, că le-am făcut o ,,figură” ca asta acelor nelegiuiţi pe care îi macină o duşmănie sub-umană faţă de mine. N-am cum să-i ajut, se vor mai chinui multă vreme de acum înainte. Mă simt dator să anunţ că pe acel iresponsabil care a spus, pe acelaşi post de Televiziune, că „Un nazist l-a decorat pe alt nazist” – adică Papa şi eu – l-am dat în judecată chiar astăzi. Nu se poate atîta inconştienţă, care frizează, pur şi simplu, demenţa!

Dar, n-o să mă împiedic eu de nişte cioturi şi putregaiuri. Am să merg acum mai departe, abordînd întîlnirile politice propriu-zise. Prima a fost cea cu senatorul Andrea Manzella, preşedintele Comisiei pentru Politici ale Uniunii Europene din Senatul Italiei, la dialog participînd şi numeroşi alţi senatori. Fiind la curent cu misiunea şi doleanţele mele, senatorul Manzella mi-a pus la dispoziţie un proiect al acestei Comisii, care conţine nu mai puţin de 8 amendamente la Decretul Lege al Guvernului Romano Prodi, ceea ce va ameliora în mod semnificativ acest act normativ – conceput şi dat sub imperiul emoţiei şi al grabei, dar şi la presiunea unor factori asupra cărora ar fi cazul să se pronunţe Serviciile Secrete din România.  Toate aceste amendamente, dacă vor fi votate de Parlamentul Italiei, şi eu cred că vor fi votate, vor face Decretul Lege compatibil cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu jurisdicţia Uniunii Europene.

(va urma)

Corneliu Vadim Tudor

(Textul a fost citit la Conferinţa de Presă a PRM de vineri, 16 noiembrie 2007)

COMENTARII DE LA CITITORI