Cum a fost scos din iad împăratul Traian

in Lecturi la lumina ceaiului

Am găsit, recent, o explicaţie a caracterului sucit demonstrat de români, dar şi a faptului că, de cînd ne ştim, ne-a mers mai mult rău decît bine (vezi expresia ,,Noi nu L-am văzut niciodată pe Dumnezeu – poate unde nu L-am meritat -, ci numai pe dracul…”) şi că, în general, străinii au cam făcut ce-au vrut în ţara noastră. Se pare că, la mijloc, ar fi vorba de o pedeapsă divină, fiindcă ni l-am revendicat, ca strămoş, pe Traian, cuceritorul dacilor şi ucigaşul indirect al lui Decebal, adevăraţii noştri strămoşi. Aşa o fi, dar ce mai putem face, dacă ne-am născut şi am fost educaţi cu ideea că Traian şi romanii sînt elementele esenţiale de la baza etnogenezei noastre? Prin urmare, cădem şi noi în acelaşi păcat şi revenim asupra biografiei împăratului Traian, apelînd, încă o dată, la lucrarea ,,Mistici din Carpaţi şi alţi oameni din istoria mîntuirii”, semnată de Vasile Andru.

În opinia autorului, care a umblat prin biblioteca de la Vatican, un labirint cu multe încăperi secrete, împăratul Traian (51-117), cel puţin în tinereţe, a fost un păgîn şi un închinător la idoli. El nu a fost botezat. Pentru toate acestea, dar şi pentru că i-a persecutat pe creştini, a fost aruncat în iad. Aproape 5 secole mai tîrziu, Sfîntul Grigorie cel Mare (în calendarul ortodox, Grigorie Dialogul) a început să se roage pentru scoaterea lui Traian din iad. El a făcut acest demers, luîndu-l ca exemplu pe Christos, care şi El se coborîse în iad, ca să-l ierte pe Adam şi să scoată omenirea de sub păcatul originar. Pentru aceasta, spune legenda, Dumnezeu i S-a arătat în vis sfîntului şi i-a spus: ,,Rugăciunea ta am auzit-o şi îi dau iertare lui Traian împăratul. Dar să nu faci niciodată rugăciuni pentru păgîni”. Sf. Grigorie cel Mare (540-604) ştia că rugăciunea sa depăşeşte spaţiul şi timpul, purtîndu-ne spre lumea nevăzută, unde putem lua legătura cu moartea. Mai ştia şi că rugăciunea ne purifică de orice necurăţenie.

Ideea Sfîntului Grigorie cel Mare a şocat pe toată lumea, căci, în general, problema ,,purificării” postume a unui nebotezat rămîne spinoasă şi intră în contextul încurcat al mîntuirii păgînilor sau a marilor damnaţi. Şi astăzi preoţii sînt întrebaţi cum trebuie să ne rugăm pentru sufletul morţilor nebotezaţi. Şi se pare că soluţia ar fi dat-o Sf. Toma d’Aquino: ,,La rugăciunile fericitului Gregorius Magnus, acel Traian a fost rechemat la viaţă şi, astăzi, a primit mila prin care se obţine iertarea păcatelor şi, ca urmare, slobozirea de pedeapsă”. Pentru recuperarea la creştinism a împăratului s-a ţinut cont şi de faptele bune ale acestuia, cum ar fi: s-a arătat milostiv cu săracii, văduvele şi deposedaţii de proprietăţi; a construit poduri, terme şi fîntîni; a manifestat înţelegere faţă de creştini, pe care i-a ferit de persecuţii (după cum reiese dintr-o scrisoare a lui către Pliniu cel Tînăr). Şi însuşi faptul că apare pe Columnă mai mult ca un sacerdot şi mare patriot, decît ca general – spune multe.

Mai departe, scoaterea lui Traian din iad (Secolul VI) – ne informează Vasile Andru în cartea sa – a fost preluată şi de Dante, care, în ,,Divina comedie” (cap. ,,Purgatoriul”), laudă dreptatea şi smerenia împăratului (,,certa maxima humiliato”). În ,,Paradisul”, florentinul susţine că Traian a murit creştin, fiindcă ,,sufletul său, care a fost scos din iad prin rugăciuni adresate lui Dumnezeu, s-a întors să locuiască, puţin timp, în trup (!) şi a vibrat cînd, după a doua sa moarte, a ajuns în Paradis”.

Dar elementul care a determinat, în mod hotărîtor, iertarea lui Traian a fost martiriul fiicei sale, Drosida (o replică mai consistentă a Dochiei, fiica lui Decebal). Ea a plătit, prin propria jertfă, păcatele părintelui. Fiica aceasta martirizată a lui Traian (care nu a avut băieţi şi, la un moment dat, se pusese problema să-l înfieze pe Hadrian, ca să-l pună pe tron), a fost o cunună şi un har nu numai pentru Traian, dar şi pentru noi, urmaşii lui. (Astăzi, canonizată, Drosida este pomenită în Calendarul Ortodox la 22 martie) Dacă îţi dă Dumnezeu un copil-martir, posteritatea ţi-e preaslăvită.

PAUL SUDITU

COMENTARII DE LA CITITORI